Reclama ce se derula dupã ȋncheierea emisiunii lui Toma
nu mai avea de gȃnd sã se termine. Cei aflați pe insulã puteau sã vadã ecranul
uriaș de oriunde și fuseserã captivați de imaginile acelea vii care nu știu
prin ce ȋntȃmplare ajunseserã sã fie difuzate. Automat toți Tobȃrlanii și-au
ȋndreptat pașii spre cȃrciuma lui Nilã. Țața, traversase strada de la Crucea de
piatrã ȋmpreunã cu șomerițele ei. Dãduse faliment, dar curtezanele nu plecaserã
nicãieri. Unde sã se ducã, mãcar acolo aveau un acoperiș, ȋși retrãiau
amintirile. (Lenuța, Gica, Veronica, Tanți, Aurelia, Aurica, Lina).
Petre parcã atunci o descoperise pe Veronica și se așezase
lȃngã ea. Unchiu Gogu o ținea pe genunchi pe Lenuța, nu mai erau scaune, și-și
umplea ȋntruna paharul degustȃnd minunatul alcool fabricat din transportul
ilegal de portocale, migdale și lãmȃi, operat de Cornel. Abia sosise Cornel. Fiind
singurul care-i cunoștea pe cei din reclamã, ȋși cioplise o nuielușã de alun și-i
deconspira pe rȃnd, cȃnd apãreau ȋn filmulețul cu manifestãrile de la prima
ediție.
– Cornele mamã, ãla cu creastã de cocoș și cu barbã al
cui e? Și blonda aia cu sãnul dezgolit ca sã se vadã tatuajul, din neamul cui,
tot de pe Țiganca? Ǎla tuns pe piele e Dragoș al lui Burtilã?...
Crainicul, cred cã Alin, nu-i cunoșteam vocea, dãdea amãnunte cum se pot cumpãra biletele pe
internet. Ce posibilitãțile de cazare existã. Ȋn ofertã apãreau, atȃt camere confortabile
oferite de localnicii mai ȋnstãriți cu acces la piscinã, cȃt și Casele Lupeștii.
Fosta Casã a agronomului se transformase ȋn hotel. Ȋn plus exista un autobuz. La
nevoie putea sã-i transporte la vilele din Valea Ursului sau Bãiculești.
Maria cu capodul ei de mãtase verde descoperindu-mã ȋn
mulțime mã privi ȋndelung și odatã izbucni:
– Eu vreau ȋn patul Lupeștii! Ca la un semnal și-au
dat drumul dorințelor toți.
– Mergem și noi! Vacarmul devenise greu de stãpȃnit.
Ȋn fond ce-ar fi sã facem o Comferințã comunã la Casa
Dogarului Arena?
2
Tata, vroia ȋn epilogul romanului sã adune toate
personajele de pe insulã ȋn studioul lui de televiziune ȋntr-o adunare-conferințã
de demascare publicã a lui Tobȃrlan, pentru intransigența și veșnica lui
nemulțumire. Fiecare personaj avea la dispoziție un numãr de pietre egal cu
vȃrsta, și, dat fiind cã locul permitea, toate grãmezile erau egale ȋntre ele
ca judecata nici-unuia dintre judecãtori sã nu atȃrne mai greu ȋn luarea
deciziei.
Tata-mare era o fȃntȃnã adȃncã.
Ȋmi ȋnchipui cȃnd piatra i-ar fi izbit trupul inconsistent,
neopunȃnd rezistențã, s-ar fi auzit plescãitul ca ȋn oglinda unei ape!
Dincoace ȋn ograda de la Casa Dogarului Arena se
puneau bazele unei altfel de Conferințe,
despre tradițiile și locurile Merișanilor, despre responsabilitatea lucrurilor
care ȋți plac, despre familie și despre prieteni adevãrați, despre pasiunea
sufletului și despre patimile trupului.
Despre muzica bunã, mancare la ceaun, vin curat tras ȋn oale de
pamant, pe care il bei pȃnã dimineața și nu te doare capul. Despre
cuptoarele, plitele ȋncinse, mai ȋncinse decȃt pãlinca adusã de
la mama ei, zãcutã ȋn butoiul din beciul dogarului. Despre copiii care se joacã
pe deal ȋn timp ce rockul se ȋmprietenște cu satul. (abia acum mi-am dat seama
cã acolo pe insulã n-am vãzut picior de copil. Nimeni nu se gȃndise sã ȋsi
aleagã ȋn cer raiul copilãriei de pe pãmȃnt!).
N-a fost nevoie de nici un
Continuare link
Reclama ce se derula dupã ȋncheierea emisiunii lui Toma
nu mai avea de gȃnd sã se termine. Cei aflați pe insulã puteau sã vadã ecranul
uriaș de oriunde și fuseserã captivați de imaginile acelea vii care nu știu
prin ce ȋntȃmplare ajunseserã sã fie difuzate. Automat toți Tobȃrlanii și-au
ȋndreptat pașii spre cȃrciuma lui Nilã. Țața, traversase strada de la Crucea de
piatrã ȋmpreunã cu șomerițele ei. Dãduse faliment, dar curtezanele nu plecaserã
nicãieri. Unde sã se ducã, mãcar acolo aveau un acoperiș, ȋși retrãiau
amintirile. (Lenuța, Gica, Veronica, Tanți, Aurelia, Aurica, Lina).
Petre parcã atunci o descoperise pe Veronica și se așezase
lȃngã ea. Unchiu Gogu o ținea pe genunchi pe Lenuța, nu mai erau scaune, și-și
umplea ȋntruna paharul degustȃnd minunatul alcool fabricat din transportul
ilegal de portocale, migdale și lãmȃi, operat de Cornel. Abia sosise Cornel. Fiind
singurul care-i cunoștea pe cei din reclamã, ȋși cioplise o nuielușã de alun și-i
deconspira pe rȃnd, cȃnd apãreau ȋn filmulețul cu manifestãrile de la prima
ediție.
– Cornele mamã, ãla cu creastã de cocoș și cu barbã al
cui e? Și blonda aia cu sãnul dezgolit ca sã se vadã tatuajul, din neamul cui,
tot de pe Țiganca? Ǎla tuns pe piele e Dragoș al lui Burtilã?...
Crainicul, cred cã Alin, nu-i cunoșteam vocea, dãdea amãnunte cum se pot cumpãra biletele pe
internet. Ce posibilitãțile de cazare existã. Ȋn ofertã apãreau, atȃt camere confortabile
oferite de localnicii mai ȋnstãriți cu acces la piscinã, cȃt și Casele Lupeștii.
Fosta Casã a agronomului se transformase ȋn hotel. Ȋn plus exista un autobuz. La
nevoie putea sã-i transporte la vilele din Valea Ursului sau Bãiculești.
Maria cu capodul ei de mãtase verde descoperindu-mã ȋn
mulțime mã privi ȋndelung și odatã izbucni:
– Eu vreau ȋn patul Lupeștii! Ca la un semnal și-au
dat drumul dorințelor toți.
– Mergem și noi! Vacarmul devenise greu de stãpȃnit.
Ȋn fond ce-ar fi sã facem o Comferințã comunã la Casa
Dogarului Arena?
2
Tata, vroia ȋn epilogul romanului sã adune toate
personajele de pe insulã ȋn studioul lui de televiziune ȋntr-o adunare-conferințã
de demascare publicã a lui Tobȃrlan, pentru intransigența și veșnica lui
nemulțumire. Fiecare personaj avea la dispoziție un numãr de pietre egal cu
vȃrsta, și, dat fiind cã locul permitea, toate grãmezile erau egale ȋntre ele
ca judecata nici-unuia dintre judecãtori sã nu atȃrne mai greu ȋn luarea
deciziei.
Tata-mare era o fȃntȃnã adȃncã.
Ȋmi ȋnchipui cȃnd piatra i-ar fi izbit trupul inconsistent,
neopunȃnd rezistențã, s-ar fi auzit plescãitul ca ȋn oglinda unei ape!
Dincoace ȋn ograda de la Casa Dogarului Arena se
puneau bazele unei altfel de Conferințe,
despre tradițiile și locurile Merișanilor, despre responsabilitatea lucrurilor
care ȋți plac, despre familie și despre prieteni adevãrați, despre pasiunea
sufletului și despre patimile trupului.
Despre muzica bunã, mancare la ceaun, vin curat tras ȋn oale de
pamant, pe care il bei pȃnã dimineața și nu te doare capul. Despre
cuptoarele, plitele ȋncinse, mai ȋncinse decȃt pãlinca adusã de
la mama ei, zãcutã ȋn butoiul din beciul dogarului. Despre copiii care se joacã
pe deal ȋn timp ce rockul se ȋmprietenște cu satul. (abia acum mi-am dat seama
cã acolo pe insulã n-am vãzut picior de copil. Nimeni nu se gȃndise sã ȋsi
aleagã ȋn cer raiul copilãriei de pe pãmȃnt!).
N-a fost nevoie de nici un
Continuare link
