Am descoperit întâmplător fotografia originală a Tobârlanilor, personajele romanului meu, Tobârlanii - Guşterele reloaded/ reinventat(e), apărut de curând în Editura Hoffman. Copilul din dreapta în costum alb, White Knight, neaoş românesc şi pălărie de fetru, este tatăl meu, Toma Ionescu. Doar Gogu în costum englezesc şi cravată era mai şmecher şi nu purta pălărie, dintre fraţi. Dar să vă fac prezentările de la stânga, la dreapta şi de sus, în jos, pentru fixare, cum îmi place mie să spun, ca să nu vă încurcaţi când veţi citi cartea şi veţi dori să identificaţi personajele: Lenuţa, Tanţi, soţia lui Gogu în stânga lui, Nilă, Nicolae, Miţa, Tobârlan sau Guşterele Ăl'bătrân, mijind sub mustaţă, Gica, Lina, mama-mare, Veronica şi Toma precum am zis. Cartea poate fi cumpărată online de la următoarele librării: https://www.emag.ro/search/fictiune/stoc/tobarlanii/c?ref=lst_leftbar_6407_stock https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787 https://www.editurahoffman.ro/produse-1/tobarlanii-ion-toma-ionescu.html https://www.librarie.net/p/414077/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-a-iii-a https://www.magazinul-de-carte.ro/carte/4836f/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-iii-ion-toma-ionescu N-am primit mită de la editură pentru reclamă, eu vreau doar cartea să fie citită şi cunoscută, aşa cum merită, de cât mai mulţi . Vă doresc o lectură plăcută şi sincer, cred că va fi! https://pasareacetii.blogspot.com/2021/11/fotografia-originala-tobarlanilor.html

Am descoperit întâmplător fotografia originală a Tobârlanilor, personajele romanului meu, Tobârlanii - Guşterele reloaded/ reinventat(e), apărut de curând în Editura Hoffman. Copilul din dreapta în costum alb, White Knight, neaoş românesc şi pălărie de fetru, este tatăl meu, Toma Ionescu. Doar Gogu în costum englezesc şi cravată era mai şmecher şi nu purta pălărie, dintre fraţi. Dar să vă fac prezentările de la stânga, la dreapta şi de sus, în jos, pentru fixare, cum îmi place mie să spun, ca să nu vă încurcaţi când veţi citi cartea şi veţi dori să identificaţi personajele: Lenuţa, Tanţi, soţia lui Gogu în stânga lui, Nilă, Nicolae, Miţa, Tobârlan sau Guşterele Ăl'bătrân, mijind sub mustaţă, Gica, Lina, mama-mare, Veronica şi Toma precum am zis. Cartea poate fi cumpărată online de la următoarele librării: https://www.emag.ro/search/fictiune/stoc/tobarlanii/c?ref=lst_leftbar_6407_stock https://www.librariadelfin.ro/carte/tobarlanii-gusterele-reloaded-reinventate-editia-a-iii-a-ion-toma-ionescu--i107787 https://www.editurahoffman.ro/produse-1/tobarlanii-ion-toma-ionescu.html https://www.librarie.net/p/414077/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-a-iii-a https://www.magazinul-de-carte.ro/carte/4836f/tobarlanii-gusterele-reloadedreinventat-e-editia-iii-ion-toma-ionescu N-am primit mită de la editură pentru reclamă, eu vreau doar cartea să fie citită şi cunoscută, aşa cum merită, de cât mai mulţi . Vă doresc o lectură plăcută şi sincer, cred că va fi!

Anonimi facem glume, ne căţărăm pe înălţimi, folosim nume mari şi ni se pare că trăim în ac eeaşi lume… Îmi striga deunăzi Ioan Es Pop, blând din fire, dar în răspăr, din Ieudul lui cu flori de măr, înflăcărând într-o înzăpezire. Poete, tu nu ştii cine eşti, sau n-ai simţit covidul, îmbălsămând inimi pietrificate! Altfel, cum de mai înnegreşti zidul unei haznale cu versurile tale incifrate?... Mai apoi, Adrian Alui Gheorghe, paznic de ploi în comunitatea artelor, (Felicitări pentru premiu(!) în acord cu el!) îmi oferea libertatea, să scriu: Ionescule, fii rebel, militant şi viu! e important! I-am ascultat pe cei doi zei, Şi am continuat să mă joc şi să postez tale quale pe facebook, în diverse pagini, versuri şi imagini cu femei goale, alăturate. Poze viu colorate, aşteptând like-urile esenţiale în doze separate, înregistrate discret pe un barograf şi, am constatat, că decât poet, mai bine să fii fotograf!... Fotografii: Alexanda Ivănuţ https://pasareacetii.blogspot.com/2021/11/barograful.html

Felinarul roşu (Fragment din romanul Titi, în proiect) Ca soldat în garda regelui Mihai de unde plecase de trei săptămâni, Titi încă nu cunoscuse războiul şi iată că acel ceva, nici curiozitate, nici nerăbdare, dar nici teamă de a da piept cu duşmanul, era inevitabil sǎ se întâmple. Se împlinise mai repede decât preconiza. În gardă, se plictisise de ţinuta rigidă, de disciplina exagerată care îl făcea să se simtă prea încorsetat în uniforma elegantă ce trebuia s-o poarte impecabil, fără să-i ofere în schimb nimic spectaculos. Nu exista nici o posibilitate de a se afirma prin ceva anume, în faţă camarazilor, sau în proprii lui ochi. Așa că atunci când i s-a ivit prilejul, nu a ezitat să aleagă. Nu-şi găsise acolo rostul. Se simţea bine şi apreciat doar când ajungea, destul de rar, la Crucea de piatră şi se privea ca într-o oglindă în ochii fetelor ce se înviorau brusc şi care mai de care săreau să-l întâmpine. Întârzia mai mult în salon, având un cuvânt şi o glumă bună pentru fiecare dintre fete. De multe ori nici măcar nu mai ajungea în camerele de sus, să fericească vreo norocoasă. Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor după ce se lăsa întunericul. Flăcăruia felinarului, roşie de la gazul îndoit cu apă, agăţat direct în poartă sau pe zidul casei, nu reuşea să lumineze într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi pălăria, dacă era vreun domn, sau chipiul, dacă era unul dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile Bucureştilor. Cei cu bască treceau ceva mai în jos căci stradă plăcerilor avea mai multe stabilimente. Oferta fiind după condiţia şi buzunarul clientului. Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecăreala fetelor care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete, te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese în ultima vreme. Sorbeai un pahar două din băutura fină şi numai după aceea îţi clăteai ochii, alegându-ţi una dintre fetele îmbrăcate cât se poate de transparent, astfel încât să pună în valoare calităţile de patrimoniu. Titi venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă cu sublocotenentul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască(de unde nevastă?...) şi trebuie s-o încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de curând din Garda Regală, nu-i ştia nimeni rostul, aşa că încercarea dăduse rezultate. În birjă se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească liberă. A avut noroc. Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa, patroana, avea slăbiciune la el. Cum îl văzu îl luă în braţe şi-i şopti la ureche: – Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus. Ce e cu uniforma asta jerpelită pe tine? Titi era într-o uniformă militară obişnuită, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete a gărzii regale. – Îţi povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi dă-ne sus o sticlă cu lichior de nuci. Patroana se uită lung, fetele nu aveau voie să bea în timpul lucrului, dar se execută îndată. O luă pe Suzi de mână, extrăgând-o cu o plecăciune “vinovată” din grupul ce se strânsese în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele supărate, izbucniră pe mai multe voci. – Titişor, ia-mă şi pe mine! – Doamnelor, va rămân dator! În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după două păhăruţe de lichior i-a primit bine. Dar parcă nu se potriveau ca altădată jocurile. Nu ardea focul… – Suzi, ştiai că iedul tău stâng e mai nătâng şi dreptul mai fudul? Pare că n-a supt destul. Avea un bust perfect Suzi şi-i plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor spre gura lacomă. – Mai lasă iezii că ne-apucă nămiezii fără speranţă! Ce-i cu pistolul tău, vegetează? Sau n-are gloanţe pe ţeavă, de nu percutează? Hotărăşte-te până joi! – Suzi, mâine plec la război! Îl împinse cu putere de deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânără ce lucea, îl cercetă intens, cuprinzând-o încet din interior întunericul. – Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-odată purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de inima în camerele alăturate. Se strânse lângă el, îi luă mâinile şi i le puse pe sâni cu capul dat pe spate şi frecându-şi-i de mâinile lui. Sfârcurile deveniseră tari şi sănii flămânzi parcă cerşeau adăpostul. – Bine mă Titi!... Se mistuiră într-o îmbrăţișare lungă uitând amândoi locul în care se aflau. https://pasareacetii.blogspot.com/.../felinarul...

La aniversară. Daniel Marian Astăzi e ziua unui bun prieten al meu, Daniel Marian. El a scris multe pagini frumoase despre cărţile mele. Eu despre cărţile lui, doar în patru pagini, folosind şi acolo mai mult cuvintele lui. Să-i urăm sănătate întru mulţţţi ani şi să mai scrii despre noi cu acelaşi har, prietene!... (Din volumul Fotografii mişcate) https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/la-aniversara-daniel-marian.html

Ca nişte maci înfloriţi într-un lan de grâu risipeşte Mihai Golescu - argeşean de-al meu, născut nu făcut director de ziar de când mă ştiu - un pâlc de cuvinte, ce par fără noimă, la fel cum şi macii răsar neaşteptat în marea de aur a grâului. Dar mai repede opreşti limuzina de serviciu pe marginea drumului, dacă ai inimă de scriitor şi vrei să culegi un buchet de flori de dor, cum le zice macilor la origini străvechii persani din vremea dacilor, dacă ai în plan să îi oferi dracului ceva, celei cu care ai consumat în natură şi în inima ta o frântură de aventură, chiar dacă ştii că buchetul păleşte imediat. Dacă eşti cu nevasta, aia cu care joci canasta amice, seara şi vrei să fii galant, să nu faci greşeala să-i oferi maci!... E riscant! Poţi încasa draci... Mai bine un snop de spice, că ăla ţine vara în casă, toată iarna! Dar să deconspirăm fraza de la care am început în acest demers, din articolul Inimă de scriitor apărut în Argeşul ce pare un Guştere cu cap dar cu coada retezată, am găsit-o pe net. „...Cum o face, recent, pentru Merișani, argeșeanul gâlgâind de talent Ion Toma Ionescu în cartea sa „Tobârlanii”. Carte despre care scrie așa talentatul Ștefan Mitroi: „Mai rar inimă de scriitor care să se priceapă și la povestit, și la iubit, în același timp”. Aferim! Te iubim şi noi domnu Mişu(!), da cum să-i spui „talentat” domnului Ştefan Mitroi care ne dă clasă la toţi! Staţi că n-am terminat. Când a apărut pe 15 septembrie la vânzare cu Jurnalul la chioşcurile de ziare, Tobârlanii, am sunat-o la telefon pe cumnată-mea în Piteşti, eu m-am mutat de o vreme unde şi-a stabilit covitul ăsta Delta capitala... pe duşmani îi ţii aproape mereu(!). M-a sunat înapoi cumnată-mea după juma de oră. „Am căutat în tot oraşul, n-am găsit picior de Ţopârlan de-al tău! La Fortuna mai era o fătucă tot aşa ca mine, întreba de urma Tobârlanilor. O trimisese din redacţia de la Argeşul directorul ei să cumpere cartea.” Înţeleg de la Domnu Mişu că a dat de ea şi a răsfoit-o cumva... Dacă a prins din zbor doar un zvon, să-mi lase un semn că-i trimit nişte Tobârlani prin FanCurier. Şi aşa nu mai ştiu cum să scap de ei, că mi-am pus în cap jumătate din Merişani! https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/inima-de-scriitor.html

Să stai în umbra oamenilor frumoşi şi tu la rândul tău să le ţii umbră, în miezul de zi, doar atunci poţi fi jumătatea unei prietenii adevărate!... –Ionescule, faci pe deşteptul! Cum rezolvi noaptea, că noaptea e jumătatea cealaltă de zi care-şi cere dreptul?... –Noaptea scriu poezii… https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/dialoguri-imposibile.html

Blogul meu, Pasărea ceţii, https://pasareacetii.blogspot.com/ a împlinit în paginile sale în această săptămână a 3000-a postare şi are cumulat aproape un milion de cititori (920.553) care i-au dat bineţe, zi după zi, în 13 ani de existenţă. E mult, e puţin?... Merită doar să spun că îl am coautor la cele aproape 20 de cărţi puse pe raft secvenţă cu secvenţă în biblioteca mea, fără să pun la socoteală numeroasele antologii colective. Sunt deci 1000 de motive să-i urez în continuare ceaţă la drum şi să zboare întins, să-şi ferească zilele de soare încins şi nopţile să nu se lase albit de ninsoare, încât să rămână viu şi să-şi lege la gât colanul cu arginţi şi verdeaţă cât mai târziu când va fi să fie pustiu!...

Adagio Mă lasă memoria, recunosc doar mângâierea arcuşului... O parte din mine pâlpâie ca lumina unui opaiţ de demult... Ascult mişcarea lui învăluitoare, curgând ca lava peste iarbă şi lucruri, imaginând în îmbrăţişarea violoncelului trupul adormit al femeii, al cărui suflet prizonier fâlfâie ca o cohortă de fluturi, în cutia de rezonanţă a dorului... Sunetul intră în mine pe toate coridoarele, ca un adagio regăsit. De fapt am pierdut numai numele compozitorului... https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/adagio.html

Simţul umorului, îl ai sau nu-l ai în plaiul bălai... ACUM după ce aseară au picat în cap în întreaga lume reţelele Facebook, Instagram şi WhatsApp, putem face o simplă legătură cu conspiraţia mondială, care sătulă de atâtea manifestaţii de natură stradală, antisistem, antivaccin şi toate celelalte antişocuri antice şi semantice, s-a vrut să fie la vedere o mare tăcere. Ne-au scos din căciulă demonstraţiile lor xenomane de putere, arătându-ne că pot întrerupe la orice oră comunicaţiile înterumane. Noi, respectând procedurile legale în caz de forţă majoră, nu avem altă cale decât, trişti vaccinişti, sau nevaccinişti, să fim pregătiţi şi să ocupăm restul de spaţii de comunicaţii! Ne-a rămas în ultimul ceas să ne înscriem olograf cu corector ortograf în celelalte reţele Tik-Tok, Telegraf, Twitter şi să nu scăpăm din vedere nicidecum că există şi semnalizarea cu fum. Luptăm până la capăt! https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/simtul-umorului-il-ai-sau-nu-l-ai-in.html