Reclama ce se derula dupã ȋncheierea emisiunii lui Toma nu mai avea de gȃnd sã se termine. Cei aflați pe insulã puteau sã vadã ecranul uriaș de oriunde și fuseserã captivați de imaginile acelea vii care nu știu prin ce ȋntȃmplare ajunseserã sã fie difuzate. Automat toți Tobȃrlanii și-au ȋndreptat pașii spre cȃrciuma lui Nilã. Țața, traversase strada de la Crucea de piatrã ȋmpreunã cu șomerițele ei. Dãduse faliment, dar curtezanele nu plecaserã nicãieri. Unde sã se ducã, mãcar acolo aveau un acoperiș, ȋși retrãiau amintirile. (Lenuța, Gica, Veronica, Tanți, Aurelia, Aurica, Lina). Petre parcã atunci o descoperise pe Veronica și se așezase lȃngã ea. Unchiu Gogu o ținea pe genunchi pe Lenuța, nu mai erau scaune, și-și umplea ȋntruna paharul degustȃnd   minunatul alcool fabricat din transportul ilegal de portocale, migdale și lãmȃi, operat de Cornel. Abia sosise Cornel. Fiind singurul care-i cunoștea pe cei din reclamã, ȋși cioplise o nuielușã de alun și-i deconspira pe rȃnd, cȃnd apãreau ȋn filmulețul cu manifestãrile de la prima ediție. – Cornele mamã, ãla cu creastã de cocoș și cu barbã al cui e? Și blonda aia cu sãnul dezgolit ca sã se vadã tatuajul, din neamul cui, tot de pe Țiganca? Ǎla tuns pe piele e Dragoș al lui Burtilã?... Crainicul, cred cã Alin, nu-i cunoșteam vocea, dãdea   amãnunte cum se pot cumpãra biletele pe internet. Ce posibilitãțile de cazare existã. Ȋn ofertã apãreau, atȃt camere confortabile oferite de localnicii mai ȋnstãriți cu acces la piscinã, cȃt și Casele Lupeștii. Fosta Casã a agronomului se transformase ȋn hotel. Ȋn plus exista un autobuz. La nevoie putea sã-i transporte la vilele din Valea Ursului sau Bãiculești. Maria cu capodul ei de mãtase verde descoperindu-mã ȋn mulțime mã privi ȋndelung și odatã izbucni: – Eu vreau ȋn patul Lupeștii! Ca la un semnal și-au dat drumul dorințelor toți. – Mergem și noi! Vacarmul devenise greu de stãpȃnit. Ȋn fond ce-ar fi sã facem o Comferințã comunã la Casa Dogarului Arena? 2 Tata, vroia ȋn epilogul romanului sã adune toate personajele de pe insulã ȋn studioul lui de televiziune ȋntr-o adunare-conferințã de demascare publicã a lui Tobȃrlan, pentru intransigența și veșnica lui nemulțumire. Fiecare personaj avea la dispoziție un numãr de pietre egal cu vȃrsta, și, dat fiind cã locul permitea, toate grãmezile erau egale ȋntre ele ca judecata nici-unuia dintre judecãtori sã nu atȃrne mai greu ȋn luarea deciziei. Tata-mare era o fȃntȃnã adȃncã. Ȋmi ȋnchipui cȃnd piatra i-ar fi izbit trupul inconsistent, neopunȃnd rezistențã, s-ar fi auzit plescãitul ca ȋn oglinda unei ape! Dincoace ȋn ograda de la Casa Dogarului Arena se puneau bazele unei   altfel de Conferințe, despre tradițiile și locurile Merișanilor, despre responsabilitatea lucrurilor care ȋți plac, despre familie și despre prieteni adevãrați, despre pasiunea sufletului   și despre patimile trupului. Despre muzica bunã, mancare la ceaun, vin curat tras ȋn oale de pamant, pe care il bei pȃnã dimineața și nu te doare capul. Despre cuptoarele, plitele ȋncinse, mai ȋncinse decȃt pãlinca adusã de la mama ei, zãcutã ȋn butoiul din beciul dogarului. Despre copiii care se joacã pe deal ȋn timp ce rockul se ȋmprietenște cu satul. (abia acum mi-am dat seama cã acolo pe insulã n-am vãzut picior de copil. Nimeni nu se gȃndise sã ȋsi aleagã ȋn cer raiul copilãriei de pe pãmȃnt!). N-a fost nevoie de nici un Continuare link