Mergeam în pustiu
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima,a venit o
hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,
am trăit o viață, aceasta era partea superioară a
machetei.
Duioșia este un act de agresiune, viclean,
Urăște-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul ,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea ființă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-ați recunoscut?
Privirea lui este blândă și adâncă.
Pleoapele lui însoțesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,
am trăit o viață, aceasta era partea superioară a
machetei
Se încarcă o
altă viziune, o
barde, bard,
Poetul , prin acest volum selectiv,
elegant, impozant,
ar putea deveni celebru, Numele profesorului, Profesorul de fericire,
Vocea profesorului,
Viaţa de profesor, Mers în pustiu
sau Căutarea lui Dumnezeu,
Adesea între ore solitare, Abis sau a şaptea
poartă, "Opera Omnia",.
Greu, târziu, poate la sfârşitul
re-lecturilor, îţi dai seama că
autorul
este un EU apostat, proscris,
urmărit, vânat de un "wanted" afişat
pe
toţi pereţii, iar căutatul şi vânătorii
se uită simultan la acelaşi
afiş. Un spirit non-conformist, de Gavroche
incorigibil,
traversează poezia. un antagonism genetic la toate forţele
inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a
se atenua.
Incontestabil, el are o vocaţie a
insurgenţei,
a
opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără
revoluţie,
ca atitudine umană şi poetică.
Altfel, frecventează alternativ şi
Infernul (existenţial) şi
Paradisul (erotic), evitând lumea
intermediară a Purgatoriului.
Autorul chiar nu evită angajarea de
partea libertăţii baricadei, ca în
acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioşa eroismul /
Omului roşu, / Când a murit tatăl omului
roşu, lumea plângea. / Nu
toată lumea. / Am aflat multe, prea
multe / Despre omul roşu, / s-a
făcut mititel omul roşu. / Acum eu nu
iubesc culorile uni, / Roşu,
negru, brun, verde, galben, / Iubesc
curcubeul, Aurora Boreală, ţărmul
mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe
Kilimandjaro, / Stelele, chiar
stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori,
câte un om cu suflet roşu sau
negru / Îmi trimite depeşe falsificate,
îmi scrie înjurături / În
versuri, omul roşu se crede democrat, /
Reformist şi revoluţionar,
talentat şi chiar / Avangardist, uneori
îl roade o veche invidie, / O
ţine înainte, a schimbat pistolul pe un
computer / Omul roşu nu va
muri niciodată. Venind cu treabă din
Epir, / La
subţioară cu Shakespeare, / Vorbind cu
Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din
tren la Târgu Neamţ, / Unde se scrie
elegant / Despre fazani, despre
neant, / Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ
/ Şi, doamnă, azi suntem
amanţi.Marţianul vine din provincii, / Trece liniştit prin
catedrală, /
Seamănă puţin şi cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o
vestală. / Pare-apatic
uneori, pentru derută, / Poartă măşti, e
hărţuit, însă degeaba, /
Marţianul are o faţă slută, / Nici
oglinda nu-l suportă, oarba. / El
nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe
Cărtărescu, Llosa, / Marţianul doarme
pe Relaxa / Şi nu gustă poezia, proza.
BORIS MARIAN
>
Mergeam în pustiu
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima,a venit o
hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,
am trăit o viață, aceasta era partea superioară a
machetei.
Duioșia este un act de agresiune, viclean,
Urăște-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul ,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea ființă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-ați recunoscut?
Privirea lui este blândă și adâncă.
Pleoapele lui însoțesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,
am trăit o viață, aceasta era partea superioară a
machetei
Se încarcă o
altă viziune, o
barde, bard,
Poetul , prin acest volum selectiv,
elegant, impozant,
ar putea deveni celebru, Numele profesorului, Profesorul de fericire,
Vocea profesorului,
Viaţa de profesor, Mers în pustiu
sau Căutarea lui Dumnezeu,
Adesea între ore solitare, Abis sau a şaptea
poartă, "Opera Omnia",.
Greu, târziu, poate la sfârşitul
re-lecturilor, îţi dai seama că
autorul
este un EU apostat, proscris,
urmărit, vânat de un "wanted" afişat
pe
toţi pereţii, iar căutatul şi vânătorii
se uită simultan la acelaşi
afiş. Un spirit non-conformist, de Gavroche
incorigibil,
traversează poezia. un antagonism genetic la toate forţele
inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a
se atenua.
Incontestabil, el are o vocaţie a
insurgenţei,
a
opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără
revoluţie,
ca atitudine umană şi poetică.
Altfel, frecventează alternativ şi
Infernul (existenţial) şi
Paradisul (erotic), evitând lumea
intermediară a Purgatoriului.
Autorul chiar nu evită angajarea de
partea libertăţii baricadei, ca în
acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioşa eroismul /
Omului roşu, / Când a murit tatăl omului
roşu, lumea plângea. / Nu
toată lumea. / Am aflat multe, prea
multe / Despre omul roşu, / s-a
făcut mititel omul roşu. / Acum eu nu
iubesc culorile uni, / Roşu,
negru, brun, verde, galben, / Iubesc
curcubeul, Aurora Boreală, ţărmul
mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe
Kilimandjaro, / Stelele, chiar
stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori,
câte un om cu suflet roşu sau
negru / Îmi trimite depeşe falsificate,
îmi scrie înjurături / În
versuri, omul roşu se crede democrat, /
Reformist şi revoluţionar,
talentat şi chiar / Avangardist, uneori
îl roade o veche invidie, / O
ţine înainte, a schimbat pistolul pe un
computer / Omul roşu nu va
muri niciodată. Venind cu treabă din
Epir, / La
subţioară cu Shakespeare, / Vorbind cu
Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din
tren la Târgu Neamţ, / Unde se scrie
elegant / Despre fazani, despre
neant, / Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ
/ Şi, doamnă, azi suntem
amanţi.Marţianul vine din provincii, / Trece liniştit prin
catedrală, /
Seamănă puţin şi cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o
vestală. / Pare-apatic
uneori, pentru derută, / Poartă măşti, e
hărţuit, însă degeaba, /
Marţianul are o faţă slută, / Nici
oglinda nu-l suportă, oarba. / El
nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe
Cărtărescu, Llosa, / Marţianul doarme
pe Relaxa / Şi nu gustă poezia, proza.
BORIS MARIAN
>