#shakespeare #hamlet #teatru #tnms #Craiova http://www.mihaelatoila.ro/2024/04/hamlet-o-seara-memorabila-la-teatru.html

Solie   O solie solitară am trimis la cap de țară, Nu s-a-ntors, trimesei   alta,   apoi mii de soli , Groenlanda E aproape, eu visez la tărâmurile verzi   dincolo de galaxii, Unde morții sunt tot vii, Apoi vom ataca noi doi celebrul,   marele convoi, Vom coborî   în iureș șapte munți, De-acolo s-au întors   eroi cărunți, Care-n manta, în scânduri ori în cuie, Balaurul de ceață , uite-l, suie, Vești false vom primi de la falși veri, Doar balivernele   se nasc în primăveri, Atâtea suflete și toate moarte, Vânzarea merge strună, după carte, Raiul găinilor coboară pe pământ, Nemângâiat albastru , roșu vânt. ************************************* Toate căile se oglindesc undeva,   Constelațiile alfa-omega,   Ne luăm toiagul de pelerin și o pornim și nu murim.   Ne-ngroapă șoaptele ușor,   Ne suntem ante-post-mergători,   Pare înalt Paradisul, o fi   Preum într-o gamă, doar nota si.   Auzi ticăitul, clip-cip-cirip,   Cum se destramă un om în nisip,   Doi oameni, iar dragostea urcă mereu,   Căile toate spre Dumnezeu.   @@@@@@@@@@@@@@@@@@@   Iubito, MAI AM DE TRĂIT   Câteva clipe, subit,   Voi dispărea în gol,   Nu voi mai fi, a fi?   Citit-ai pe A. de Vigny?   Să mori, să dormi, Hamlet,   Ce demn sună, om complet,   Mai dă-mi o clipă și tu,   Aria lui Duridu.   Aud râsul tău, aici,   De mult sunt un priculici.   BORIS   M. MARIAN          

Tu ai spus (POHEM)   Tu ai spus – nu cer nimic, Nici cerul nu poate cere, Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite, Este bine, iradiem ceva, tu ai spus, Nu suntem nici aproape, nici departe, Este drept, noi doar suntem , Tu ai spus, nu este momentul, Așa este, nicio execuție nu se potrivește cu momentul, Pentru mine nu există   decât ACUM,   Dar nu ai cum înțelege, ai ceasul tău, Nu-ți sunt   străin cât timp ne aflăm în această lume, Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals, Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri, Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele? Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului, Cel ce pierduse cheia, pălăria și bastonul, Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe, Acum este deja mâine, everyone around me is dying, Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc, Un toc fără peniță, din joacă se nasc iubirile, Ca furtuna-n aprilie, copleșit   îmi plec fruntea, Parcă ieșeam din spital sau din închisoare, Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul, Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile, Eins , zwei, copii împușcați în fața mamelor, Mame împușcate în fața copiilor, cine să-i mai plângă? Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează, Buzele mele mușcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian, Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot, Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite, Veneau lupii și urinau peste tot, Departe urlă felinele mari, Mă acund și repet, toate sunt vânare de vânt. BORIS MARIAN

....... daca sunt printre voi doritori care să il imite pe celebrul Hamlet, nu ezitați, cranii aveti de unde alege, e plină piața de ele, sub orice formă, că doar așa e moda. Sau mai nou poate vreti să ii imitați pe Pirații din Caraibe și ei la fel de faimoși grație lui Johnny Deep. De dragul modei pana și moartea ........se face mai frumoasă. 

cuvintele   cuvintele trec pe lângă mine în goană, ca un tren care nu oprește în nicio gără, ca o frumoasă domnișoară ce lasă în urmă un dor olfactiv de parfumuri florale din roze de câmp și din maci, cuvintele trec, zboară ca frunzele toamnei bătute de vânt, ca iluziile care dispar în neant, ca stelele nopții ce se topesc în lumină, ca antichitatea-n ruină, ca soldații ce se duc la luptă și mor, ca durerea ce se ascunde-ntr-un dor, vreau să le opresc să fac un poem, cuvintele nu vin când le chem, le-aș strânge de gât și-aș face din ele o târfă, degeaba scheaună inima pe vreme de ploaie cuvintele mă lasă-ntr-un urlet c-o minte greoaie, degeaba ofelia caută mânăstiri vindecătoare de moarte, dragostea ei cea eternă, o cerșește-n genunchi, dezmoștenind-o de potirul sacru al logodnei, ochii ei nu mai văd când coboară-n infernul fericirii, numele ei plutește pe râul deșertăciunii al nefericitului hamlet, peste umbra mea calcă secolii, nucul din fața casei nu va mai fi, dealul va coborî și din el se va naște un izvor, o fântână, cu o cumpănă care va sprijini cerul, din ea se va adăpa orpheu, își va spăla fața de-atâta rugină, de-atâtea secole și va cânta din harfa lui fermecată cum trece lumea prin fusul timpului toarsă de atâtea miracole în nemărginirea ei.   numai cuvintele vor trece pe lângă noi și vor rămâne un fel de rune prin timp să fie desțelenite de eternitate.     joi, 31 ianuarie 2013