• Vino cu noi pentru a vedea grajdurile din afara orașului, unde un grup de copii se adună în fiecare weekend. Ei au grijă de cai, iar răsplata lor este o plimbare călare în natură. Într-o zi, întâlnesc o fată care s-a mutat din străinătate. Împreună, vor găsi un ponei bolnav și îl vor salva. De asemenea, vor ajuta la găsirea unei iepe pierdute din grajd. O poveste plină de momente emoționante și lecții despre prietenie.
    Limba: română
    Scrisa de: Mgr. Martina Rašková
    Ilustrații: Katarína Gasko
    Număr de pagini: 37
    Dimensiune: A4
    Recomandată pentru: 8 ani+

    Editată și distribuită în România de editura Elefantul Meu https://elefantulmeu.ro

    #cartipersonalizate #cadoulperfect #eroudepoveste #carteindar #campulung #sinaia #busteni #bucegi #fagaras #sighisoara #bucuresti #pipera #berceni #snagov #moldova #oltenia #targujiu #caransebes #resita #carei #mehedinti #dolj #giurgiu #ialomita #calarasi #turda #targumures #piatraneamt #botosani
    Vino cu noi pentru a vedea grajdurile din afara orașului, unde un grup de copii se adună în fiecare weekend. Ei au grijă de cai, iar răsplata lor este o plimbare călare în natură. Într-o zi, întâlnesc o fată care s-a mutat din străinătate. Împreună, vor găsi un ponei bolnav și îl vor salva. De asemenea, vor ajuta la găsirea unei iepe pierdute din grajd. O poveste plină de momente emoționante și lecții despre prietenie. Limba: română Scrisa de: Mgr. Martina Rašková Ilustrații: Katarína Gasko Număr de pagini: 37 Dimensiune: A4 Recomandată pentru: 8 ani+ Editată și distribuită în România de editura Elefantul Meu https://elefantulmeu.ro #cartipersonalizate #cadoulperfect #eroudepoveste #carteindar #campulung #sinaia #busteni #bucegi #fagaras #sighisoara #bucuresti #pipera #berceni #snagov #moldova #oltenia #targujiu #caransebes #resita #carei #mehedinti #dolj #giurgiu #ialomita #calarasi #turda #targumures #piatraneamt #botosani
  • ROBIN - Carte personalizată pentru copii de 7 ani

    Fiecare dintre noi a auzit de fulgere sferice, un fenomen atmosferic, a cărui apariție este de obicei asociată cu o furtună. Un grup de patru prieteni din orașul tău va avea norocul să se împrietenească cu un asemenea fulger. Nu vrei să ratezi așa o aventură! Talentul narativ al doamnei Zuzana Pospíšilová vă va atrage într-o poveste originală, din care nu lipsește umorul apropiat, mai ales pentru cititorii și tinerii școlari.

    editată și distribuită în România de editura Elefantul Meu https://elefantulmeu.ro

    Limba: română
    Scrisa de: Zuzana Pospíšilová
    Ilustrații: Katarína Gasko
    Număr de pagini: 37
    Dimensiune: A4
    Recomandată pentru: 7 ani+

    #cartipersonalizate
    #cadoulperfect #eroudepoveste
    #campulung #sinaia #busteni #bucegi #fagaras #sighisoara #bucuresti #pipera #berceni #snagov #moldova #oltenia #dragasani #targujiu #caransebes #resita #arad #carei #mehedinti #giurgiu #ialomita #calarasi #turda #piatraneamt #botosani #vaslui #neamt
    ROBIN - Carte personalizată pentru copii de 7 ani Fiecare dintre noi a auzit de fulgere sferice, un fenomen atmosferic, a cărui apariție este de obicei asociată cu o furtună. Un grup de patru prieteni din orașul tău va avea norocul să se împrietenească cu un asemenea fulger. Nu vrei să ratezi așa o aventură! Talentul narativ al doamnei Zuzana Pospíšilová vă va atrage într-o poveste originală, din care nu lipsește umorul apropiat, mai ales pentru cititorii și tinerii școlari. editată și distribuită în România de editura Elefantul Meu https://elefantulmeu.ro Limba: română Scrisa de: Zuzana Pospíšilová Ilustrații: Katarína Gasko Număr de pagini: 37 Dimensiune: A4 Recomandată pentru: 7 ani+ #cartipersonalizate #cadoulperfect #eroudepoveste #campulung #sinaia #busteni #bucegi #fagaras #sighisoara #bucuresti #pipera #berceni #snagov #moldova #oltenia #dragasani #targujiu #caransebes #resita #arad #carei #mehedinti #giurgiu #ialomita #calarasi #turda #piatraneamt #botosani #vaslui #neamt
  • Minivacanta de Sfanta Maria aduce aglomeratie in tara si la punctele de trecere Giurgiu-Ruse
    Minivacanta de Sfanta Maria aduce aglomeratie in tara si la punctele de trecere Giurgiu-Ruse
  • Desculță

    Îmi bâțâi picioarele goale pe marginea băncii de la poartă. Trec copii din deal, la vale. Au început să plece la denie. Eu nu merg. Fiindcă nu am sandale, și fiindcă fina încă nu a ajuns. O fi avut și ea treabă, cine știe? Fina, singura soră a tatei, dintre ceilalți șase frați pe care îi are, vine mereu pe la noi. Și, atunci când vine, aduce cu ea o sacoșa mare de tot, încărcată cu lucruri pe care Getuța nu le mai poartă. Numai că Getuța este foarte grasă și mama iute mă ia iute de mână și fuga, cu mine, la croitoreasă, să micșoreze hainele, pe măsura mea. Am o rochiță frumoasă, tot așa, de la Getuța. Este din catifea roșie! Mă gândesc că poate, cine știe, anul acesta i-au rămas mici și vreo pereche de pantofi sau sandale.
    S-a făcut târziu și fina nu a ajuns.
    Sunt ruptă de oboseală, fiindcă toată ziua am alergat de acolo-acolo: am sărit cu coarda, apoi la gigică, la șotron, și multe alte asemenea activități importante. Sigur, mai ștersesem cu mult sârg geamurile camerelor, mai bine zis ale odăițelor, în care locuiam. Mama trebăluise și ea, de colo-colo, toată ziulica. Tăicuțul este la serviciu și eu îl aștept, în fiecare zi, cu mare nerăbdare. Dimineața nu îl pot vedea, căci pleacă mereu cu ,,noaptea pe cap”. De cele mai multe ori, nici seara nu îl văd, fiindcă ajunge tot în noapte, acasă. Dar acum, că așteptăm Paștele, poate, cine știe, ajunge și el mai devreme …? Și mi-a promis el mie că, în acest an, voi avea sandale noi, roșii, de Paște! Căci în fiecare an mama plângea, înainte de Paște. De fiecare dată, când îmi spunea că nici anul acesta nu îmi poate cumpăra pantofi și rochiță de Paște. Degeaba încercam să nu-mi pese, căci îmi păsa! Îmi păsa mai mult de lacrimile mamei, deși gândul la pantofi roșii nu-mi dădea pace deloc.
    Nu a ajuns tăicuțul nici azi mai devreme. Adorm în mirosul de motorină, căci nu există, de Paște, ca ușile și giurgiuvelele ferestrelor să nu fie bine curățite, apoi șterse cu motorină! Mă cuprinde somnul în mirosul oțetului cu care ștersesem fiecare geam, amestecat cu acela de motorină. Un obraz rece mă trezește cu o apropiere de obrazul meu cald. Mijesc ochii și văd sclipirile celor doi ochi ce mă veghează stăruitor. Mă ridic doar puțin, buimacă de somn: ,, Ți-am adus sandale, de Paște! Două perechi ți-am luat!”. Alături de mine se află două perechi de sandale: o pereche, albe, o pereche, roșii! Le cuprind în brațe și cad în somn adânc, afundată în perna moale.
    Dimineața, mă trezesc în miros de esență de rom. Mama umblă ușurel prin odaie, ca să pot eu dormi mai mult.
    Mă ridic într-un cot și caut din priviri sandalele. O pereche, albe, o pereche, roșii! Mama mă privește cu coada ochiului.
    - Tăticuțul unde este? Iar a plecat la serviciu?
    - Da, a plecat…
    - Și sandalele? Unde sunt?
    - Care sandale?
    - Cele două perechi pe care mi le-a adus el, ast” noapte, târziu? O pereche, albe, o pereche, roșii!?
    - Care sandale, mamă? Nu ți-a adus nimic! Pesemne, ai visat. Nici barem fina nu a ajuns, că poate ți-ar fi adus de pe la Getuța…
    Lacrimile țâșnesc instantaneu și, înainte să le pot șterge, își urmeză cursul bine stabilit: îmi brăzdează obrajii, ajungându-mi în colțul gurii. Apoi o iau la vale, spre bărbie și în jos, pe gât. Le cunosc bine eu gustul, sunt sărate. Îmi place gustul lacrimilor, mă fac să mă simt mai bine. Da, cred că am visat! De unde să aibă tăicuțul bani, și încă acuma, în ajun de sărbători, să-mi ia mie nu una, ci chiar două perechi de sandale? Mă resemnez și cobor din pat, înfoindu-mi nările pentru a adulmeca mirosul de cozonac ce pătrunsese prin toate coclaurile.
    - Ai văzut cât de frumos este afară? Va fi soare, de Paște! Și dă la o parte transperantul de la fereastră. Pe pervazul ei îngust, cuminți, frumos aliniate, stau două perechi de sandale, ale căror curelușe, frumos colorate, îmi paralizează privirea. Bătăile inimii încep să se audă de parcă ea, inima, mi s-ar fi urcat până în creștet!




    *

    Abia am izbutit să termin de copt cozonacii.
    Îmi pregătesc pantofii pentru Paște. Am, de tot felul: pantofi roșii, pantofi albi. Plec la denie. Pe drum, pe banca din fața unei portițe, o fetiță își leagănă picioare desculțe. Poartă o rochiță de catifea, roșie , și așteaptă.
    Desculță Îmi bâțâi picioarele goale pe marginea băncii de la poartă. Trec copii din deal, la vale. Au început să plece la denie. Eu nu merg. Fiindcă nu am sandale, și fiindcă fina încă nu a ajuns. O fi avut și ea treabă, cine știe? Fina, singura soră a tatei, dintre ceilalți șase frați pe care îi are, vine mereu pe la noi. Și, atunci când vine, aduce cu ea o sacoșa mare de tot, încărcată cu lucruri pe care Getuța nu le mai poartă. Numai că Getuța este foarte grasă și mama iute mă ia iute de mână și fuga, cu mine, la croitoreasă, să micșoreze hainele, pe măsura mea. Am o rochiță frumoasă, tot așa, de la Getuța. Este din catifea roșie! Mă gândesc că poate, cine știe, anul acesta i-au rămas mici și vreo pereche de pantofi sau sandale. S-a făcut târziu și fina nu a ajuns. Sunt ruptă de oboseală, fiindcă toată ziua am alergat de acolo-acolo: am sărit cu coarda, apoi la gigică, la șotron, și multe alte asemenea activități importante. Sigur, mai ștersesem cu mult sârg geamurile camerelor, mai bine zis ale odăițelor, în care locuiam. Mama trebăluise și ea, de colo-colo, toată ziulica. Tăicuțul este la serviciu și eu îl aștept, în fiecare zi, cu mare nerăbdare. Dimineața nu îl pot vedea, căci pleacă mereu cu ,,noaptea pe cap”. De cele mai multe ori, nici seara nu îl văd, fiindcă ajunge tot în noapte, acasă. Dar acum, că așteptăm Paștele, poate, cine știe, ajunge și el mai devreme …? Și mi-a promis el mie că, în acest an, voi avea sandale noi, roșii, de Paște! Căci în fiecare an mama plângea, înainte de Paște. De fiecare dată, când îmi spunea că nici anul acesta nu îmi poate cumpăra pantofi și rochiță de Paște. Degeaba încercam să nu-mi pese, căci îmi păsa! Îmi păsa mai mult de lacrimile mamei, deși gândul la pantofi roșii nu-mi dădea pace deloc. Nu a ajuns tăicuțul nici azi mai devreme. Adorm în mirosul de motorină, căci nu există, de Paște, ca ușile și giurgiuvelele ferestrelor să nu fie bine curățite, apoi șterse cu motorină! Mă cuprinde somnul în mirosul oțetului cu care ștersesem fiecare geam, amestecat cu acela de motorină. Un obraz rece mă trezește cu o apropiere de obrazul meu cald. Mijesc ochii și văd sclipirile celor doi ochi ce mă veghează stăruitor. Mă ridic doar puțin, buimacă de somn: ,, Ți-am adus sandale, de Paște! Două perechi ți-am luat!”. Alături de mine se află două perechi de sandale: o pereche, albe, o pereche, roșii! Le cuprind în brațe și cad în somn adânc, afundată în perna moale. Dimineața, mă trezesc în miros de esență de rom. Mama umblă ușurel prin odaie, ca să pot eu dormi mai mult. Mă ridic într-un cot și caut din priviri sandalele. O pereche, albe, o pereche, roșii! Mama mă privește cu coada ochiului. - Tăticuțul unde este? Iar a plecat la serviciu? - Da, a plecat… - Și sandalele? Unde sunt? - Care sandale? - Cele două perechi pe care mi le-a adus el, ast” noapte, târziu? O pereche, albe, o pereche, roșii!? - Care sandale, mamă? Nu ți-a adus nimic! Pesemne, ai visat. Nici barem fina nu a ajuns, că poate ți-ar fi adus de pe la Getuța… Lacrimile țâșnesc instantaneu și, înainte să le pot șterge, își urmeză cursul bine stabilit: îmi brăzdează obrajii, ajungându-mi în colțul gurii. Apoi o iau la vale, spre bărbie și în jos, pe gât. Le cunosc bine eu gustul, sunt sărate. Îmi place gustul lacrimilor, mă fac să mă simt mai bine. Da, cred că am visat! De unde să aibă tăicuțul bani, și încă acuma, în ajun de sărbători, să-mi ia mie nu una, ci chiar două perechi de sandale? Mă resemnez și cobor din pat, înfoindu-mi nările pentru a adulmeca mirosul de cozonac ce pătrunsese prin toate coclaurile. - Ai văzut cât de frumos este afară? Va fi soare, de Paște! Și dă la o parte transperantul de la fereastră. Pe pervazul ei îngust, cuminți, frumos aliniate, stau două perechi de sandale, ale căror curelușe, frumos colorate, îmi paralizează privirea. Bătăile inimii încep să se audă de parcă ea, inima, mi s-ar fi urcat până în creștet! * Abia am izbutit să termin de copt cozonacii. Îmi pregătesc pantofii pentru Paște. Am, de tot felul: pantofi roșii, pantofi albi. Plec la denie. Pe drum, pe banca din fața unei portițe, o fetiță își leagănă picioare desculțe. Poartă o rochiță de catifea, roșie , și așteaptă.
    ECALEOPI.WORDPRESS.COM
    Desculță
    Îmi bâțâi picioarele goale pe marginea băncii de la poartă. Trec copii din deal, la vale. Au început să plece la denie. Eu nu merg. Fiindcă nu am sandale, și fiindcă fina încă nu a ajuns. O fi avut…
  • Am fost la Alkmaar la piaţa de brânzã în ultima zi din anul ãsta când mai era posibil. Manifestarea se ţine doar în zilele de vineri, incepând din aprilie ṣi pânâ în prima vineri din septembrie. Tradiţia de sute de ani se pãstreazã cu sfinţenie ṣi e un adevãrat spectacol.
    Având în vedere legãturile mai vechi dintre Steaua ṣi Alkmaar, întãrite pe filiera de la Giurgiu a Astrei, ṣi auzind în concediul ãsta petrecut prin strãinãtãţuri cã Gigi Becali se lasã de Steaua, ṣi-ṣi încearcã norocul în alt job, m-am gândit cã s-ar putea întoarce la meseria lui de bazã, ciobanul  - ṣi a venit sã prospecteze piaţa pentru la anul... 
    Am fost la Alkmaar la piaţa de brânzã în ultima zi din anul ãsta când mai era posibil. Manifestarea se ţine doar în zilele de vineri, incepând din aprilie ṣi pânâ în prima vineri din septembrie. Tradiţia de sute de ani se pãstreazã cu sfinţenie ṣi e un adevãrat spectacol. Având în vedere legãturile mai vechi dintre Steaua ṣi Alkmaar, întãrite pe filiera de la Giurgiu a Astrei, ṣi auzind în concediul ãsta petrecut prin strãinãtãţuri cã Gigi Becali se lasã de Steaua, ṣi-ṣi încearcã norocul în alt job, m-am gândit cã s-ar putea întoarce la meseria lui de bazã, ciobanul  - ṣi a venit sã prospecteze piaţa pentru la anul... 
    PASAREACETII.BLOGSPOT.COM
    Piaţa de brânzã
    JURNALIER, CONSIDERATII INCOMFORTABILE, LITERATURA
  • Un adevărat creator trebuie să fie și nebun. Cineva care mă numește nebun
    mă scutește de orice reproș. Pe site-ul „Proletarii din Macondo”, un individ pe nume Stancagri mă face în
    toate felurile. Culmea, este un pic de rudă. Singurul lui defect este că , deși
    nu are minte, minte. Adică are două defecte într-unul.

    Să-nmormântezi un râu? În visele mele , marea curge spre munte, iar tot ce este
    nobil, dispare noaptea. Cuiele plâng. Pe umeri îmi pun propria umbră. Îmi place
    ” L”ange aux poupons”. Să dăm uitării iubirea și vom deveni cai, măgari, etc.
    În ce constă forța cea mare? În nebunie. Ați auzit de Kusniewicz? Rău, este un
    mare scriitor, adică a murit. Nu pot să mă dezlipesc de „Regele celor două
    Sicilii”. Bernadetta a fost concepută în împrejurări greu de reținut… Avocatul,
    tatăl ei și-a îndeplinit datoria și a părăsit patul conjugal… Mama avea dureri
    de dinți din cauza curenților… Vă imaginați, dragi cititori. Dar „Lecția de
    limbă moartă”, o capodoperă?

    Ce mi-ai lăsat, plecând? Așa întreabă poetul. Numai regii, răspunde Florin
    Mugur, el, prințul. Regele palid al gurii sale. „ Toată noaptea mi-au lătrat
    câinii frumoși de dorul tău”. Lasă hârtiile, spune consoarta, pieptănându-se.
    Acum se află amândoi, undeva pe Șoseaua Giurgiului. De la cenușiu la albastru
    este un drum lung. Se poate muri pe drum. Auzi pisicile pe acoperiș urlându-și
    dragostea? „ Pe prag de cârciumi noaptea doarme”, spune alt poet. Ghiciți-l.
    „Bătrân oraș cu ulițe cotite”. Nu mai există. „ Orbul ochiului printre bare”. E
    ceva mai complicat. Cum se spune cuvântul orb? Doar așteptându-i pe
    barbari.„Groaza și fatalitatea au stăpânit în toate timpurile”, scris-a Poe.
    „Per inima sa încet s-a-nserat”. Un înger desfigurat e desenat pe zid. O, seară
    a cuvintelor. Să ne ferim de fisuri, de la fisuri pornește catastrofa. Ce
    luminos ardea părul iubitei, seara, se minuna Celan. Viața însăși este o
    problemă. Nu adăuga și altele. Dar nu voi spune niciodată că viața e o glumă
    proastă.

    „ Însemnările unui nebun” de Lev Tolstoi sunt mai interesante decât oricare
    jurnale. „Demonii” lui Dostoievski sunt mai interesanți decât oricare alți
    diavoli. Există un „ Idiot” mai sfânt decât al aceluiași ?

    Rugina are gust de sânge, scapă din strânsoarea clipei. Plasa și-a bulbucat
    ochii. Jocul care șterge faptele. Avem multe griji – Paris, cumpărături, gripă,
    ușa de la intrare. Dar nu te bucuri de adierea vântului în vie, de zborul
    stârcului înalt, de felul cum ne fierbe-n sânge și vinul roș și vinul alb? Tu
    nu știi cum se mișcă laureații, cum străzile se termină-n câmpii, cum fluieră
    după femei soldații, cum morții se ridică vii și vin la dans duhnind a
    veșnicie. Viața e-o problemă, ea ne scrie.

    Mai ușor ni se dezvăluie lucrurile, decât oamenii, Natura nu greșește. Când
    piere un om, ceva se tulbură. Când va-nceta amăgirea? Pământul e obosit de
    ploi, de secetă, de noi, doar soarele îl mai revigorează cu o glumă. Timpul a
    tacă la trecerea fiecărui deceniu. I-am simțit tăișul la 20 de ani, la 30 ,
    ș.a.m.d. Acum tăișul s-a tocit, nu mai simt decât răceala lamei. Prezentul mai
    surâde, îi răspund. Iubirile, năluci de foc și umbre se duc și le privesc
    picioarele trandafirii în tălpi, simt în spinare cum îmi suflă Îngerul Morții,
    nu-l iubesc, nici el pe mine, de ce nu mă mai lasă-n pace? Cum spune un copil –
    nu vreau.

    Prin geana dimineții, pătrunde o nouă zi, eu o primesc, așa cum orice nouă
    dragoste nu poate fi respinsă până la proba ei contrarie, ah, ura cea
    nedreaptă, oarbă, proastă.

    Dar Salvador Dali, ce nu era nici prost și nici nebun, dar se știa că este
    geniu? Un strigăt care încolțește de bucurie? De durere? O lacrimă sferică, ea
    nu mai crește, cade în neant cu sunet de cristal, astfel poemul care intră
    Într-o cameră mortuară, defuncții îl citesc plictisiți, poemul iese la aer, îl
    calcă un tramvai, se ridică, se scutură, vine la ușa mea, îmi spune scurt –
    ”Acum, te rog să mă scrii”.









     







     











     
    Un adevărat creator trebuie să fie și nebun. Cineva care mă numește nebun mă scutește de orice reproș. Pe site-ul „Proletarii din Macondo”, un individ pe nume Stancagri mă face în toate felurile. Culmea, este un pic de rudă. Singurul lui defect este că , deși nu are minte, minte. Adică are două defecte într-unul. Să-nmormântezi un râu? În visele mele , marea curge spre munte, iar tot ce este nobil, dispare noaptea. Cuiele plâng. Pe umeri îmi pun propria umbră. Îmi place ” L”ange aux poupons”. Să dăm uitării iubirea și vom deveni cai, măgari, etc. În ce constă forța cea mare? În nebunie. Ați auzit de Kusniewicz? Rău, este un mare scriitor, adică a murit. Nu pot să mă dezlipesc de „Regele celor două Sicilii”. Bernadetta a fost concepută în împrejurări greu de reținut… Avocatul, tatăl ei și-a îndeplinit datoria și a părăsit patul conjugal… Mama avea dureri de dinți din cauza curenților… Vă imaginați, dragi cititori. Dar „Lecția de limbă moartă”, o capodoperă? Ce mi-ai lăsat, plecând? Așa întreabă poetul. Numai regii, răspunde Florin Mugur, el, prințul. Regele palid al gurii sale. „ Toată noaptea mi-au lătrat câinii frumoși de dorul tău”. Lasă hârtiile, spune consoarta, pieptănându-se. Acum se află amândoi, undeva pe Șoseaua Giurgiului. De la cenușiu la albastru este un drum lung. Se poate muri pe drum. Auzi pisicile pe acoperiș urlându-și dragostea? „ Pe prag de cârciumi noaptea doarme”, spune alt poet. Ghiciți-l. „Bătrân oraș cu ulițe cotite”. Nu mai există. „ Orbul ochiului printre bare”. E ceva mai complicat. Cum se spune cuvântul orb? Doar așteptându-i pe barbari.„Groaza și fatalitatea au stăpânit în toate timpurile”, scris-a Poe. „Per inima sa încet s-a-nserat”. Un înger desfigurat e desenat pe zid. O, seară a cuvintelor. Să ne ferim de fisuri, de la fisuri pornește catastrofa. Ce luminos ardea părul iubitei, seara, se minuna Celan. Viața însăși este o problemă. Nu adăuga și altele. Dar nu voi spune niciodată că viața e o glumă proastă. „ Însemnările unui nebun” de Lev Tolstoi sunt mai interesante decât oricare jurnale. „Demonii” lui Dostoievski sunt mai interesanți decât oricare alți diavoli. Există un „ Idiot” mai sfânt decât al aceluiași ? Rugina are gust de sânge, scapă din strânsoarea clipei. Plasa și-a bulbucat ochii. Jocul care șterge faptele. Avem multe griji – Paris, cumpărături, gripă, ușa de la intrare. Dar nu te bucuri de adierea vântului în vie, de zborul stârcului înalt, de felul cum ne fierbe-n sânge și vinul roș și vinul alb? Tu nu știi cum se mișcă laureații, cum străzile se termină-n câmpii, cum fluieră după femei soldații, cum morții se ridică vii și vin la dans duhnind a veșnicie. Viața e-o problemă, ea ne scrie. Mai ușor ni se dezvăluie lucrurile, decât oamenii, Natura nu greșește. Când piere un om, ceva se tulbură. Când va-nceta amăgirea? Pământul e obosit de ploi, de secetă, de noi, doar soarele îl mai revigorează cu o glumă. Timpul a tacă la trecerea fiecărui deceniu. I-am simțit tăișul la 20 de ani, la 30 , ș.a.m.d. Acum tăișul s-a tocit, nu mai simt decât răceala lamei. Prezentul mai surâde, îi răspund. Iubirile, năluci de foc și umbre se duc și le privesc picioarele trandafirii în tălpi, simt în spinare cum îmi suflă Îngerul Morții, nu-l iubesc, nici el pe mine, de ce nu mă mai lasă-n pace? Cum spune un copil – nu vreau. Prin geana dimineții, pătrunde o nouă zi, eu o primesc, așa cum orice nouă dragoste nu poate fi respinsă până la proba ei contrarie, ah, ura cea nedreaptă, oarbă, proastă. Dar Salvador Dali, ce nu era nici prost și nici nebun, dar se știa că este geniu? Un strigăt care încolțește de bucurie? De durere? O lacrimă sferică, ea nu mai crește, cade în neant cu sunet de cristal, astfel poemul care intră Într-o cameră mortuară, defuncții îl citesc plictisiți, poemul iese la aer, îl calcă un tramvai, se ridică, se scutură, vine la ușa mea, îmi spune scurt – ”Acum, te rog să mă scrii”.      
  • Potrivit revistei Forbes, averea lui Marin Anton depăşea, anul trecut, 10 milioane de euro. Multimilionarul a fost ani buni director general la RAFO Oneşti şi unul din principalii sponsori ai fostului PLD, fiind perceput, de altfel, drept unul dintre apropiaţii întemeietorului acestui partid, fostul premier Theodor Stolojan. Jenant este că multimilionarul, în loc să-i fie ruşine de trecutul apropiat, face apologia traseismului său, considerând dezertarea un act de bravadă. Urmează probabil încă patru ani de îmbuibare uselistă din postura de preşedinte al filialei Giurgiu a PNL (unde se zvoneşte că l-ar săpa pe dinozaurul Iliescu), după care D-zeu cu mila. Politica românească este suficient de flexibilă pentru a le permite unor astfel de indivizi să supravieţuiască întotdeauna.
    Potrivit revistei Forbes, averea lui Marin Anton depăşea, anul trecut, 10 milioane de euro. Multimilionarul a fost ani buni director general la RAFO Oneşti şi unul din principalii sponsori ai fostului PLD, fiind perceput, de altfel, drept unul dintre apropiaţii întemeietorului acestui partid, fostul premier Theodor Stolojan. Jenant este că multimilionarul, în loc să-i fie ruşine de trecutul apropiat, face apologia traseismului său, considerând dezertarea un act de bravadă. Urmează probabil încă patru ani de îmbuibare uselistă din postura de preşedinte al filialei Giurgiu a PNL (unde se zvoneşte că l-ar săpa pe dinozaurul Iliescu), după care D-zeu cu mila. Politica românească este suficient de flexibilă pentru a le permite unor astfel de indivizi să supravieţuiască întotdeauna.
  • Taxa pod Giurgiu-Ruse...
    Taxa pod Giurgiu-Ruse...