Desculță Îmi bâțâi picioarele goale pe marginea băncii de la poartă. Trec copii din deal, la vale. Au început să plece la denie. Eu nu merg. Fiindcă nu am sandale, și fiindcă fina încă nu a ajuns. O fi avut și ea treabă, cine știe? Fina, singura soră a tatei, dintre ceilalți șase frați pe care îi are, vine mereu pe la noi. Și, atunci când vine, aduce cu ea o sacoșa mare de tot, încărcată cu lucruri pe care Getuța nu le mai poartă. Numai că Getuța este foarte grasă și mama iute mă ia iute de mână și fuga, cu mine, la croitoreasă, să micșoreze hainele, pe măsura mea. Am o rochiță frumoasă, tot așa, de la Getuța. Este din catifea roșie! Mă gândesc că poate, cine știe, anul acesta i-au rămas mici și vreo pereche de pantofi sau sandale. S-a făcut târziu și fina nu a ajuns. Sunt ruptă de oboseală, fiindcă toată ziua am alergat de acolo-acolo: am sărit cu coarda, apoi la gigică, la șotron, și multe alte asemenea activități importante. Sigur, mai ștersesem cu mult sârg geamurile camerelor, mai bine zis ale odăițelor, în care locuiam. Mama trebăluise și ea, de colo-colo, toată ziulica. Tăicuțul este la serviciu și eu îl aștept, în fiecare zi, cu mare nerăbdare. Dimineața nu îl pot vedea, căci pleacă mereu cu ,,noaptea pe cap”. De cele mai multe ori, nici seara nu îl văd, fiindcă ajunge tot în noapte, acasă. Dar acum, că așteptăm Paștele, poate, cine știe, ajunge și el mai devreme …? Și mi-a promis el mie că, în acest an, voi avea sandale noi, roșii, de Paște! Căci în fiecare an mama plângea, înainte de Paște. De fiecare dată, când îmi spunea că nici anul acesta nu îmi poate cumpăra pantofi și rochiță de Paște. Degeaba încercam să nu-mi pese, căci îmi păsa! Îmi păsa mai mult de lacrimile mamei, deși gândul la pantofi roșii nu-mi dădea pace deloc. Nu a ajuns tăicuțul nici azi mai devreme. Adorm în mirosul de motorină, căci nu există, de Paște, ca ușile și giurgiuvelele ferestrelor să nu fie bine curățite, apoi șterse cu motorină! Mă cuprinde somnul în mirosul oțetului cu care ștersesem fiecare geam, amestecat cu acela de motorină. Un obraz rece mă trezește cu o apropiere de obrazul meu cald. Mijesc ochii și văd sclipirile celor doi ochi ce mă veghează stăruitor. Mă ridic doar puțin, buimacă de somn: ,, Ți-am adus sandale, de Paște! Două perechi ți-am luat!”. Alături de mine se află două perechi de sandale: o pereche, albe, o pereche, roșii! Le cuprind în brațe și cad în somn adânc, afundată în perna moale. Dimineața, mă trezesc în miros de esență de rom. Mama umblă ușurel prin odaie, ca să pot eu dormi mai mult. Mă ridic într-un cot și caut din priviri sandalele. O pereche, albe, o pereche, roșii! Mama mă privește cu coada ochiului. - Tăticuțul unde este? Iar a plecat la serviciu? - Da, a plecat… - Și sandalele? Unde sunt? - Care sandale? - Cele două perechi pe care mi le-a adus el, ast” noapte, târziu? O pereche, albe, o pereche, roșii!? - Care sandale, mamă? Nu ți-a adus nimic! Pesemne, ai visat. Nici barem fina nu a ajuns, că poate ți-ar fi adus de pe la Getuța… Lacrimile țâșnesc instantaneu și, înainte să le pot șterge, își urmeză cursul bine stabilit: îmi brăzdează obrajii, ajungându-mi în colțul gurii. Apoi o iau la vale, spre bărbie și în jos, pe gât. Le cunosc bine eu gustul, sunt sărate. Îmi place gustul lacrimilor, mă fac să mă simt mai bine. Da, cred că am visat! De unde să aibă tăicuțul bani, și încă acuma, în ajun de sărbători, să-mi ia mie nu una, ci chiar două perechi de sandale? Mă resemnez și cobor din pat, înfoindu-mi nările pentru a adulmeca mirosul de cozonac ce pătrunsese prin toate coclaurile. - Ai văzut cât de frumos este afară? Va fi soare, de Paște! Și dă la o parte transperantul de la fereastră. Pe pervazul ei îngust, cuminți, frumos aliniate, stau două perechi de sandale, ale căror curelușe, frumos colorate, îmi paralizează privirea. Bătăile inimii încep să se audă de parcă ea, inima, mi s-ar fi urcat până în creștet! * Abia am izbutit să termin de copt cozonacii. Îmi pregătesc pantofii pentru Paște. Am, de tot felul: pantofi roșii, pantofi albi. Plec la denie. Pe drum, pe banca din fața unei portițe, o fetiță își leagănă picioare desculțe. Poartă o rochiță de catifea, roșie , și așteaptă.