#shakespeare #hamlet #teatru #tnms #Craiova http://www.mihaelatoila.ro/2024/04/hamlet-o-seara-memorabila-la-teatru.html

Solie   O solie solitară am trimis la cap de țară, Nu s-a-ntors, trimesei   alta,   apoi mii de soli , Groenlanda E aproape, eu visez la tărâmurile verzi   dincolo de galaxii, Unde morții sunt tot vii, Apoi vom ataca noi doi celebrul,   marele convoi, Vom coborî   în iureș șapte munți, De-acolo s-au întors   eroi cărunți, Care-n manta, în scânduri ori în cuie, Balaurul de ceață , uite-l, suie, Vești false vom primi de la falși veri, Doar balivernele   se nasc în primăveri, Atâtea suflete și toate moarte, Vânzarea merge strună, după carte, Raiul găinilor coboară pe pământ, Nemângâiat albastru , roșu vânt. ************************************* Toate căile se oglindesc undeva,   Constelațiile alfa-omega,   Ne luăm toiagul de pelerin și o pornim și nu murim.   Ne-ngroapă șoaptele ușor,   Ne suntem ante-post-mergători,   Pare înalt Paradisul, o fi   Preum într-o gamă, doar nota si.   Auzi ticăitul, clip-cip-cirip,   Cum se destramă un om în nisip,   Doi oameni, iar dragostea urcă mereu,   Căile toate spre Dumnezeu.   @@@@@@@@@@@@@@@@@@@   Iubito, MAI AM DE TRĂIT   Câteva clipe, subit,   Voi dispărea în gol,   Nu voi mai fi, a fi?   Citit-ai pe A. de Vigny?   Să mori, să dormi, Hamlet,   Ce demn sună, om complet,   Mai dă-mi o clipă și tu,   Aria lui Duridu.   Aud râsul tău, aici,   De mult sunt un priculici.   BORIS   M. MARIAN          

Tu ai spus (POHEM)   Tu ai spus – nu cer nimic, Nici cerul nu poate cere, Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite, Este bine, iradiem ceva, tu ai spus, Nu suntem nici aproape, nici departe, Este drept, noi doar suntem , Tu ai spus, nu este momentul, Așa este, nicio execuție nu se potrivește cu momentul, Pentru mine nu există   decât ACUM,   Dar nu ai cum înțelege, ai ceasul tău, Nu-ți sunt   străin cât timp ne aflăm în această lume, Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals, Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri, Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele? Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului, Cel ce pierduse cheia, pălăria și bastonul, Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe, Acum este deja mâine, everyone around me is dying, Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc, Un toc fără peniță, din joacă se nasc iubirile, Ca furtuna-n aprilie, copleșit   îmi plec fruntea, Parcă ieșeam din spital sau din închisoare, Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul, Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile, Eins , zwei, copii împușcați în fața mamelor, Mame împușcate în fața copiilor, cine să-i mai plângă? Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează, Buzele mele mușcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian, Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot, Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite, Veneau lupii și urinau peste tot, Departe urlă felinele mari, Mă acund și repet, toate sunt vânare de vânt. BORIS MARIAN

Mergeam în pustiu   Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea, mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea, mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima,a venit o hienă, mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o, am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă, am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei. Duioșia este un act de agresiune, viclean, Urăște-mă, diavole, nu mă accepta, Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul , Liber ca vulturul, Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc, Vor să vorbească, ei vor striga, Între noi se află omul umil. Cine e acea ființă divină. Ce taină caută? E Maldoror, nu l-ați recunoscut? Privirea lui este blândă și adâncă. Pleoapele lui însoțesc adierea. Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea, mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea, mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă, mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o, am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă, am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei Se încarcă   o altă viziune,   o barde, bard, Poetul , prin acest volum selectiv, elegant,   impozant,   ar putea deveni celebru,   Numele profesorului, Profesorul de fericire,   Vocea   profesorului,   Viaţa de profesor,   Mers în pustiu sau Căutarea lui Dumnezeu,   Adesea între ore solitare, Abis sau a şaptea poartă,   "Opera Omnia",.     Greu, târziu, poate la sfârşitul re-lecturilor, îţi dai seama că   autorul   este   un EU apostat, proscris,   urmărit, vânat de un "wanted" afişat pe   toţi pereţii, iar căutatul şi vânătorii se uită simultan la acelaşi   afiş. Un spirit non-conformist, de Gavroche incorigibil,   traversează poezia.   un antagonism genetic la toate forţele   inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a se atenua.     Incontestabil, el are o vocaţie a insurgenţei,   a   opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără revoluţie,   ca atitudine umană şi poetică. Altfel, frecventează alternativ şi Infernul (existenţial) şi   Paradisul (erotic), evitând lumea intermediară a Purgatoriului.   Autorul chiar nu evită angajarea de partea libertăţii baricadei, ca în acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioşa eroismul /   Omului roşu, / Când a murit tatăl omului roşu, lumea plângea. / Nu   toată lumea. / Am aflat multe, prea multe / Despre omul roşu, / s-a   făcut mititel omul roşu. / Acum eu nu iubesc culorile uni, / Roşu,   negru, brun, verde, galben, / Iubesc curcubeul, Aurora Boreală, ţărmul   mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe Kilimandjaro, / Stelele, chiar   stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori, câte un om cu suflet roşu sau   negru / Îmi trimite depeşe falsificate, îmi scrie înjurături / În   versuri, omul roşu se crede democrat, / Reformist şi revoluţionar,   talentat şi chiar / Avangardist, uneori îl roade o veche invidie, / O   ţine înainte, a schimbat pistolul pe un computer / Omul roşu nu va   muri niciodată. Venind cu treabă din Epir, / La   subţioară cu Shakespeare, / Vorbind cu Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din   tren la Târgu Neamţ, / Unde se scrie elegant / Despre fazani, despre   neant, / Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ / Şi, doamnă, azi suntem   amanţi.Marţianul   vine din provincii, / Trece liniştit prin catedrală, /   Seamănă puţin   şi cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o vestală. / Pare-apatic   uneori, pentru derută, / Poartă măşti, e hărţuit, însă degeaba, /   Marţianul are o faţă slută, / Nici oglinda nu-l suportă, oarba. / El   nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe Cărtărescu, Llosa, / Marţianul doarme   pe Relaxa / Şi nu gustă poezia, proza. BORIS MARIAN >  

Toate căile se oglindesc   Toate căile se oglindesc undeva, Constelațiile alfa-omega, Ne luăm toiagul de pelerin și o pornim și nu murim. Ne-ngroapă șoaptele   ușor, Ne suntem ante-post-mergători, Pare înalt Paradisul, o fi Preum într-o gamă, doar nota si. Auzi ticăitul, clip-cip-cirip, Cum se destramă un om în nisip, Doi oameni, iar dragostea urcă mereu, Căile toate spre Dumnezeu. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@   Iubito, MAI AM DE TRĂIT Câteva clipe, subit, Voi dispărea în gol, Nu voi mai fi, a fi? Citit-ai pe A. de Vigny? Să mori, să dormi, Hamlet, Ce demn sună, om complet, Mai dă-mi o clipă și tu, Aria lui Duridu. Aud râsul tău,   aici, De mult sunt un priculici. BORIS MARIAN  

Liberta Libertatea de a nu iubi este libertate. Libertatea de a urî este libertate. Libertatea de a înjosi, de a umili, de a jigni, de scuipa pe cineva – liberta. Fiecare se apără cum poate ca în natură, cu colții, cu ghearele, cu cuțitul, pistolul. Că doar nu suntem oameni. Nu suntem obligați să fim oameni. Dacă eu am fost umilit, să fie și alții. Este o filozofie. Nu, dragă furnică, zeii nu erau așa, eroii la Troia nu arau astfel, cavalerii nu erau aceia. Ai auzit de demnitate, de măreția Primului Om? Suntem infimi în Univers, de ce să fim mici în fața noastră, în oglinda noastră? Eu nu doresc răzbunare, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Eu nu dau foc casei vecinului că m-a jignit. Acesta nu este un poem. Nu are nicio metaforă. Este o declarație discretă de dragoste pentru aproapele meu. Dar tu nu o înțelegi. Vorbim limbi diferite. „O luptă-i viața, deci te luptă”, spunea poetul, O luptă cu Destinul, cu Nenorocul, dar nu cu fratele tău, Nu împotriva iubirii. Știi tu ce este iubirea? Prince Hamlet. Cuvinte cheie : Vizualizări: 10

Există o duritate în noi, Ce nu ne face nici apostoli, nici eroi, Ci pur și simplu niște șobolani Ce-și   ronțăie   coltucul    de mulți ani. Am încercat să pot iubi o omenire, Dar totul s-a redus   la o Psaltire, Discut cu regii Solomon, David, Mă plimb cu Hamlet, este cam livid, Mă întrețin cu Charlie Chaplin , uneori, Ascult pe Beethoven, Ceaikovski, Belfegor, Pardon, acesta nu era artist, Dar ce contează,   scriu și mai exist.    

Nimeni nu știe ce este al șaselea simț, am pierdut , sigur, simțul frumosului, vine un urangutan zbiară la sfinți, sfinții se sperie și ne lasă, am văzut în Brazilia o statuie  dedicată gândacului, poate că nu în Brazilia,  poate aici, la noi, pe stradă circulă bicepși, cu multă nonșalanță. Bicepșii și explozibilii conduc lumea. În Grădina Raiului au pătruns  ierbivorii, au mâncat florile, Pomul Cunoașterii, Cățelul Pământului latră întruna, nu ai ce face, vocea mea nu acoperă vocea  urâtului, rime, metafore mai există, dar unde e Poezia? Poezia  a murit strangulată de răufăcători. Nebunia, pruncia, bătrânețea și bolile sunt omenești, dar cine le recunoaște  dreptul la existență? Mi se spune nu te lamenta, ești penibil , da , sunt foarte penibil, ca Regele Lear, ca Hamlet, Ofelia, planeta maimuțelor devine o realitate, sexul, focul și altele au revoluționat omenirea,  dar noi preferăm grota strămoșilor, iubita mă-ntreabă- ce faci- nu am știut să-i răspund, de unde vin, unde mă duc? Am cunoscut setea și foamea iubirii, ce am făcut cu imperiul pierdut?  Ghilotina se uită la mine și râde. Are umor ghilotina. BORIS MARIAN

Liberta   Libertatea de a nu iubi este libertate. Libertatea de a urî este libertate. Libertatea de a înjosi, de a   umili,   de a jigni, de scuipa pe cineva – liberta. Fiecare se apără cum poate ca în natură, cu colții, cu ghearele, cu cuțitul, pistolul. Că doar nu suntem oameni. Nu suntem obligați să fim oameni. Dacă eu am fost umilit, să fie și alții. Este o filozofie. Nu, dragă furnică, zeii nu erau așa, eroii la Troia nu arau astfel, cavalerii nu erau aceia. Ai auzit de demnitate, de măreția Primului Om? Suntem infimi în Univers,   de ce să fim mici în fața noastră, în oglinda noastră? Eu nu doresc răzbunare, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Eu nu dau foc casei vecinului că m-a jignit. Acesta nu este un poem. Nu are nicio metaforă. Este o declarație discretă de dragoste pentru aproapele meu. Dar tu nu o înțelegi. Vorbim limbi diferite. „O luptă-i viața, deci te luptă”, spunea poetul, O luptă cu Destinul, cu Nenorocul, dar nu cu fratele tău, Nu împotriva iubirii. Știi tu ce este iubirea? Prince Hamlet.

Hamlet   Hamlet a venit cu gânduri bune. Trecutul lui Hamlet nu interesează pe nimeni. El nu cunoaște   nici genii terestre,mai puțin stelare. El nu cunoaște nici cine   hotărăște soarta bieților useri, el este INDPEPENDENT. El este scriitor oriunde. A fi neortodox nu înseamnă a fi grosolan, familiar, rău crescut, mahalagiu. El nu va răspunde celor care nu îl respectă. Orice regulament, orice lege există pentru a fi încălcate cu mare nepăsare. Păcat. Multe himere am întâlnit, una îmi [bm1]   spuse –iubi, penetrează-mă, alta pozează cu lacrimi, are dreptul, aşa o văd pe Meduza, ipocrizia este ecuaţia istoriei noastre, nicio himeră nu este reală, tot ce este uman ţine de boală. Ura oricui mă întristează, omule, nu mă poţi speria cu nimic, nici cu urlete de lup, nici cu muşchi de oţel, pe toţi ne pasc aceleaşi cutremure, morţi subite, boli   îndelungate, ce mai contează o vorbă?   Eşti plămădit din materie organică, deci biodegradabil. Hemoragii cu amintiri, reproşuri, codoşii cumpără şi coşuri să pună-n   ele   bunuri grase, că orice furt e libertate, că puşcăria e o soartă mai dulce decât mersu-n coate, plumb din Bacovia se fură, cad euroi în arătură, Urmuz devine azi ministru,   mai Ţepeş decât Vlad   sinistrul, zadarnic, împietriţi în veacuri, noi blestemăm,   spuneţi good-luck-uri, auzi materia cum plânge? Cine adună, cine strânge bobul de aur, în lacustre ţinuturi au fugit lăcuste, amanţii se ţin tot mai strâns, de râs, de plâns şi iar de râs. Prinţul Hamlet   [bm1]