Cum pregatesti masina de drum in diminetile de iarna ca sa eviti accidentele Iarna este, pentru multi, un anotimp de poveste, cu peisaje superbe, insa pentru soferi reprezinta o adevarata provocare, mai ales in zilele cu zapezi abundente si polei pe sosea. Temperaturile scazute si precipitatiile pot da peste cap multe planuri, iar aventura mult dorita poate deveni una riscanta si dificil de gestionat, daca nu esti pregatit corespunzator.

Încep lucrările la breteaua ce va lega satele Balciu, Cornești, Proselnici și Vorovești de șoseaua de centură! - https://www.iasi4u.ro/incep-lucrarile-la-breteaua-ce-va-lega-satele-balciu-cornesti-proselnici-si-vorovesti-de-soseaua-de-centura/

Cauta strada in orasul Brasov cu LocalTrust. Vezi harta google maps cu strazile orasului. Mai multe informatii pe site - https://localtrust.ro/brasov/cazare-brasov/bv-strazi #strazibrasov #Brasov #listastrazi #googlemaps #LocalTrust #Romania #hartabrasov #informatii #bulevard #strada #sosea #alee

De la Acolo până la Dincolo, o stradă aglomerată plină ochi de vamaioţi, paralelă cu marea şi paralelă cu tinereţea mea. Nu mai venisem demult în Vamă, pe amurgite, din şosea. Teama de trafic s-a confirmat, dar o minune ne-a salvat şi am ajuns în grafic. Tocmai se dădea startul zilei unei nopţi prelungite de vrajă la un capăt, până când la celălalt capăt se vor desprinde din panel razele aurite ale zorilor şi în sunetul viorilor, vor dansa împreună pe plajă Boleroul lui Ravel. Aveam în urechi, cârtitoare cuvinte; că s-a stricat spiritul Vamei Vechi, cerul are altă culoare, nu mai e umbră la soare… şi, nimic de aflat din ce ştiam c-a fost, n-ar mai fi ca înainte! Am privit atent şi cu rost mulţimea pestriţă din jurul meu, toţi preocupaţi să se simtă bine, fiecare în grupul său. Ciorchini, ciorchini de struguri copţi, mustind, agăţaţi pe o boltă de viţă de vie. Nu pozau în statui, erau oameni vii! Dacă ar fi fost să aleg între un el şi o ea dintr-un triunghi, la fel ca-n tinereţea mea, din orice unghi aş fi ales-o tot pe ea, căci era mai vie! Se grăbeau să nu piardă nimic, de la Acolo până la Dincolo şi înapoi. Sunetul muzicilor îi însoţea pe ritmuri diferite şi vorbeau şi vorbeau doi câte doi, poveşti nesfârşite, purtând în mâini cutii de bere, coniac, alte licori mai erudite, mere… Şi mai opreau din când la Stuf să le mai treacă din năduf şi să mai radă câte-un shot de „cozonac”, odată tot! Si-apoi dansau… Adevărul e că şi mie mi-a făcut plăcere shotul „cozonac” şi mi-a pătruns până-n rărunchi, ca un diez. Aş mai fi dat la bar un coş de mere, pe un pahar mai mare, dar şarpele urcase pe picioare la genunchi şi n-aveam stare să dansez… https://pasareacetii.blogspot.com/2019/08/sarpele-din-vama.html

4-1 şi 40-0(!) pentru Lesia Tsurenko în ghemul al şaselea, şi de aici s-au ales firele şi au început să se împletească într-o poveste frumoasă pe care numai Simo ştie să o conducă spectaculos şi dramatic, pentru ca nici un spectator să nu se plictisească şi să adoarmă, fie şi mult după miezul nopţii, când finalurile fericite se retrag în cazarmă. Ca o coincidenţă ieri, după un drum mai lung, abătut de la şoseaua principală printre lanurile de porumb, cu focul pe noi de la soarele ce descreierase zarea, am ajuns în sfârşit în Valea Zânelor unde apele limpezi ale râului Porumbacu împodobiseră cu vegetaţie şi umbră binefăcătoare o oază de minuni, în mijlocul căreia iscusinţa creativă a românului îndrăgostit de frumos, înălţase o zidire numai din paie şi lut, un castel pentru zâne. Proiectul încă nu e desăvârşit, mai sunt multe de făcut acolo. Un copil în faţa noastră intrând în interiorul castelului, uşor dezamăgit de paiele risipite pe jos şi-a exprimat un gând: „Mamă, vai! dar seamănă în interior cu un grajd de cai, de-aia n-a venit zâna!” „Încă nu e gata dragul meu! Mai e de făcut curat, de adus mobilă… Faima castelului s-a răspândit prea devreme şi ziua după cum vezi e locul plin de vizitatori. Numai noaptea pe caii lor albi vin zânele şi se gândesc cum vor împodobi castelul cu flori. La fel şi povestitorul Darren Cahill când a coborât din tribuna de la Cincinnati, a găsit răspuns potrivit întrebărilor Simonei. Apoi zece ghemuri la rând zâna noastră nu s-a mai oprit din cântat! De unde până atunci Lesia Tsurenko fusese vioara întâi, a apărut zâna din Valea Zânelor şi ne-a încântat! Simona Halep - Lesia Tsurenko 6-4/ 6-1!/ https://pasareacetii.blogspot.com/2018/08/zana-din-valea-zanelor.html

„Șoseaua Jellicoe” este cartea pe care o port în suflet și care poartă în ea însăși esența sufletului meu. O carte pe care aș lua-o cu mine oriunde și oricând. O carte pe care o recomand la infinit, o citesc la infinit și îmi este infinit dragă. Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău. Azi numele universului incepe cu litera „S”!

Odată, un Guru dădea sfat şi alinare poporului. Oamenii soseau tot mai mulţi şi se închinau în faţa lui căutând binecuvântare. Gurudev (aşa cum este desemnat în Hinduism şi Buddhismul tibetan un învăţător spiritual) era tăcut cea mai mare parte a timpului, şi atunci când cineva venea la el pentru a-i împărtăşi necazurile, în căutarea unui colac de salvare, el îi spunea un singur lucru: "Eşti foarte norocos!" 

După 1900, capitala avea aproximativ 300.000 de locuitori . Doamnele şi domnişoarele se plimbau la Şosea în “trăsuri deschise”, ca să-şi etaleze toaletele, fie ieşeau în parc, pe bulevard sau mergeau la cofetărie, la cafenea, la cinematograf.

"Când nu te poți ridica și ura te ține la podea, amintește-ți că viitorul din trecut nu se şterge, ci se vindecă. Toate visele se fac bucăți dacă nu distingi binele de rău. Gustul dulce și amar atunci când uiți să privești în urmă este de neuitat. Mici sau mari, oamenii se mai caută, se mai privesc. Cine se aseamănă se adună, îşi fac surprize. Astăzi fac prezenţa la absenţa ta. Mi-am amintit de zâmbetul din ochii tăi. Privesc acolo unde îmi este primită privirea. Vocea ta este o vioară în inima mea. În ochii tăi şi astăzi răsare soarele. L-ai văzut? Te-ai lăsat mângâiat de raza de lumină? Eram acolo. Îngere, lângă tine stau. Nu te părăsesc. Am venit pe lume ca să te iubesc. Fericirea are culoarea ta. Speranţa moare ultima. Timpul e un ac, iar noi suntem aţa din el. E viaţa ta, nu a altuia. Ne uităm urât şi nimeni nu zâmbeşte. Noaptea oraşul doarme, dar se respiră greu. Ziua toţi îşi iau măştile până le amestecă între ele, le încurcă, le scapă. Mai devreme sau mai târziu se sparg toate. Un copil şterge cu o gumă blocul ce l-a desenat strâmb. Blocurile sunt mai înalte la şosea. Ai văzut ce se află după blocuri şi ce electroşocuri ale vieții sunt pe bază de tratament? Alte desene se rostogolesc şi vorbesc, firesc. Nu îți pierde..." http://www.iubiresilumina.com/2015/10/la-intrebarile-importante-ale-vietii.html

Un adevărat creator trebuie să fie și nebun. Cineva care mă numește nebun mă scutește de orice reproș. Pe site-ul „Proletarii din Macondo”, un individ pe nume Stancagri mă face în toate felurile. Culmea, este un pic de rudă. Singurul lui defect este că , deși nu are minte, minte. Adică are două defecte într-unul. Să-nmormântezi un râu? În visele mele , marea curge spre munte, iar tot ce este nobil, dispare noaptea. Cuiele plâng. Pe umeri îmi pun propria umbră. Îmi place ” L”ange aux poupons”. Să dăm uitării iubirea și vom deveni cai, măgari, etc. În ce constă forța cea mare? În nebunie. Ați auzit de Kusniewicz? Rău, este un mare scriitor, adică a murit. Nu pot să mă dezlipesc de „Regele celor două Sicilii”. Bernadetta a fost concepută în împrejurări greu de reținut… Avocatul, tatăl ei și-a îndeplinit datoria și a părăsit patul conjugal… Mama avea dureri de dinți din cauza curenților… Vă imaginați, dragi cititori. Dar „Lecția de limbă moartă”, o capodoperă? Ce mi-ai lăsat, plecând? Așa întreabă poetul. Numai regii, răspunde Florin Mugur, el, prințul. Regele palid al gurii sale. „ Toată noaptea mi-au lătrat câinii frumoși de dorul tău”. Lasă hârtiile, spune consoarta, pieptănându-se. Acum se află amândoi, undeva pe Șoseaua Giurgiului. De la cenușiu la albastru este un drum lung. Se poate muri pe drum. Auzi pisicile pe acoperiș urlându-și dragostea? „ Pe prag de cârciumi noaptea doarme”, spune alt poet. Ghiciți-l. „Bătrân oraș cu ulițe cotite”. Nu mai există. „ Orbul ochiului printre bare”. E ceva mai complicat. Cum se spune cuvântul orb? Doar așteptându-i pe barbari.„Groaza și fatalitatea au stăpânit în toate timpurile”, scris-a Poe. „Per inima sa încet s-a-nserat”. Un înger desfigurat e desenat pe zid. O, seară a cuvintelor. Să ne ferim de fisuri, de la fisuri pornește catastrofa. Ce luminos ardea părul iubitei, seara, se minuna Celan. Viața însăși este o problemă. Nu adăuga și altele. Dar nu voi spune niciodată că viața e o glumă proastă. „ Însemnările unui nebun” de Lev Tolstoi sunt mai interesante decât oricare jurnale. „Demonii” lui Dostoievski sunt mai interesanți decât oricare alți diavoli. Există un „ Idiot” mai sfânt decât al aceluiași ? Rugina are gust de sânge, scapă din strânsoarea clipei. Plasa și-a bulbucat ochii. Jocul care șterge faptele. Avem multe griji – Paris, cumpărături, gripă, ușa de la intrare. Dar nu te bucuri de adierea vântului în vie, de zborul stârcului înalt, de felul cum ne fierbe-n sânge și vinul roș și vinul alb? Tu nu știi cum se mișcă laureații, cum străzile se termină-n câmpii, cum fluieră după femei soldații, cum morții se ridică vii și vin la dans duhnind a veșnicie. Viața e-o problemă, ea ne scrie. Mai ușor ni se dezvăluie lucrurile, decât oamenii, Natura nu greșește. Când piere un om, ceva se tulbură. Când va-nceta amăgirea? Pământul e obosit de ploi, de secetă, de noi, doar soarele îl mai revigorează cu o glumă. Timpul a tacă la trecerea fiecărui deceniu. I-am simțit tăișul la 20 de ani, la 30 , ș.a.m.d. Acum tăișul s-a tocit, nu mai simt decât răceala lamei. Prezentul mai surâde, îi răspund. Iubirile, năluci de foc și umbre se duc și le privesc picioarele trandafirii în tălpi, simt în spinare cum îmi suflă Îngerul Morții, nu-l iubesc, nici el pe mine, de ce nu mă mai lasă-n pace? Cum spune un copil – nu vreau. Prin geana dimineții, pătrunde o nouă zi, eu o primesc, așa cum orice nouă dragoste nu poate fi respinsă până la proba ei contrarie, ah, ura cea nedreaptă, oarbă, proastă. Dar Salvador Dali, ce nu era nici prost și nici nebun, dar se știa că este geniu? Un strigăt care încolțește de bucurie? De durere? O lacrimă sferică, ea nu mai crește, cade în neant cu sunet de cristal, astfel poemul care intră Într-o cameră mortuară, defuncții îl citesc plictisiți, poemul iese la aer, îl calcă un tramvai, se ridică, se scutură, vine la ușa mea, îmi spune scurt – ”Acum, te rog să mă scrii”.