De la Acolo până la Dincolo, o stradă aglomerată plină ochi de vamaioţi, paralelă cu marea şi paralelă cu tinereţea mea. Nu mai venisem demult în Vamă, pe amurgite, din şosea. Teama de trafic s-a confirmat, dar o minune ne-a salvat şi am ajuns în grafic. Tocmai se dădea startul zilei unei nopţi prelungite de vrajă la un capăt, până când la celălalt capăt se vor desprinde din panel razele aurite ale zorilor şi în sunetul viorilor, vor dansa împreună pe plajă Boleroul lui Ravel. Aveam în urechi, cârtitoare cuvinte; că s-a stricat spiritul Vamei Vechi, cerul are altă culoare, nu mai e umbră la soare… şi, nimic de aflat din ce ştiam c-a fost, n-ar mai fi ca înainte! Am privit atent şi cu rost mulţimea pestriţă din jurul meu, toţi preocupaţi să se simtă bine, fiecare în grupul său. Ciorchini, ciorchini de struguri copţi, mustind, agăţaţi pe o boltă de viţă de vie. Nu pozau în statui, erau oameni vii! Dacă ar fi fost să aleg între un el şi o ea dintr-un triunghi, la fel ca-n tinereţea mea, din orice unghi aş fi ales-o tot pe ea, căci era mai vie! Se grăbeau să nu piardă nimic, de la Acolo până la Dincolo şi înapoi. Sunetul muzicilor îi însoţea pe ritmuri diferite şi vorbeau şi vorbeau doi câte doi, poveşti nesfârşite, purtând în mâini cutii de bere, coniac, alte licori mai erudite, mere… Şi mai opreau din când la Stuf să le mai treacă din năduf şi să mai radă câte-un shot de „cozonac”, odată tot! Si-apoi dansau… Adevărul e că şi mie mi-a făcut plăcere shotul „cozonac” şi mi-a pătruns până-n rărunchi, ca un diez. Aş mai fi dat la bar un coş de mere, pe un pahar mai mare, dar şarpele urcase pe picioare la genunchi şi n-aveam stare să dansez… https://pasareacetii.blogspot.com/2019/08/sarpele-din-vama.html