#shakespeare #hamlet #teatru #tnms #Craiova http://www.mihaelatoila.ro/2024/04/hamlet-o-seara-memorabila-la-teatru.html

Astăzi, atunci când cineva acuză pe altcineva că vărsa „lacrimi de crocodil”, sugerează că persoana respectivă manifestă tristețe falsă sau nesinceră. Dar cum a apărut această expresie? Răspunsul ne duce înapoi la o ciudată legendă medievală care a ajuns într-un jurnal de călătorii foarte citit și ulterior s-a consacrat în istoria literară prin operele lui William Shakespeare. https://frumoasaverde.blogspot.com/2023/11/expresia-varsa-lacrimi-de-crocodil-are.html

Ziua Mondială a Cărții a fost creată pe 23 aprilie de către UNESCO, data de 5 martie fiind aleasă întrucât este cea morții atât a lui William Shakespeare, cât și a lui Garcilaso de la Vega, proeminent cronicar spaniol.

"Vorbește încet dacă dai glas dragostei." Shakespeare, Mult zgomot pentru nimic, actul 2, scena 1 "Traseul dragostei adevărate nu este parcurs niciodată lin." Shakespeare, Visul unei nopți de vară, actul 1 , scena 2

"Prostia, domnule, merge pe cer asemeni soarelui; ea strălucește peste tot." William Shakespeare "Ferește-te să discuți în contradictoriu cu proștii. Mai curând, străduiește-te să îi învii pe cei morți." Bhartrhari

Unele povești de dragoste sunt nemuritoare. Memorabilă, intrigantă și chiar controversată, cea dintre Antoniu și Cleopatra este adevărată, reală? Idila acestor două personaje istorice, dramatizată de William Shakespeare, este pusă în scenă cu succes și în prezent în toată lumea...

"Gândurile mele sunt asemeni roţii olarului; nu ştiu către ce şi unde mă vor duce." William Shakespeare  De la utilizarea timpurie din olărit şi până la cele mai avansate tehnologii actuale ale lumii, roata a fost mereu în istoria omenirii un reper al progresului, împingând civilizaţia înainte asemeni unui catalizator dintr-o reacţie chimică. 

Mergeam în pustiu   Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea, mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea, mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima,a venit o hienă, mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o, am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă, am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei. Duioșia este un act de agresiune, viclean, Urăște-mă, diavole, nu mă accepta, Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul , Liber ca vulturul, Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc, Vor să vorbească, ei vor striga, Între noi se află omul umil. Cine e acea ființă divină. Ce taină caută? E Maldoror, nu l-ați recunoscut? Privirea lui este blândă și adâncă. Pleoapele lui însoțesc adierea. Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea, mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea, mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă, mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o, am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă, am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei Se încarcă   o altă viziune,   o barde, bard, Poetul , prin acest volum selectiv, elegant,   impozant,   ar putea deveni celebru,   Numele profesorului, Profesorul de fericire,   Vocea   profesorului,   Viaţa de profesor,   Mers în pustiu sau Căutarea lui Dumnezeu,   Adesea între ore solitare, Abis sau a şaptea poartă,   "Opera Omnia",.     Greu, târziu, poate la sfârşitul re-lecturilor, îţi dai seama că   autorul   este   un EU apostat, proscris,   urmărit, vânat de un "wanted" afişat pe   toţi pereţii, iar căutatul şi vânătorii se uită simultan la acelaşi   afiş. Un spirit non-conformist, de Gavroche incorigibil,   traversează poezia.   un antagonism genetic la toate forţele   inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a se atenua.     Incontestabil, el are o vocaţie a insurgenţei,   a   opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără revoluţie,   ca atitudine umană şi poetică. Altfel, frecventează alternativ şi Infernul (existenţial) şi   Paradisul (erotic), evitând lumea intermediară a Purgatoriului.   Autorul chiar nu evită angajarea de partea libertăţii baricadei, ca în acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioşa eroismul /   Omului roşu, / Când a murit tatăl omului roşu, lumea plângea. / Nu   toată lumea. / Am aflat multe, prea multe / Despre omul roşu, / s-a   făcut mititel omul roşu. / Acum eu nu iubesc culorile uni, / Roşu,   negru, brun, verde, galben, / Iubesc curcubeul, Aurora Boreală, ţărmul   mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe Kilimandjaro, / Stelele, chiar   stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori, câte un om cu suflet roşu sau   negru / Îmi trimite depeşe falsificate, îmi scrie înjurături / În   versuri, omul roşu se crede democrat, / Reformist şi revoluţionar,   talentat şi chiar / Avangardist, uneori îl roade o veche invidie, / O   ţine înainte, a schimbat pistolul pe un computer / Omul roşu nu va   muri niciodată. Venind cu treabă din Epir, / La   subţioară cu Shakespeare, / Vorbind cu Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din   tren la Târgu Neamţ, / Unde se scrie elegant / Despre fazani, despre   neant, / Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ / Şi, doamnă, azi suntem   amanţi.Marţianul   vine din provincii, / Trece liniştit prin catedrală, /   Seamănă puţin   şi cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o vestală. / Pare-apatic   uneori, pentru derută, / Poartă măşti, e hărţuit, însă degeaba, /   Marţianul are o faţă slută, / Nici oglinda nu-l suportă, oarba. / El   nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe Cărtărescu, Llosa, / Marţianul doarme   pe Relaxa / Şi nu gustă poezia, proza. BORIS MARIAN >  

La ce bun cuvântul? O gâză   cu ochi negri, cum au gâzele, În lumea uriașilor, ele au dimensiuni apreciabile, m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele? Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte, Or fi undeva , mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte. Mângâierile ,   înhumările, execuțiile merg și fără cuvinte. Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, președintele, alții și alții, Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed, Shakespeare,   postmoderniștii, păi vezi? Trece un violonist și râde din vioară. Pe acoperiș. Vine Picasso și râde cu penelul. Gâza mea râde și ea, Nu-i prea-nțeleaptă, dar se descurcă și fără cuvinte, Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele. Atunci – cum de s-au sinucis   Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski? De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani. Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt. Caii de foc nechează, caii apocaliptici   nu au cuvinte. Haosul este și el un cuvânt.   Gâza mea, ai dreptate,   Se poate și fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele, Limba, voi trăi fără cuvinte, dar   cum? Mă sinucid, nu se mai poate. Tot cuvinte sunt, chiar inutile. BMM    

Câţi dintre noi au auzit oare de curentul umanist în literatură, reprezentat de atât de diverşii Petrarca, Boccaccio, Rabelais, Shakespeare, Kogălniceanu, Bălcescu, Haşdeu, George Călinescu sau câţi ştiu că scrierile lui Mircea Cărtărescu s-ar încadra în postmodernism?