Mergeam în pustiu


 


Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,


mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,


mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima,a venit o
hienă,


mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,


am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,


am trăit o viață, aceasta era partea superioară a
machetei.


Duioșia este un act de agresiune, viclean,

Urăște-mă, diavole, nu mă accepta,

Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul ,

Liber ca vulturul,

Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc,

Vor să vorbească, ei vor striga,

Între noi se află omul umil.

Cine e acea ființă divină. Ce taină caută?

E Maldoror, nu l-ați recunoscut?

Privirea lui este blândă și adâncă.

Pleoapele lui însoțesc adierea.


Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,


mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,


mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă,


mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,


am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,


am trăit o viață, aceasta era partea superioară a
machetei


Se încarcă   o
altă viziune,   o
barde, bard,


Poetul , prin acest volum selectiv,
elegant,   impozant,


  ar putea deveni celebru,   Numele profesorului, Profesorul de fericire,


  Vocea   profesorului,  
Viaţa de profesor,   Mers în pustiu
sau Căutarea lui Dumnezeu,


  Adesea între ore solitare, Abis sau a şaptea
poartă,   "Opera Omnia",.

 

  Greu, târziu, poate la sfârşitul
re-lecturilor, îţi dai seama că

  autorul  
este   un EU apostat, proscris,


  urmărit, vânat de un "wanted" afişat
pe

  toţi pereţii, iar căutatul şi vânătorii
se uită simultan la acelaşi

  afiş. Un spirit non-conformist, de Gavroche
incorigibil,


  traversează poezia.   un antagonism genetic la toate forţele

  inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a
se atenua.  

  Incontestabil, el are o vocaţie a
insurgenţei,


  a
  opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără
revoluţie,


  ca atitudine umană şi poetică.


Altfel, frecventează alternativ şi
Infernul (existenţial) şi

  Paradisul (erotic), evitând lumea
intermediară a Purgatoriului.

  Autorul chiar nu evită angajarea de
partea libertăţii baricadei, ca în

acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioşa eroismul /

  Omului roşu, / Când a murit tatăl omului
roşu, lumea plângea. / Nu

  toată lumea. / Am aflat multe, prea
multe / Despre omul roşu, / s-a

  făcut mititel omul roşu. / Acum eu nu
iubesc culorile uni, / Roşu,

  negru, brun, verde, galben, / Iubesc
curcubeul, Aurora Boreală, ţărmul

  mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe
Kilimandjaro, / Stelele, chiar

  stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori,
câte un om cu suflet roşu sau

  negru / Îmi trimite depeşe falsificate,
îmi scrie înjurături / În

  versuri, omul roşu se crede democrat, /
Reformist şi revoluţionar,

  talentat şi chiar / Avangardist, uneori
îl roade o veche invidie, / O

  ţine înainte, a schimbat pistolul pe un
computer / Omul roşu nu va

  muri niciodată. Venind cu treabă din
Epir, / La

  subţioară cu Shakespeare, / Vorbind cu
Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din

  tren la Târgu Neamţ, / Unde se scrie
elegant / Despre fazani, despre

  neant, / Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ
/ Şi, doamnă, azi suntem

  amanţi.Marţianul   vine din provincii, / Trece liniştit prin
catedrală, /


  Seamănă puţin   şi cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o
vestală. / Pare-apatic

  uneori, pentru derută, / Poartă măşti, e
hărţuit, însă degeaba, /

  Marţianul are o faţă slută, / Nici
oglinda nu-l suportă, oarba. / El

  nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe
Cărtărescu, Llosa, / Marţianul doarme

  pe Relaxa / Şi nu gustă poezia, proza.


BORIS MARIAN

>


 
Mergeam în pustiu   Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea, mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea, mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima,a venit o hienă, mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o, am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă, am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei. Duioșia este un act de agresiune, viclean, Urăște-mă, diavole, nu mă accepta, Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul , Liber ca vulturul, Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc, Vor să vorbească, ei vor striga, Între noi se află omul umil. Cine e acea ființă divină. Ce taină caută? E Maldoror, nu l-ați recunoscut? Privirea lui este blândă și adâncă. Pleoapele lui însoțesc adierea. Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea, mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea, mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă, mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o, am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă, am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei Se încarcă   o altă viziune,   o barde, bard, Poetul , prin acest volum selectiv, elegant,   impozant,   ar putea deveni celebru,   Numele profesorului, Profesorul de fericire,   Vocea   profesorului,   Viaţa de profesor,   Mers în pustiu sau Căutarea lui Dumnezeu,   Adesea între ore solitare, Abis sau a şaptea poartă,   "Opera Omnia",.     Greu, târziu, poate la sfârşitul re-lecturilor, îţi dai seama că   autorul   este   un EU apostat, proscris,   urmărit, vânat de un "wanted" afişat pe   toţi pereţii, iar căutatul şi vânătorii se uită simultan la acelaşi   afiş. Un spirit non-conformist, de Gavroche incorigibil,   traversează poezia.   un antagonism genetic la toate forţele   inerţiale, rutiniere, fără putinţa de a se atenua.     Incontestabil, el are o vocaţie a insurgenţei,   a   opoziţiei şi chiar a opoziţiei fără revoluţie,   ca atitudine umană şi poetică. Altfel, frecventează alternativ şi Infernul (existenţial) şi   Paradisul (erotic), evitând lumea intermediară a Purgatoriului.   Autorul chiar nu evită angajarea de partea libertăţii baricadei, ca în acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioşa eroismul /   Omului roşu, / Când a murit tatăl omului roşu, lumea plângea. / Nu   toată lumea. / Am aflat multe, prea multe / Despre omul roşu, / s-a   făcut mititel omul roşu. / Acum eu nu iubesc culorile uni, / Roşu,   negru, brun, verde, galben, / Iubesc curcubeul, Aurora Boreală, ţărmul   mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe Kilimandjaro, / Stelele, chiar   stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori, câte un om cu suflet roşu sau   negru / Îmi trimite depeşe falsificate, îmi scrie înjurături / În   versuri, omul roşu se crede democrat, / Reformist şi revoluţionar,   talentat şi chiar / Avangardist, uneori îl roade o veche invidie, / O   ţine înainte, a schimbat pistolul pe un computer / Omul roşu nu va   muri niciodată. Venind cu treabă din Epir, / La   subţioară cu Shakespeare, / Vorbind cu Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din   tren la Târgu Neamţ, / Unde se scrie elegant / Despre fazani, despre   neant, / Iar la sfârşit n-aveam un sfanţ / Şi, doamnă, azi suntem   amanţi.Marţianul   vine din provincii, / Trece liniştit prin catedrală, /   Seamănă puţin   şi cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o vestală. / Pare-apatic   uneori, pentru derută, / Poartă măşti, e hărţuit, însă degeaba, /   Marţianul are o faţă slută, / Nici oglinda nu-l suportă, oarba. / El   nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe Cărtărescu, Llosa, / Marţianul doarme   pe Relaxa / Şi nu gustă poezia, proza. BORIS MARIAN >