#DePsi #hubterapeutic #gonguritibetane #baiedesunete #terapie http://www.mihaelatoila.ro/2024/11/terapie-natura-si-reconectare-cu-sinele.html

Lycaon a fost un rege al Arcadiei menționat în mitologia grecească. Unii sunt de părere că fost primul vârcolac din lume! De altfel, din numele său provine cuvântul licantropie, ce desemnează capacitatea mitică a unor oameni de a se transformă în lupi sau o stare de nebunie în care un bolnav își imaginează că a devenit un lup. Se crede că Lycaon a trăit în perioada dinaintea marelui potop, fiind astfel contemporan cu alți doi regi legendari, Deucalion al Tesaliei și Cecrops al Atenei. Într-un mit grecesc, Lycaon este amintit drept regele care a fost pedepsit de zei ca urmare a mândriei și impietății sale.

9 decembrie marchează anual Ziua Internațională de Comemorare și Demnitate a Victimelor Crimei Genocidului și Prevenției acestei Crime, precum și aniversarea Convenției de Prevenire și Pedepsire a Crimei Genocidului ("Convenția Genocidului") din 1948, cel dintâi tratat al drepturilor umane adoptat de Adunarea Generală a ONU.

Adevărurile în istorie, ca și în mit, sunt cel puțin trunchiate. Vremea adaugă însușiri noi care depășesc statura inițială, la fel cum umbra unui om se lungește, sau se adună, după cum cade lumina soarelui. Să-l luăm de exemplu pe Sisif, tatăl lui Ulise. El a rămas în memoria matricială, cu perseverența sa de a împinge până în vârful muntelui piatra, care, nestatornică, se va rostogoli de fiecare dată la vale, omul trebuind s-o ia de la capăt cu cazna lui, în infern. Mai știe cineva că Sisif ar fi fost de fapt cel mai viclean dintre muritori? Păcălindu-și propria moarte și încercând să-l păcălească pe Zeus și să devină nemuritor?... Mă uit la Halep cum în fiecare turneu pornește de jos și urcă pe munte sfidând resursele sale fizice, rostogolind peste fileu un bolovan din ce în ce mai greu, și, aș fi înclinat să o compar cu Sisif. De fapt aş face o greșeală, cum facem toți! Adevăratul Sisif seamănă cu Ciolacu, mai bine zis, invers! Adevăratul Ciolacu seamănă cu Sisif! El a primit bolovanul său, un PSD din clăbuci de săpun, viclenii și minciuni, și-l umflă la pompă în vremi de pandemie, în fiecare zi, sperând că-i va fi uşor să-l urce pe munte! Am văzut undeva la Haga, cu ani în urmă, dar mi-a rămas în memorie, prin geamul unei Galerii de artă, arta adusă la zi în stare pură. S-au schimbat planurile. Perspectiva are altă lumină. Azi arta e pe jos, nu pe sus ca-n Capela Sixtină. Mitul modern al unui nou Sisif, pedepsit de zei să urce pe Colina Infernului, a spart în mintea întraripată a artistului plastic, ce-o fi fost el! A spart cum ziceam, într-o mulţime de coji de ouă(dimensiunea operei sale depăşind limitele unui concept anume!). Libertatea debordantă a novatorului neputând fi îngrădită, mai degrabă viziunea sa făcând parte dintr-un sistem integrator îngăduit doar filozofilor. În perplexitatea mea măruntă, am scrutat, privind îndelung prin geam, să mă dumiresc asupra măreţiei sensurilor. Din păcate, un soare pieziş interfera acuitatea demersului meu. Totuşi, matricea vieţii, reprezentată de cojile de ouă împrăştiate într-un echilibru al scenariului în cadru, din care plasma osmotică se deversase, amestecând gălbenuşurile, colcăia de embrioni gata să se războiască între ei şi cu timpul, fiecare în piatra lui sisifică şi pe propria lui colină, într-o coloană în mişcare. În faţa coloanei, ca un cap de pod, un om singur lipsit de cap, călărit de un alt om singur(dedublarea!) şi el fără de cap, cu un rucsac în spinare plin cu ouă. Surprinzător, lipseşte violenţa din acest tablou. Nicăieri nu curge sângele, ceea ce înseamnă că aşa a vrut artistul, să împace personajul dual, cu destinul. Doamne cât semăna personajul cu bunul Ciolacu! Succes la Congres domnule Preşedinte!... Plai bălai - pamflete Pt imagini clic pe link https://pasareacetii.blogspot.com/2020/08/sisif-la-congres.html

Dacă familia are un sistem de valori narcisiste, este posibil ca cei mici să adopte astfel de standarde din cauza unui amestec de factori: copiii vor să le facă pe plac părinților; copiii mici își văd părinții ca pe niște figuri asemănătoare cu zeii care știu totul; copiii nu vor să fie mustrați sau pedepsiți. Deși un copil narcisist poate avea părinți care îl supravalorizează, el poate, pe de altă parte, să fie un copil abuzat, atât emoțional, cât și fizic

Scoaterea, extragerea inimilor din pieptul oamenilor a avut un rol major în ritualurile antice și chiar medievale, având menirea intrării în grațiile zeilor, asigurării unei vieți de apoi fericite, glorificării înfrângerii inamicilor, pedepsirii trădătorilor, ereticilor, revenirii lor, ca organe anatomice esențiale, la locurile de baștină ale oamenilor, și chiar venerării unor sfinți din care fuseseră scoase!

https://www.iexplore.ro/furtul-secolului-care-nu-e-pedepsit-hotii-de-timp/

Cumva am simțit să scriu acest articol acum. Asta pentru că se vorbește și scrie despre multe hoții,dar am văzut prea puține despre cel mai mare jaf, un furt care e legal pentru că noi îl permitem. Pentru că există hoți de timp. Care și ei, de fapt, își fură timpul. https://www.iexplore.ro/furtul-secolului-care-nu-e-pedepsit-hotii-de-timp

Eu am văzut prin geamul unei Galerii, undeva la Haga, arta în stare pură. Mitul modern al unui nou Sisif pedepsit de zei să urce o piatră pe Colina Infernului, a spart în mintea întraripată a artistului plastic, ce-o fi fost el, dimensiunea operei depăşind limitele unui concept anume. Libertatea debordantă a novatorului neputând fi îngrădită, mai degrabă alăturarea viziunii sale făcând parte dintr-un sistem integrator îngăduit filozofilor. În perplexitatea mea măruntă, am scrutat privind îndelung prin geam, de pe trotuar, să mă luminez asupra măreţiei sensurilor. Din păcate, un soare pieziş interfera acuitatea demersului. Faptul în sine mi-a stricat şi fotografia, pe care mă abţin s-o postez, pentru că ar putea încorseta descrierea. Totuşi, matricea vieţii reprezentată de cojile de ouă împrăştiate într-un echilibru al scenariului în cadru, din care plasma osmotică se deversase, amestecând gălbenuşurile colcăind de embrioni gata să înfrunte spaţiul şi timpul, rostogolind cipul din mintea lor ca pe o piatră sisifică. Fiecare pe propria lui colină. În faţa şirului încolonat, ca un cap de pod, un om singur lipsit de cap, călărit de un alt om singur(dedublarea) şi el fără de cap, cu un rucsac în spinare plin cu ouă. Surprinzător, lipseşte violenţa din acest tablou absurd. Nicăieri nu curge sângele, ceea ce înseamnă că aşa a vrut artistul, să împace personajul dual cu destinul. Capetele, nevăzute în tablou sunt desigur bolovanii, pedeapsa zeilor, rostogoliţi deja dincolo de colină. M-am întrebat de ce uşa galeriei era închisă, dar tot eu mi-am dat răspunsul. Mulţimea de vizitatori prosternată de admiraţie, din cauza aglomeraţiei, ar putea periclita distanţarea socială recomandată (1-1,5 m), călcând pe cojile de ouă. S-au schimbat planurile. Perspectiva are altă lumină. Azi arta e pe jos, nu pe sus ca-n Capela Sixtină. Mă întorc în auto sechestrarea de acasă, dintre amintirile mele esenţiale. Mă urmăresc încă impresiile. Şi cele două personaje, fără cap din tabloul cu ouă de la Galerie. Fac legături, mă uit la televizor, mă pun la punct cu ultimele evenimente din China şi Italia răsfoiesc incidentul din aeroport cu românul încoronat din Spania şi constat ce neînsemnat de firavi suntem. https://pasareacetii.blogspot.com/2020/03/nimic-despre-covit-19.html

Ajutorul este acela pe care îl dai doar dacă ți se cere. Dacă nu ți se cere acel ajutor și tu insiști înseamnă încălcarea liberului arbitru. Suntem reticenți să cerem ajutor, în mare parte, deoarece simțim că va exista o șansă destul de bună să fim respinși, neînțeleși. De ce credem asta? Dintr-un eșec al preluării perspectivei. Ne putem gândi la efortul pe care persoana respectivă ar trebui să-l depună, ne putem gândi la cât de ocupată este și cât de enervant va fi pentru ea să ne ajute. Este posibil să credem că subminăm o relație. Ființele umane sunt, practic, conectate pentru a dori să acorde ajutor. Este una dintre cele mai bogate surse de stimă de sine. Însă, a oferi ajutor cu forța doar pentru a-ți crește stima de sine și a te simți salvator nu este un ajutor autentic. Dacă nu ajutăm, ne simțim ca și cum am fi iresponsabili și răi și ne temem că vom fi pedepsiți pentru asta. Trebuie să ne dăm seama că nu este responsabilitatea noastră să îi ajutăm pe ceilalți, dar că avem capacitatea de a-i ajuta.