Ootecă de călugăriță! Uneori, cele mai fascinante #descoperiri nu se fac în expediții îndepărtate, ci chiar în propria curte, la o cană de cafea. #Natura are un mod surprinzător de a ascunde complexitate, strategie și #frumusețe în cele mai mici forme de viață, amintindu-ne cât de uimitoare este lumea pe lăngă care, adesea, trecem grăbiți. #MantisReligiosa #insecte #ooteca #calugarita #cocon https://www.mihaelatoila.ro/2026/06/ooteca-de-calugarita-mantis-religiosa.html

🌴🍊 Coconut & Orange Vibes – răsfăț exotic 🥥🍊 Descoperă prietenia dintre portocală și nuca de coco, două arome care se îmbină perfect pentru a transforma rutina zilnică într-o experiență de neuitat. 💫 Am testat produsele din această gamă vegană, cu peste 90% ingrediente naturale, și sunt pur și simplu cucerită! Gelul de duș te poartă pe o plajă tropicală, loțiunea tonică îți revigorează tenul, iar balsamul de buze este must-have pentru zilele răcoroase. 🥥🍊 Citește povestea completă pe blogul meu ! ✨ 📌 Tu ai încercat această gamă? Care este produsul tău preferat? Mulțumesc, Ziaja Romania, pentru produse - a fost cu adevărat un răsfăț exotic! 🌟 #SuperBlog2024 #CoconutOrangeVibes #RasfatExotic #ZiajaRomania #cosmetice #testarecosmetice #ingredientevegane #portocale #untcocos #Ziaja http://www.mihaelatoila.ro/2024/11/coconut-orange-vibes-un-rasfat-exotic.html

Cine vrea să testeze gama Coconut Orange Vibes de la Ziaja? ❤ Click să aflați care sunt cele 8 produse pe care vi le va trimite sponsorul celor care doriți să le încercați și să scrieți despre ele la proba Ziaja. #testare Vă așteptăm cu drag în competiția SuperBlog. Nu uitați să vă înscrieți în campanie până pe 3 noiembrie, vă rugăm. Mulțumim!

How we can use coconut oil at home

V. O antologie de autor. Ion Toma Ionescu 23. cuneiforme ai putea tu să crezi că frunza e o lacrimă căzătoare (în memoria tulpinii frunza scade în cercuri concentrice…) că iarba e o ninsoare subterană (cât sânge atâta rană…) că aerul e o dovadă uitată a atlanţilor (cuneiformă necercetată…) că piatra în inima ei este oglindă începutului lumii luminii și grindă casei e femeia… trupul ei răcoros curcubeu peste o vale izbăvitoare unde m-astâmpăr de dumnezeu 24. cocon de umbră străzi sunt cuvintele… răsfirate foșnesc atingând briza îmi vin în minte tot felul… tălpile goale abia de învaţǎ sǎ lipăie și eu strivesc sânii cu dinţii de lapte… cu mâna la gurǎ mama încremeşte mutǎ într-un cocon de umbra 25. luna de cearǎ încercǎnat gândul ca o implozie urletul alb al himerei îmi dǎ târcoale greieri sfredelesc sângele meu boncǎnește cerbul zeu șchiopǎtând ora precum ghinda cade în iarbǎ captiv între pietre pǎstrǎvul subţiazǎ luna de cearǎ taie noaptea în douǎ 26. colind ne fulgerǎ pe șirǎ cu colinde se hârjonesc în suflet lupii tineri în cer un înger candela-și aprinde și clopotele bat la sfânta vinery ce veșnic ninge cearcǎnele serii pudrate-s cu mireasmǎ de rǎșinǎ și parcǎ înfloresc în glasuri merii … în ieslea lumii pâlpâie luminǎ 27. cum înlǎnţuie iedera cum înlǎnţuie iedera în ploaia verii tânǎru-ţi trup… lup hǎmesit dansam în jur focul simţeam umbra unei rǎni lustruite cu gheaţǎ și dintr-odatǎ m-am împiedicat în marginea ta ceţoasǎ cǎzând fǎrǎ respiraţie între doi bulgǎri de raze din genunchi sângele scurgea nopţi dupǎ nopţi fierbinţi pierdusem dreptul sǎ mǎ dedau visului venise vremea cuviinţei… cu un zid de gloanţe despǎrţeam șchiopǎtând linia vieţii de linia orizontului și mǎ încercuiam tot mai strâns 28. ce mai bisericǎ ce mai bisericǎ mi-am construit cu turla între dealuri îngenuncheate de ploi tot mai rar în clopotniţǎ foșnește dumnezeu trosnesc cǎpriorii și eu… 29. lecţie de umbra cu laserul în mâini ca un lujer copilul magistru traseazǎ conturul inexorabil al clipei îngeri cu trupurile strǎvezii așezaţi în bǎnci lustruite deprind exerciţiul umbrei din timp în timp crupierul de lut rǎstoarnǎ pe masa de joc gloanţe de argint 30. adânc sub stele adânc sub stele amforǎ de lut cât o rugǎ din osuarul îngerilor curge fǎrǎ sfârșit timpul niciun templu nu-i mai mare decât viaţa însăşi în sufletul gol ţrâmbiţeazǎ trupul femeii ziua de-a curmezișul nopţii pâlpâie semn de carte https://pasareacetii.blogspot.com/2021/08/v-o-antologie-de-autor-ion-toma-ionescu.html

Molia împărat (Saturnia pavonia), din familia Saturniidae, este una dintre cele mai frumoase, mai impresionante specii printre semenele sale. Este înzestrată cu aripi mari care se întind maiestuos când plutește prin văzduh. Înainte să se maturizeze, să devină înaripată, ea este o pupă într-un cocon. Acest cocon are o deschizătura foarte îngustă. Pentru a se transformă în molie, pupa trebuie să se chinuie, să se străduiască să iasă prin ea.

V-am povestit pe blog despre noua gamă de la Schauma Nature Moments Coconut Water. Miros exotic, au un ambalaj vesel, hidratează bine părul și îi dă volum! Schwarzkopf Professional Romania BUZZStore https://deweekend.ro/schauma-nature-moments-coconut-water/ #buzzschauma #naturemoments #coconutwater

Poetul şi criticul Daniel Marian de la Deva ne bucură cu încă o cronică de carte. Mulţumim poete! Poezia care toarce subconştientul înţelesului De regulă avem în cap o turmă de unde, neţesălată de nicio autoritate de reglementare a undelor. Ne prefacem că miraculos am şti de noi, când de fapt suntem varză, cotor de varză şi moare de varză. Cam asta se petrece cu percepţia în ziua de azi. Astfel că devine suspect dacă nu chiar paradoxal atunci când emisia inversă se poate realiza neaglomerat. Când comunicarea se face şi dincolo de aditivii toxici care sunt înşiraţi să intre prin orice por rămas descoperit. Se întâmplă ca îndeletnicirea poetică premergătoare artei să suporte această poluare căreia să i se împotrivească ori până la înec ori până la izbăvire. La Ion Toma Ionescu, are loc deopotrivă transcrierea unei ispăşiri, precum şi luciul de după, depinde în care carte a sa te uiţi încercând să găseşti rezonanţa care să-ţi fie potrivită şi nu potrivnică. „Argintarium” reprezintă întocmai formularistica necesară în scrierea ce tinde spre apogeul unei oaze bine definite. Aici te apropii de înţelesul direct, uneori emoţional, alteori destul de dur, ca şi cum ai fi fost dinainte la păscut cu toate variantele sale prezumtive, lăsînd însă acasă câinele de pază subînţelesul. În „rescrieri”, cum le intitulează poetul, lucrurile se aşează devenind clare, la urma urmei pe parcursul unui traseu firesc măcinat de torente… „ce suntem noi să fim// pune ţăranul sămânţă/ în brazdă/ şi nu se întreabă// dumică tacticos/ în strachină/ ochii femeii// îi frânge oasele/ pălind-o cu un plod// şi vine de seceră/ stă ţăranul stâlp/ în capul locului/ şi înnorează// fulgere-i brăzdează/ faţa de glod// ce suntem noi să fim/ ţăranul împietreşte/ în crucea nopţii/ îngândurat// şi-n trupul încercat/ de secetă înfrăţeşte/ grâul curat” (ce suntem noi să fim). Categoric interesant pe tărâmul inexplicabilului, refugiul în „cuneiforme”: „ai putea tu să crezi că frunza/ e o lacrimă/ căzătoare/ (în memoria iubirii frunza/ scade în cercuri concentrice…)// că iarba/ e o ninsoare/ subterană/ (cât sânge atâta rană…)// că aerul/ e o dovadă uitată/ a atlanţilor/ )cuneiformă necercetată…)// că piatra în inima ei/ este oglinda începutului/ lumii luminii// şi grindă casei e femeia…// trupul ei/ răcoros/ curcubeu/ peste o vale izbăvitoare/ unde m-astâmpăr/ de dumnezeu”. Aici, unde legăturile dintre marile elemente dacă nu riscă să se rupă, atunci trebuie să se explice ca într-o temă de trecere la şcoala curajului. Chiar şi moartea poate fi delicată, iar viaţa indiferent de la care pecete luminoasă sau oarbă are dezlegare şi pe care traiectorie se înscrie, care-i este mănunchiul de culori destinat, îşi face întreg rondul în ograda fragilităţii fiinţei. „regimentul argeş”: „s-au pus capăt de început/ între dealuri de oameni/ casă cu casă la drum ştiut/ între dealuri de oameni// zidi şi o moară-n hotar/ între dealuri de oameni/ mircea cel morar/ fixând roată-ntre maluri// ţăranii de piatră/ pe piatră-şi strivesc anii/ între dealuri de oameni/ macină ţăranii…// şi argeşul curge/ şi grâu-i domnesc/ între dealuri de oameni/ pe ogor ceresc”. Şi: „străzi sunt/ cuvintele…/ răsfirate foşnesc/ atingând briza// îmi vin în minte/ tot felul…/ tălpile goale/ abia de învaţă/ să lipăie/ şi eu strivesc/ sânii cu dinţii de lapte…/ cu mâna la gură/ mama/ încremeneşte mută/ într-un cocon/ de umbră” (cocon de umbră). Lui Ion Toma Ionescu îi este optim explorată sensibilitatea şi exploatată eficienţa, atunci când se identifică alegoric în creaţia sa. Mie-mi pare că astfel este cel mai bine însuşită valoarea gândurilor care bat întotdeauna mult departe. Într-atât încât ne pot atinge şi convinge. https://pasareacetii.blogspot.ro/2018/01/poezia-care-toarce-subconstientul.html

Satyricon Coconul roșu avea baston,din el ieșea un fluture,venea un unchi din Charleston și naș a fost un brusture. Oskar și Erik, doi sprințari,aveau copii-n Madagascar, ce vânt te-aduce pe aici, eu ție-ți dăruiesc un brici. Menadele nu au păreri, se leagănă cadavre-n crâng, eu m-am născut, am murit ieri, dar nu mă plâng, dar nu mă plâng. Veni și Ceasul de Apoi al Judecății, păcătoși se lasă judecați, noi doi fugim pe coș, fugim pe coș. Faimoși am fost și ce folos? Cunoști povestea cu un lup care avea în loc de os, scheletul moale ca un stup? Hoinari noi suntem pe pământ, că e mai sfânt, că e stropit cu sânge, morții din adânc ne vor striga – Nu am murit. Iar pe zid cresc doar mimoze, din meandre, duhuri negre, manechine, tuberoze, jos –pelagra, sus doar pegre . Iguana-și caută puii, trei costume stau de vorbă, moartea-și curăță pistruii, bezna nopților, amorfă, iar pe-ntinderi largi lumina târgurilor vechi plutindă, noi suntem iubirea, lina rază ce coboară-n tindă. El a visat că a ucis, s-a trezit, s-a dus la serviciu, a aflat că este concediat, avea cazier, „bine dar a fost un vis”, „ Ce contează, părăsești imediat clădirea”, enervat l-a lovit pe paznic, a ajuns la poliție, ”Aha, ai cazier și te mai bați”, „Dar a fost un vis”, „ Ce contează, rămâi la noi”. S-a trezit, era într-o celulă cu o duzină de deținuți, „PARCĂ FUSESE UN VIS” . Ouă de aur nu mai sunt și nici găini, poate un sfânt să mă coboare pe pământ, nesfinții judecă doar strâmb. Tigrul monden se plimbă iar, fălos, salută boschetarii în batjocuri, Kafka le pare, poate, firoscos, incendiile se sting cu flăcări. Căzu un OZN de la etaj, el a făcut o groapă de doi metri, o doamnă-și scoase pieptul din corsaj, ea sperie o grupă de cumetri, dar vorba-i de argint strălucitor, tot ce-am mințit devine un fior. Unul cere permis de port-armă, altul jartiere de damă, singură-n orașul Babilon, o femeie căuta palton, un bărbat își căuta femeia, pe nume Folosofeia, , în zafar ghicitoarea le-a spus, babilonul de mult a apus, nici caii nu au căutare, vaca lapte nu are, buzele tale, iubito, miros a Colgate, Molitto, fumăm ziare, bem sânge, într-un azil Domnul plânge. Să fii prizonierul unor orbi, unor surzi, să ai sensibilitatea lor diabolică, să nu poți , să nu ai unde să fugi, cum nu poți scăpa de ciuma bubonică. Și totuși să scrii, să scrii pătimaș, în timp ce te pipăie mâinile orbilor, în timp ce strigă surzii „ Curaj” și ochii-ți devin hrana dulce a corbilor. Șoptește, încearcă să fii orb , să fii surd, învață s-auzi și să vezi doar prin piele, precum pelerinul ce merge la Lourdes, ce crede, zâmbește zdrențuit, în obiele. BORIS MARIAN   |

Paranoia timpurilor noastre   Mergeam pe malul unei ape, În sens opus, trăgea trei grape Un monstru cu cap mare, dur, „Sunt geniul din Bielencourt. Cu mine nu te joci, tataie, Bătrân și fără dinți, mălai e Tot ce-ntâlnesc, îmi spune crudul Încălecat ca paparudul, Nici Don Quijote, nici felin, Îți trag un vers de te închini. A tras un vers, vreo două, trei, Se convertiră ultimii atei, Minunea fru se săvârși, Miliarde de geniali, cam tri. Cânți despre tine, despre toți, Un fel de a minți pe roți, Totul se-nvăluie în fum, În Rai se mută Iadul-drum.     @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ Pe când nu erau legi și exegeze, Pe când nu era nimeni să dezlege, Am luat un mugur și încet l-am desfăcut și fiecare frunză m-a durut. Întârziam la locul gloriei sumare, De câte genii e nevoie pe scară? Cu prostul nu e bine să te joci, Nici să mănânci, nici să te rogi. Pe jumătate omul e-o iluzie, Pe jumătate o amară coconfuzie, Poți să te-ncânți cu propriul caracter, Să te urăști, un propriu braconier și vânător și jertfă ilegală, plătești destul pentru apropiata-ți gală, suntem oameni din atomi alcătuiți, de ce atomii ar fi trufași, ghiftuiți? Parfumul veșniciei ne-nconjoară, Să inventăm noi legi, cu socoteală.