Paranoia timpurilor noastre   Mergeam pe malul unei ape, În sens opus, trăgea trei grape Un monstru cu cap mare, dur, „Sunt geniul din Bielencourt. Cu mine nu te joci, tataie, Bătrân și fără dinți, mălai e Tot ce-ntâlnesc, îmi spune crudul Încălecat ca paparudul, Nici Don Quijote, nici felin, Îți trag un vers de te închini. A tras un vers, vreo două, trei, Se convertiră ultimii atei, Minunea fru se săvârși, Miliarde de geniali, cam tri. Cânți despre tine, despre toți, Un fel de a minți pe roți, Totul se-nvăluie în fum, În Rai se mută Iadul-drum.     @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ Pe când nu erau legi și exegeze, Pe când nu era nimeni să dezlege, Am luat un mugur și încet l-am desfăcut și fiecare frunză m-a durut. Întârziam la locul gloriei sumare, De câte genii e nevoie pe scară? Cu prostul nu e bine să te joci, Nici să mănânci, nici să te rogi. Pe jumătate omul e-o iluzie, Pe jumătate o amară coconfuzie, Poți să te-ncânți cu propriul caracter, Să te urăști, un propriu braconier și vânător și jertfă ilegală, plătești destul pentru apropiata-ți gală, suntem oameni din atomi alcătuiți, de ce atomii ar fi trufași, ghiftuiți? Parfumul veșniciei ne-nconjoară, Să inventăm noi legi, cu socoteală.