Toamnă fără tine

Urlă vântul, frunze zboară

Și în suflet și pe-afară!

Zgribulit, mi-e dor de tine!

Aș urla da' mi-i rușine...



Pleacă păsări migratoare,

Pleacă gândul și mă doare.

Mustu-i bun, dar fără tine

Să mă-înec în vin, îmi vine!



Puneam murături cu tine...

Acu nu pun, n-am cu cine!

Nici zacuscă n-am făcut

Că de dor.. n-am mai putut!



Lemne n-am, nici foc nu fac,

Că-mi lipsește ceva drag...

- Las' să-îngheț, să-ți pară rău,

Că m-am stins de dorul tău!

Ciobul

Nisipul răscoleam pe țărm de mare
Doar scoici și melci, nimic deosebit.
Am dat de cioburi, vechi, pline de sare
Emoția pe loc m-a cotropit!

Venea de peste timp o bucurie,
Un dor ciudat, ceva ce-am regăsit...
Din cioburi refăceam... Minunăție!
O fată chiar așa cum mi-am dorit!

Din marmură un pic îngălbenită
Doar ici și colo cioburi mai lipseau
Și-a înviat! E nemaipomenită!
Încerc timid de-o mână să o iau.

Din somn tresar, o mână mă trezește:
- Ți-e rău? La soare tu ai adormit!
E cea din vis! Timidă îmi zâmbește...
Sunt sigur! Ciobul ăsta e... vrăjit!

Cariatidă nu-i. Sufletu-i mare
Ar sprijini întregul univers!
Păstrăm de-atunci un ciob, cam plin de sare,
Ce ne-a unit! Și-i dedicăm un vers...

Toamnă fără tine

Urlă vântul, frunze zboară
Și în suflet și pe-afară!
Zgribulit, mi-e dor de tine!
Aș urla da' mi-i rușine...


Pleacă păsări migratoare,
Pleacă gândul și mă doare.
Mustu-i bun, dar fără tine
Să mă-înec în vin, îmi vine!


Puneam murături cu tine...
Acu nu pun, n-am cu cine!
Nici zacuscă n-am făcut
Că de dor.. n-am mai putut!


Lemne n-am, nici foc nu fac,
Că-mi lipsește ceva drag...
- Las' să-îngheț, să-ți pară rău,
Că m-am stins de dorul tău!

Păcălita
Plouă, frig, târziu în noapte,
Bate-n ușă cineva!
Simt o spaimă, parcă-s șoapte...
Presimțeam eu că-i ceva!

Am deschis! O umbră mare!
Frig în suflet am simțit
Și ciudata arătare
Parcă-n șoaptă mi-a vorbit:

- Am venit să iau un suflet!
Nu pe-al tău, fii liniștit!
- Nu poți mâine? -am zis cu-n scâncet,
- Te rog mult, nu-s pregătit!

Umbra parcă se topește.
Stau năuc. Oare-am visat?
Plânsul greu mă năpădește.
- Nu se poate, am strigat!

- Am soție și o fată...
Nu le dau, mai bine mor!
Ia-mă-n loc! Te rog, le iartă!
Aș muri de dragul lor!

Umbra iar se înfiripă
Și-mi șoptește potolit:
- Nu iau oameni sub aripă,
Pentru câine am venit!

- Nu pricep! Știi... Nu am câine,
Îi răspund eu, uluit!
- Scuze, lămuresc eu mâine.
Sfinții... Iar m-au păcălit!

Troleibuzul trei


În fiecare dimineață,

Te văd în troleibuzul trei.

De-i soare, ploaie, vânt sau ceață,

Mi-apari în cale, vrei nu vrei.



Privirea ta trecea prin mine...

Eram de sticlă, transparent.

De-odată m-ai privit mai bine,

Trezindu-mi primul sentiment.



Schimbam priviri. Tu serioasă,

Eu, mai timid, în jos priveam...

Privirea ta e-așa frumoasă!

Zilnic, de-abia o așteptam.



Te-am salutat doar din privire.

Tu ai zâmbit și mi-ai răspuns.

- Așa începe o iubire?

- Nu, evident, eu mi-am răspuns.



Ne-am întâlnit apoi la piață,

Nici nu mai știu ce-ai întrebat!

M-am înroșit complet la față.

Eram pierdut, emoționat...



Ne-am cunoscut și, într-o lună,

Eram topit de dragul ei.

Făceam naveta mână-n mână...

Trăiască troleibuzul trei!

Cuțu șchiop


La pet-shop pe ușă intră-un băiețel.

- Domnule, vă rog, cât costă-un cățel?

Numărându-și banii - Să îi văd, se poate?

- Cum să nu! Aport! A strigat în spate.



O cățea frumoasă, cu patru căței

Ce dădeau din coadă, a venit spre ei.

Dar în urmă vine scheunând și el

Un pui șchiop de-o labă, tare frumușel.



- Ăsta șchiop, îl vreau. - Ți-l dau gratuit.

- O, dar nu se poate! Vă plătesc cinstit!

Doar că n-am toți banii, pot plăti în rate?

- Oricum ți-l dădeam! Desigur, se poate!



Te-ai gândit tu bine?Nu poate fugi

Cum fac ceilalți, nici nu va sări.

De ce-l vrei pe el? Puștiul se-aplecă,

Săltă pantalonul și îi arătă:



- Și eu sunt așa, eu nu pot fugi,

Și ca ceilalți, eu nu pot sări...

Dar îi înțeleg și îl voi păzi,

Răutatea lumii nu îl va lovi!



Lacrimi se iviră-n ochi de om milos:

- Fie orice câine așa norocos!

Să rămâi în suflet la fel de frumos!

Acu i-ați cățelul... Du-te sănătos!

Crai tomnatic
Stau pe bancă în lumină.
Raza soarelui, blajină,
Mă alină!

Trece-o dulce vecinică,
Subțirică, frumușică,
Că ți-e frică

Să nu-ți prindă-a ta simțire
Să-ți întoarcă o privire
Cu uimire!

Închid ochii să se ducă
Ușor mâna-i mă apucă
De perucă!

- Ori ești bolnăvior tataie?
Nu sta-n soare că te-înmoaie!
Vine ploaie!

Să te-ajut să intri-n casă?
- Mulțam dragă! Mai stau... Lasă!
Ești frumoasă!

Stau în soare și zâmbesc.
- Chiar încep să mă prostesc?
Și-mi șoptesc:

- Viața toată ai iubit!
Nu vezi? Ești hodorogit!
Te-ai scrântit?

Drăgăstos, o băbătie,
Mi-oferă dintr-o hârtie:
- Vreți tămâie?

Pluto- continuare2
Când n-aveam un suflet de mamă alături să-mi pupe vânătaia, sau să-mi aline o durere, puneam lăbuța pe obraz, închideam ochii și simțeam alinarea ei...

Iulia a lăsat cățelul la loc, a venit și l-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi și i-a spus:

- Știi, nici eu n-am mamă de mulți, mulți ani! N-am avut așa o amintire care să-mi aline suferințele de copil... Dar eu am avut încă două surori care mi-au fost și mămici și surori și, cumva, mi-au mai alinat suferința!

După alți ani, într-un apartament micuț de la marginea orașului, cei doi țopăiau fericiți deși camerele erau goale. Doar în mijloc erau puse câteva geamantane cu lucruri. Până să se întoarcă cu alte lucruri, au instalat deasupra lor un paznic de nădejde: pe Pluto!

El s-a retras într-un colț de cameră și, în șoaptă, a spus:

- Dragă mamă, sunt bucuros că un strop din tine e aici cu mine și vede noua noastră casă! Bine ai venit în acest cuib fericit! Vă voi iubi pe amândouă, mereu, mereu...

Pluto - continuare
A adormit cu Pluto în brațe și s-a trezit fără el.

- Unde-i Pluto? E al meu, de la mama!

- L-a luat tatăl tău, o să-ți aducă altul mai mare și mai frumos! - spuse bunica.

- Dar nu vreau altul! El are pe lăbuță un pic de sânge de la mama și când închid ochii și pun lăbuța pe față, parcă e ea aici și mă mângâie!

L-a primit înapoi, i-a fost alături mulți, mulți ani, acum era student!

A venit odată acasă cu o colegă, mă rog, un pic mai mult decât colegă... Și fata a pus încântată mâna pe Pluto și l-a strâns în brațe.

A simțit un val de furie, apoi s-a liniștit, gândindu-se că mamei i-ar fi plăcut de Iulia. Așa micuță, plină de bun simț, cuminte și frumoasă nu înțelegea cum de l-a ales tocmai pe el.

- Uite, are o lăbuță pătată cu sânge, bietul cățel, hai că ți-l curăț eu!

- O, nu! E ultimul semn rămas de la mama, e sângele ei, de-asta l-am iubit toată copilăria mea! Când n-aveam un suflet de mamă alături să-mi pupe vânătaia, sau să-mi aline o durere, puneam lăbuța pe obraz, închideam ochii și simțeam alinarea ei...

Iulia a lăsat cățelul la loc, a venit și l-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi și i-a spus:

- Știi, nici eu n-am mamă de mulți, mulți ani! N-am avut așa o amintire care să-mi aline suferințele de copil... Dar eu am avut încă două surori care mi-au fost și mămici și surori și, cumva, mi-au mai alinat suferința!

După alți ani, într-un apartament micuț de la marginea orașului, cei doi țopăiau fericiți deși camerele erau goale. Doar în mijloc erau puse câteva geamantane cu lucruri. Până să se întoarcă cu alte lucruri, au instalat deasupra lor un paznic de nădejde: pe Pluto!

El s-a retras într-un colț de cameră și, în șoaptă, a spus:

- Dragă mamă, sunt bucuros că un strop din tine e aici cu mine și vede noua noastră casă! Bine ai venit în acest cuib fericit! Vă voi iubi pe amândouă, mereu, mereu...

Pluto
Strângea la piept cățelușul de pluș, Pluto al lui cel drag și plângea. Își lipea de obraz lăbuța cu urme de sânge și, dacă închidea ochii, o putea vedea, era acolo în drum nemișcată, cu fața cuprinsă de mirare. A fost ultima dată când a văzut-o, au dus-o la spital. O țin ascunsă, până se vindecă, i-a spus tata. `

Dar el simte că nu-i așa, e ceva grav pentru că toți din jur lăcrimează și-l mângâie.

Tata a fost plecat la mama la spital și când s-a întors în sfârșit, vrea să-l aruncăm pe Pluto! Zice că din cauza lui mama a fost lovită de acel șofer rău! Și tot suspină, necăjit.

A venit azi bunica, mama lui tata și a avut grijă de mine. Acuma a făcut mâncare și stăm toți la masă și nu mâncăm.

- De ce nu mâncăm? Ia, să spun eu rugăciunea de la mama, poate asta așteaptă. Am spus, dar nu mănâncă nimeni. Tata plânge, bunica se șterge cu șorțul la ochi, trebăluind. Nici mie nu mi-e foame. Oare ce-o fi făcând mama, acolo, în spital?

A adormit cu Pluto în brațe și s-a trezit fără el.

- Unde-i Pluto? E al meu, de la mama!

- L-a luat tatăl tău, o să-ți aducă altul mai mare și mai frumos! - spuse bunica.

- Dar nu vreau altul! El are pe lăbuță un pic de sânge de la mama și când închid ochii și pun lăbuța pe față, parcă e ea aici și mă mângâie!

L-a primit înapoi, i-a fost alături mulți, mulți ani, acum era student!

A venit odată acasă cu o colegă, mă rog, un pic mai mult decât colegă... Și fata a pus încântată mâna pe Pluto și l-a strâns în brațe.

A simțit un val de furie, apoi s-a liniștit, gândindu-se că mamei i-ar fi plăcut de Iulia. Așa micuță, plină de bun simț, cuminte și frumoasă nu înțelegea cum de l-a ales tocmai pe el.

- Uite, are o lăbuță pătată cu sânge, bietul cățel, hai că ți-l curăț eu!

- O, nu! E ultimul semn rămas de la mama, e sângele ei, de-asta l-am iubit toată copilăria mea! Când n-aveam un suflet de mamă alături să-mi pupe vânătaia, sau să-mi aline o durere, puneam lăbuța pe obraz, închideam ochii și simțeam alinarea ei...

Iulia a lăsat cățelul la loc, a venit și l-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi și i-a spus:

- Știi, nici eu n-am mamă de mulți, mulți ani! N-am avut așa o amintire care să-mi aline suferințele de copil... Dar eu am avut încă două surori care mi-au fost și mămici și surori și, cumva, mi-au mai alinat suferința!

După alți ani, într-un apartament micuț de la marginea orașului, cei doi țopăiau fericiți deși camerele erau goale. Doar în mijloc erau puse câteva geamantane cu lucruri. Până să se întoarcă cu alte lucruri, au instalat deasupra lor un paznic de nădejde: pe Pluto!

El s-a retras într-un colț de cameră și, în șoaptă, a spus:

- Dragă mamă, sunt bucuros că un strop din tine e aici cu mine și vede noua noastră casă! Bine ai venit în acest cuib fericit! Vă voi iubi pe amândouă, mereu, mereu...