Ciobul

Nisipul răscoleam pe țărm de mare
Doar scoici și melci, nimic deosebit.
Am dat de cioburi, vechi, pline de sare
Emoția pe loc m-a cotropit!

Venea de peste timp o bucurie,
Un dor ciudat, ceva ce-am regăsit...
Din cioburi refăceam... Minunăție!
O fată chiar așa cum mi-am dorit!

Din marmură un pic îngălbenită
Doar ici și colo cioburi mai lipseau
Și-a înviat! E nemaipomenită!
Încerc timid de-o mână să o iau.

Din somn tresar, o mână mă trezește:
- Ți-e rău? La soare tu ai adormit!
E cea din vis! Timidă îmi zâmbește...
Sunt sigur! Ciobul ăsta e... vrăjit!

Cariatidă nu-i. Sufletu-i mare
Ar sprijini întregul univers!
Păstrăm de-atunci un ciob, cam plin de sare,
Ce ne-a unit! Și-i dedicăm un vers...