Păcălita
Plouă, frig, târziu în noapte,
Bate-n ușă cineva!
Simt o spaimă, parcă-s șoapte...
Presimțeam eu că-i ceva!

Am deschis! O umbră mare!
Frig în suflet am simțit
Și ciudata arătare
Parcă-n șoaptă mi-a vorbit:

- Am venit să iau un suflet!
Nu pe-al tău, fii liniștit!
- Nu poți mâine? -am zis cu-n scâncet,
- Te rog mult, nu-s pregătit!

Umbra parcă se topește.
Stau năuc. Oare-am visat?
Plânsul greu mă năpădește.
- Nu se poate, am strigat!

- Am soție și o fată...
Nu le dau, mai bine mor!
Ia-mă-n loc! Te rog, le iartă!
Aș muri de dragul lor!

Umbra iar se înfiripă
Și-mi șoptește potolit:
- Nu iau oameni sub aripă,
Pentru câine am venit!

- Nu pricep! Știi... Nu am câine,
Îi răspund eu, uluit!
- Scuze, lămuresc eu mâine.
Sfinții... Iar m-au păcălit!