(...) Când i-am cerut lui Dumnezeu să îmi trimită un înger pentru a putea străbate viața mai ușor, pentru a mi-o lumina în întuneric, nici nu mi-am închipuit că îngerii pot fi atât de firavi, de frumoși, de vii, de puri! Îngerul meu are ochi blânzi, de miere, în care căprioarele timpului stau cuminți, adăpând suflete cu bunătate și necondiționare. Cu dăruire și profunzimea unei înțelegeri nefirești pentru un copil! (...) https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/09/08/oamenii-se-vindeca-in-diverse-feluri-eu-ma-vindec-iubindu-te/

https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/09/07/voi-ce-mai-faceti-in-toamna-asta-suflete-dragi-unde-va-purtati-inimile-si-dorurile/

Dintre toate anotimpurile, toamna îmi amintește cel mai frumos despre schimbări și începuturi frumoase, despre copilăria desculță cu miresme de bunici și casă bătrânească, de grădină plină de culori și sunete. Toamna este culoarea nostalgiei, a amintirilor cu miresme de gutui proaspete din ferestre, a cerului brăzdat de păsări care își iau la revedere pictând cerul cu forme. Este anotimpul în care viața mi-a făcut cel mai frumos cadou. Pe fiica mea, Augusta. Era atât de mică și de fragilă, cu degețele mici, mici, cu ochi negri și adânci, dar calzi precum mierea răsăriturilor de toamnă. A umplut Universul cu viață, iar viața mea cu sens. Nu am cum să iubesc alt anotimp cu recunoștința și profunzimea cu care iubesc toamna. Toamna este iremediabilă și irevocabilă în inima mea…precum iubirea mea față de Puiuța mea. Când privesc frunzele fragile care dau să se desprindă, mă gândesc la experiențele frumoase și la drumurile pe care ea le va încerca și știu că toate vor fi frumoase asemeni unui zbor către un infinit de posibilități! Și mi-e bine în suflet. Și cald. Îmi este acasă! https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/09/05/toamna-ca-o-stare/

Cu toate că pretindem că nu ne bazăm pe emoții și sentimente, alegem mereu în funcție de ele și suntem aleși pe baza lor! Mai bine de 50% din rezultatele pe care le obținem în viață și în carieră, țin de încrederea în noi, iar cealtă parte a procentelor țin de abilitățile, experiența, flexibilitatea și capacitatea noastră! Comunicarea este și ea un element ce ține tot de emoții și cu cât încrederea de sine este mai mare, cu atât capacitatea de comunicare este mai dezvoltată și lejeră. Atenție însă! Copywriterii nu sunt totuna cu copypaste(rii). Fiți creativi, fiți inovativi, fiți voi înșivă și mai ales, fiți unici chiar și în situațiile în care prelucrați ideile altora! Nu copiați ci redefiniți! Nu alegeți notorietatea, alegeți ceea ce simțiți! Să nu vă fie frică să fiți altfel! De multe ori, curenții nu duc nicăieri. Continuarea (...) pe pagină https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/09/03/vrei-o-viata-de-succes-ai-incredere-in-tine/

Fiecare, la început, privim viața din spatele unei cortine. Până învățăm. Până învățăm să o respirăm, să o gustăm, să o îndrăznim, să o trăim. Să ne bucurăm de tot ca un copil mic care a pășit prima oară desculț în iarbă. (...) https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/08/26/fiecare-la-inceput-privim-viata-din-spatele-unei-cortine

Sunt momente în viață, când oamenii dăruiesc. Dăruiesc altora și își dăruiesc lor. Dăruiesc, deoarece simt ei să o facă. Unii, o fac mereu. Este un fel al lor de a fi. Alții, dăruiesc din când în când. Indiferent însă de cât de des sau cât de rar dăruim, contează fericirea pe care o simțim în noi, în acel moment. Momentul în care ne-am umplut sufletul de lumina altui suflet. (...) https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/08/16/viata-nu-inseamna-sa-faci-lucruri-extraordinare-ci-inseamna-sa-faci-gesturi-simple-din-toata-inima/

Sunt clipe în care sunt convinsă că suntem bolnavi. Că avem un deficit în noi care nu ne permite să ne iubim, să ne respectăm, să ne fim aproape! Suntem bolnavi de ne-iubire! Suntem niște surdomuți! Niște oameni dezumanizați din teamă, din neputință, din căderi care ne-au lăsat fără suflet. De parcă durerea ne smulge tot ce avem mai frumos. Totuși, poate greșesc. Surdomuții au un limbaj al lor. Și sunt umani. Tocmai pentru că lor le-a rămas ceea ce nouă ne lipsește. Curajul, sinceritatea, iubirea, umanitatea! E dureros să fii singur printre oameni. Ca și cum ai fi o fantomă pe care nu o vede nimeni, numai în momentul în care au ei nevoie să te vadă. Am devenit o societate egoistă și goală. Peste tot în jur simți doar ură și ignoranță. trecem unii pe lângă alții fără să ne mai vedem, fără să ne mai atingem, fără să ne mai zâmbim, fără să ne mai simțim! Atât de rece! Un frig care ne intră în oase și în suflet! Parcă am fi hârtii pe care nimeni nu scrie nimic. Bilețele pline de praf, de vise de care nu ne mai amintim. Suntem deficitari de iubire! (...) https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/08/16/suntem-deficitari-de-iubire/

Oamenii din viața noastră sunt asemeni unor părți ale unui copac; frunze, ramuri și rădăcini. Cunoaște-i și te vei cunoaște! Recunoaște-i și vei învăța să închizi drumuri care nu duc nicăieri și să deschizi căi despre care nici nu știai că există în viața ta! Uneori, toți ajungem în ipostaza de a ne gândi la oamenii din viața noastră. Cei care ne-au fost, cei cu care ne-am intersectat, cei care ne sunt. Oameni cu care poate ne cunoaștem demult, oameni cu care nu am mai comunicat, oameni despre care știm că avem o relație bună, oameni în general. Eu, în cursul acestui an, am început să mă gândesc la toți oamenii din viața mea. Cei care au rămas, cei care au plecat și scopul acestora în viața mea. Nu întâmplător! Ajungem să facem asta într-un moment de mare răscruce în calea noastră. Moment care poate fi asemeni uni ceasornic: ne poate da înapoi sau ne poate ajuta să înaintăm. Oricât de mult ne-am dori să avem un reper, să știți că tot de noi depinde direcția înspre care o vom lua! (...) https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/08/15/oamenii-din-viata-noastra-sunt-asemeni-unor-parti-ale-unui-copac/

Biblioteca din Alexandria a fost și va rămâne cu siguranță una din zonele de mare interes pentru oamenii de știință, istorici, oameni ai literelor, cercetători și pentru toți cei care iubesc frumosul, arta și cultura. Deși nu este una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, Biblioteca din Alexandria a fost cu siguranță o minune a lumii antice și a devenit o adevărată dramă care a aruncat lumea cu cel puțin 1000 de ani în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţei, medicinii, filozofiei, istoriei şi literaturii. Distrugerea bibliotecii a fost catalogată de către Joel Levy în cartea sa ”Istorii pierdute”, ca fiind ”ziua în care istoria şi-a pierdut memoria”. https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/08/09/biblioteca-din-alexandria-una-din-minunile-lumii-antice/

Deci, cum vi se pare? Fericit sau mai puțin fericiți? Cum stăm defapt în realitate? Chiar dacă întrebarea asta ne-a fost pusă în copilărie de foarte multe ori, iar noi răspundeam știrbi și zâmbitori, cu seninătatea și firescul pe care numai un copil îl are că vrem să fim astronauți, piloți, polițiști, militari, doctorițe, învățătoare, am putea foarte bine să facem stop-cadru și să ne mai întrebăm o dată: Ce vrei să te faci când vei fi mare? (...) Ai culorile, ai șevaletul, ai pânza și ai modelul! Toate îți stau la îndemână să îți pictezi culorile propriei vieți! Fii tu însuți și înțelege că unicitatea este un privilegiu! Privilegiul de a trăi viața ta, prin prisma ta și a aduna toate experiențele posibile, de a ajunge acolo, pe vârf și a spune: DA! Ce călătorie frumoasă! În concluzie, cam despre asta ar fi vorba cu întrebarea asta, cu crescutul mare, cu viața! Este vorba despre a trăi cu tine însuți, fără a beneficia de manuale de utilizare! https://sandrinaramona.wordpress.com/2018/08/08/ce-vrei-sa-te-faci-cand-vei-fi-mare-fericit/