Privighetoarea de Kristin Hannah este o adevărată lecție de curaj și patriotism, despre cât de puternice sunt femeile în timp de război! Mulțumesc Libris pentru carte! #libris #privighetoarea #kristinhannah #books #reading

La priveghi   Uno La priveghi, privighetoarea cântă cu lacrimi, Picuri de lună adună, o amăgire, marmura Sărută fântânile,în grădini, copilele Se dăruie zburătorului, clopote anunță pedeapsa. Dar iubirea are un curaj de neînfrânt, Copacii mereu se sărută, nu se mai satură, Nemărginiri imposibile, de jur-împrejur, Ritmuri de ceasornic, crinii urcă nestingheriți, Ferindu-și aripile de mângâierea păianjenului- soare, Ferice-aș muri în beția luminii.     Due Iubește-ți aproapele, îngână   bigotul, Cel cu două capete și doi idoli în ochi, În locul Domnului el are o mie de idoli, Pe ei îi sărută conform calendarelor vechi. Să nu ucizi, repetă el, dar el scuipă În sufletul semenului otrava inimii verzi, El postește, apoi se înfruptă din carnea și sângele   Aproapelui său, pe cine prostește el? Pe sine însuși, Îl ucide Mesia de o mie de ori, Dând vina pe urmașii lui Moise, îl ucide pe Lorca, Spunând că așa-i la război, caii sunt negri, Copitele-s negre, lapte negru îi dă să bea lui Celan, Bigotul are doar plumb în vene, ay, spune Lorca Ce steaguri negre atârnă pe la răscruci? BORIS MARIAN

Criticilor mei iubiți   Criticile și laudele m-au stimulat deopotrivă. Un nebun nu poate fi oprit. Cineva a spus că este un kitsch ceea ce scriu. Poate. Dar este al meu. În poezie este greu să mai fi azi original. Adică autentic. Mă exprim liber și libertatea este prima condiție a existenței unui autor. Pentru un om cu preocupări artistice, ura constantă este un apanaj ciudat, eufemistic vorbind. Cunosc un personaj cu care nu pot comunica de ani de zile, i-am întins mâna de câteva ori, el s-a uitat la mâna mea și mânia sa a crescut ca o buruiană. Vae victis. Cunosc lideri politici care zâmbesc și se urăsc cu înverșunare. Am văzut porumbeii triști în parcul care plângea. La câte uși închise nu am bătut? Ca oaspeții veniți la Sodoma. Numai corbii sau ciorile venite seara în Cișmigiu nu cunosc tristețea. Ele murdăresc totul. Nimic nu este logic, poate că așa trebuie. Cărțile nemuritoare sunt despre dragoste – Iliada, Odiseea, Război și Pace, Donul liniștit, ș.a. Chiar și Cântecele lui Maldoror. Nu mai pot scrie versuri. S-a perimat poezia? O femeie de circa 60 de ani este pe cale să ne părăsească, dar ea vrea să mai publice o ultimă carte. M-a impresionat. Scrisul este o religie. Musil a râs de Kakania, a râs de orice idee de stat, era un anarhist pașnic. Ulrich reprezintă 99% din omenire. Omul fără însușiri există. Înfocat și entuziast. Ce spun conducătorii? Mă doare undeva. Din Evul Mediu mă doare. Vorba cârciumarului din Bellevue – do ut res. Conducătorii sunt rapizi, scutierii se mişcă mai greu. Don Juan lipseşte de la apel. E la infermelie. Are infecţie luetică. Trece. Don Juan trece. Scutierul este un Păturică, ceva mai solid. Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain? E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge .ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine. Cândva creşteam viermi de mătase, îi priveam cum alunecă unul peste altul, ca nişte degete tăiate care se mişcă autonom, păstrând totuşi dorinţa de a apuca, de a lua. Muşcau cu sete din frunza de dud, verde, strălucitoare. Iar mătasea lor are ceva din lumina stelară. Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uită, dau din picioare să n-alunece-n groapă, cine se află în epicentru va striga din adâncuri, de ce, Doamne, de ce eu sunt alesul? De ce, Doamne, de ce? Bucuria de a te trezi la miezul nopţii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le citeşte nici orbul cu sensibilitatea în deşte, sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coală de hârtie, vor înflori în curând grădinile-n cer, morţii blânzi din pământ. Rolul meu este de a mă interpreta pe mine, după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu, uneori se amestecă şi Dumnezeu, dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclamaţiile unui surd, poate că eu nu înţeleg surzenia lui, poate că-i darul Demiurgului. Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar. Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită. O scânteie poate provoca un incendiu, dar după ce dispar obiectele unde se duce focul? Moartea din matcă, moartea din ou. Lumea există în oglindă, în apă, în vis. Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare. Lotca pluteşte pe apă. Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti. Ce este mai important? Sufletul nu este un obiect, dar nici obiectele nu sunt obiecte. Urechea nu se poate auzi, ochiul nu se poate vedea. Înţeleptul ştie că orice vede în interior sau în exteriorul său, nimic nu este adevărat. Unghiile, părul cresc continuu, cel înţelept observă schimbările pentru a înţelege veşnicia. Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea, deşi marea este aceeaşi, la fel şi moartea, viaţa..Când vedem un taur, un cal, un copac, noi ştim să le numim, deci ele nu mai există în substanţa lor. Înţelepciunea şi curajul nu te vor face să cuprinzi infinitul. Oricine caută, se pierde pe sine, dar găsește ceva, o piatră, o iubire, o moarte. Când vei striga – totul e fals, ești pierdut. Dar să fii drept cu cei care nu te prețuiesc. Nimeni nu este de vină. Pe măsură ce urci muntele, devii mai puțin vizibil, dar tu vezi mai mult.It lies not in our power to love or hate… but to price? BORIS MARIAN   |  

Povestea "Trandafirul si privighetoarea" ne aduce aminte cum dorintele noastre cele mai infocate ne intuneca ratiunea si ne fac sa gresim. Totusi, asa cum spunea Romain Rolland, "Dorinta ne orbeste, si adeseori ne inselam pe noi insine. Dar, daca renuntam la dorinta, viata noastra ar fi o greseala."

Mă   va   judeca   Mă va judeca timpul tău sau al meu? Bietul Matei. Astfel precuvânta privighetoarea La priveghiul respectivului Matei. Cum desparți cuvântul de faptă? Tu simți Ateh, Sinuhe, ș.a.? Cine era mai mult o umbră? Cuvântătoare.   Ce noutăți aduci mandarinule? Pe nevasta mandarină am consumat-o. Te văd cum șlefuiești cuvintele. Lasă-le   colțuroase. Vânătorul de guzgani a trecut pe aici, Prinț al umbrelor, fostă prințesă? Naiba știe. Iertăciunea este finalul filosofiei. Pelegrini veneau o mie.   Unul mai credea, murea. Unde? În Moreea. Neferit locaș al speranței, Nefertiti cât jumătatea Franței. Aici scriu și nemuresc. Turnul, ce mândru sună   acest cuvânt, A bărbie ridicată în vânt. BORIS   MARIAN

sonetul primăverii   Privește prin albastrul stelelor vrăjite În seara dulce care ne-nconjoară Cum cerul primăverii-n brazi coboară Și luna cade-n ape liniștite.   Te-aștept să vii cu seara dimpreună, Pe banca unde teiul ninge floarea Și unde cântă ades privighetoarea, Pe poienița de sub clar de lună.   Îți voi ieși cu primăvara-n cale Sub crengile de tei îmbălsămate Să sorb toată dulceața gurii tale…   Și când vom fi de stele mai aproape, Vom măsura întreaga veșnicie, Tot tăinuind  iubirea noastră-n șoapte.     TIME \@ "dddd, d MMMM yyyy" marţi, 11 februarie 2014          

Lucratorul si privighetoarea - Fabula de Esop Intr-o noapte instelata de vara, un lucrator statea intins pe iarba, ascultand cu delectare cantecul unei privighetori. Atat de mult i-au placut acordurile auzite incat, in cea de-a doua noapte, a pus o capcana si a reusit sa prinda maiastra pasare. 

Vulturul si privighetoarea – Fabula de Esop O privighetoare, ce statea singura intr-un stejar si canta potrivit darului ce ii fusese dat de ceruri, a fost vazuta de un vultur, care, infometat peste poate, s-a repezit din inalturi catre ea si a insfacat-o in ghearele-i puternice.