Acu mă ştiţi, nu de
ieri de-alaltăieri… Încercuiesc tot mai strâns aproape 70 de primăveri. Nu că
nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână primăvara întinereşte şi îşi trage peste
tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai
încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci.
Aseară mergeam agale
prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi, ca o salcie plângătoare şi-mi sare-n
faţă un snop de raze zglobiu, dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea
calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene, şi încă ceva pe
deasupra, să-mi zgândăre şi mândria că sunt român.
„Îmi daţi vă rog
ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...”
Paralizat o clipă de
idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei
noi. Sunt foarte mulţumit de ei, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două
pensii fără exagerare.
Mi se mai pusese
întrebarea, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate
cu scotch, care nu cadrau cu situaţia…
Vă mărturisesc, fără
ochelari văd doar întunericul, dar îmi funcţiona cu acuitate simţul mirosului
şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare,
ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului
nemţesc pulverizat din flaconul ce aşeza
o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa.
După ce m-a convins,
mi-a întins ochelarii la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă
dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în
Continuare link
Acu mă ştiţi, nu de
ieri de-alaltăieri… Încercuiesc tot mai strâns aproape 70 de primăveri. Nu că
nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână primăvara întinereşte şi îşi trage peste
tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai
încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci.
Aseară mergeam agale
prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi, ca o salcie plângătoare şi-mi sare-n
faţă un snop de raze zglobiu, dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea
calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene, şi încă ceva pe
deasupra, să-mi zgândăre şi mândria că sunt român.
„Îmi daţi vă rog
ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...”
Paralizat o clipă de
idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei
noi. Sunt foarte mulţumit de ei, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două
pensii fără exagerare.
Mi se mai pusese
întrebarea, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate
cu scotch, care nu cadrau cu situaţia…
Vă mărturisesc, fără
ochelari văd doar întunericul, dar îmi funcţiona cu acuitate simţul mirosului
şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare,
ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului
nemţesc pulverizat din flaconul ce aşeza
o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa.
După ce m-a convins,
mi-a întins ochelarii la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă
dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în
Continuare link
