Acu mă ştiţi, nu de ieri de-alaltăieri… Încercuiesc tot mai strâns aproape 70 de primăveri. Nu că nu s-ar vedea, dar şi salcia cât e ea de bătrână   primăvara întinereşte şi îşi trage peste tulpina scorburoasă ciucuri de flori galbene cu frunzuliţe verzi, de-ţi mai încălzeşti sufletul şi-i dai inimii brânci. Aseară mergeam agale prin Auchan cu sacoşa mai mult goală, sub vremi, ca o salcie plângătoare şi-mi sare-n faţă un snop de raze zglobiu, dansând jucăuş pe buzele fetei ce-mi aţinea calea. Era o tânără dotată după toate standardele europene, şi încă ceva pe deasupra, să-mi zgândăre şi mândria că sunt român. „Îmi daţi vă rog ochelarii să-i curăţ, să vă schimb viaţa în roz?...” Paralizat o clipă de idee, mă repliez la timp şi-i întind rama Pierre Carden de la ochelarii mei cei noi. Sunt foarte mulţumit de ei, nici nu s-ar putea altfel căci m-au costat două pensii fără exagerare. Mi se mai pusese întrebarea, dar pe-atunci purtam ochelarii vechi, cu un braţ între două atele bandajate cu scotch, care nu cadrau cu situaţia… Vă mărturisesc, fără ochelari văd doar întunericul, dar îmi funcţiona cu acuitate simţul mirosului şi-mi puteam închipui alături un cireş înflorit, în timp ce glasul de privighetoare, ascuns sub frunze, recita o poezie optimistă despre calităţile produsului nemţesc pulverizat   din flaconul ce aşeza o peliculă subţire peste lentilele mele, gata pregătite să-mi schimbe viaţa. După ce m-a convins, mi-a întins ochelarii la pachet cu flaconul cumpărat la un preţ rezonabil. Câtă dreptate avea! Nu-mi venea să cred ce vedeam în Continuare link