Îmi place Ana Bogdan, cu frumuseţea ei interioară care îmbracă natural alura suplă a sportivului ce-şi poartă cu eleganţă, fără a sări în ochi în lumea tenisului, imaginea. Cu puţine ajustări şi-ar putea schimba cursul vieţii urcându-se pe podium ca fotomodel, sau ar putea deveni personajul misterios, puştanca fatală, fără vârstă, din secvenţele unui film de succes.
Îmi place şi tenisul ei, nescrâşnit, omenesc, egal cu sine, jucat cu bucuria înfloririi la victorie, netrădat nici când zilele mai proaste o conduc spre un insucces. Oricum şi în cazul acesta nu poate fi condamnată că nu a dat totul pe terenul de joc, nu şi-a stors toată puterea braţelor, sau semaforizarea inteligentă nu a funcţionat la parametrii optimi, dar corpul omenesc îşi are limitele sale, iar norocul de multe ori nu joacă în echipa ta
De ce simt nevoia acum, când a pierdut dramatic în primul tur cu Rebeka Masarova 7-6/ 6-7/ 6-7(9-11), un meci important din cel mai drag turneu al ei, un meci pentru care deţinea toate datele să-l câştige şi care va intra în istorie ca cea mai lungă partidă desfăşurată vreodată în turneul de la US Open (3,57h)?... De ce nu mi-am ales să vorbesc despre Simona sau Sorana care au gustat din cupa victoriei şi merg mai departe? Răspunsul e simplu, despre aceste sportive vom avea ocazia să ne spunem impresiile cât mai târziu posibil...
Ana a gustat nedrept din cupa cu otravă. A fost una din încleştările cum spuneam într-un articol recent în care nici un concurent n-ar trebui să piardă şi firesc victoria ar trebui împărţită la doi.
Întâmplarea a făcut să citesc rândurile de confesiune de după acea memorabilă partidă ale Anei. „Îţi vine să urli şi să plângi până nu mai ai lacrimi”
„La ultima minge de meci a mea au lipsit câţiva milimetri pentru ca mingea să atingă linia şi să pot gusta victoria. Şi nu a fost să fie. A durut al naibii de tare, şi încă doare... căci nu a fost moment în care să nu cred sau să nu lupt până la final. Şi aşa se întâmplă când faci totul cu sufletul, le simţi pe toate la cel mai intens nivel, absorbi totul. Şi când se termină ultimul punct, dar nu în favoarea ta, după tot ceea ce ai trăit acolo, simți că iti fuge pământul de sub picioare, nu mai auzi bine, nu mai vezi bine, simţi doar presiune mare în cap şi în urechi şi parcă toate durerile ce le aveai ţi se amplifică.
Simti că ai dat totul şi totuși nu a fost suficient, mai puteai şi mai trebuia. Ai avut dureri mari în tendoanele achiliene, de, în unele momente abia mai puteai călca, dar ţi-ai spus in fiecare clipă că poți şi că dacă mintea duce, duce şi corpul. Ai simțit că de doua ori ţi-a venit să vomiți de la efort, însă ţi-ai spus că eşti puternic şi poți continua, că poţi lupta indiferent cât este de greu. Ai început când era lumină şi plin de lume care striga pentru tine, alte meciuri se jucau pe terenurile de lânga tine, iar acum e noapte, e gol şi liniște. Eşti tu cu tine şi te întrebi de ce.”
Şi în final, apoteotic:
„Şi îţi vine să urli şi să plângi până nu mai ai lacrimi. Când ştii că au lipsit acei câțiva milimetri. Şi ştii cât de mult ţi-ai dorit să joci în turneul ăsta cât mai mult, căci e turneul tău preferat şi mereu ţi-a plăcut sa joci aici. Dar mai ştii apoi şi că ai puterea să te ridici de unde eşti, ai puterea să mergi mai departe, ai puterea să o iei de la capăt, să îţi depășești alte limite, şi alte limite, şi când te ridici de acolo, pășești altfel, cu credință în Cel de Sus, căci atunci când ai acea credință, nu te poate doborî nimic şi ştii că vei reveni şi mai puternic decât ai fost, şi că indiferent cât de greu şi negru pare totul acum, în final va fi bine, poate mai bine decât ai visat şi ţi-ai imaginat.
Aşa că mă scutur, mă ridic, zâmbesc si merg înainte!”
Îmi place Ana Bogdan şi ce sărbătoare a cuvintelor!
https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/ana-bogdan-discurs-motivational.htmlÎmi place Ana Bogdan, cu frumuseţea ei interioară care îmbracă natural alura suplă a sportivului ce-şi poartă cu eleganţă, fără a sări în ochi în lumea tenisului, imaginea. Cu puţine ajustări şi-ar putea schimba cursul vieţii urcându-se pe podium ca fotomodel, sau ar putea deveni personajul misterios, puştanca fatală, fără vârstă, din secvenţele unui film de succes.
Îmi place şi tenisul ei, nescrâşnit, omenesc, egal cu sine, jucat cu bucuria înfloririi la victorie, netrădat nici când zilele mai proaste o conduc spre un insucces. Oricum şi în cazul acesta nu poate fi condamnată că nu a dat totul pe terenul de joc, nu şi-a stors toată puterea braţelor, sau semaforizarea inteligentă nu a funcţionat la parametrii optimi, dar corpul omenesc îşi are limitele sale, iar norocul de multe ori nu joacă în echipa ta
De ce simt nevoia acum, când a pierdut dramatic în primul tur cu Rebeka Masarova 7-6/ 6-7/ 6-7(9-11), un meci important din cel mai drag turneu al ei, un meci pentru care deţinea toate datele să-l câştige şi care va intra în istorie ca cea mai lungă partidă desfăşurată vreodată în turneul de la US Open (3,57h)?... De ce nu mi-am ales să vorbesc despre Simona sau Sorana care au gustat din cupa victoriei şi merg mai departe? Răspunsul e simplu, despre aceste sportive vom avea ocazia să ne spunem impresiile cât mai târziu posibil...
Ana a gustat nedrept din cupa cu otravă. A fost una din încleştările cum spuneam într-un articol recent în care nici un concurent n-ar trebui să piardă şi firesc victoria ar trebui împărţită la doi.
Întâmplarea a făcut să citesc rândurile de confesiune de după acea memorabilă partidă ale Anei. „Îţi vine să urli şi să plângi până nu mai ai lacrimi”
„La ultima minge de meci a mea au lipsit câţiva milimetri pentru ca mingea să atingă linia şi să pot gusta victoria. Şi nu a fost să fie. A durut al naibii de tare, şi încă doare... căci nu a fost moment în care să nu cred sau să nu lupt până la final. Şi aşa se întâmplă când faci totul cu sufletul, le simţi pe toate la cel mai intens nivel, absorbi totul. Şi când se termină ultimul punct, dar nu în favoarea ta, după tot ceea ce ai trăit acolo, simți că iti fuge pământul de sub picioare, nu mai auzi bine, nu mai vezi bine, simţi doar presiune mare în cap şi în urechi şi parcă toate durerile ce le aveai ţi se amplifică.
Simti că ai dat totul şi totuși nu a fost suficient, mai puteai şi mai trebuia. Ai avut dureri mari în tendoanele achiliene, de, în unele momente abia mai puteai călca, dar ţi-ai spus in fiecare clipă că poți şi că dacă mintea duce, duce şi corpul. Ai simțit că de doua ori ţi-a venit să vomiți de la efort, însă ţi-ai spus că eşti puternic şi poți continua, că poţi lupta indiferent cât este de greu. Ai început când era lumină şi plin de lume care striga pentru tine, alte meciuri se jucau pe terenurile de lânga tine, iar acum e noapte, e gol şi liniște. Eşti tu cu tine şi te întrebi de ce.”
Şi în final, apoteotic:
„Şi îţi vine să urli şi să plângi până nu mai ai lacrimi. Când ştii că au lipsit acei câțiva milimetri. Şi ştii cât de mult ţi-ai dorit să joci în turneul ăsta cât mai mult, căci e turneul tău preferat şi mereu ţi-a plăcut sa joci aici. Dar mai ştii apoi şi că ai puterea să te ridici de unde eşti, ai puterea să mergi mai departe, ai puterea să o iei de la capăt, să îţi depășești alte limite, şi alte limite, şi când te ridici de acolo, pășești altfel, cu credință în Cel de Sus, căci atunci când ai acea credință, nu te poate doborî nimic şi ştii că vei reveni şi mai puternic decât ai fost, şi că indiferent cât de greu şi negru pare totul acum, în final va fi bine, poate mai bine decât ai visat şi ţi-ai imaginat.
Aşa că mă scutur, mă ridic, zâmbesc si merg înainte!”
Îmi place Ana Bogdan şi ce sărbătoare a cuvintelor!
https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/ana-bogdan-discurs-motivational.html
