Cazul Rosalia Lombardo - copilul mumie - Ea este cunoscută sub multe nume: Fata în sicriul de sticlă, Frumoasa Adormită, Cea mai frumoas...

#CazulRosaliaLombardo, #CopilulMumie, #Sicilia, #Mumii, #IstoriiUitate, #StoreDayRomânia, #News, #TuȘtii, #Știai?

https://storeday.ro/cazul-rosalia-lombardo-copilul-mumie/

RUGĂ

cine-i demn de fericire

să ia plânsul frunzei verzi,

să-l transforme în iubire,

prin pădure, prin livezi.

dintr-o lacrimă sărată,

pernă facă-si trupul meu,

ca să doarmă-n veşnicie,

străjuit de dumnezeu.

timpul nu mai are febră,

nu mai arde și e rece,

în clepsidra lui nebună,

timpul toarce, timpul trece.

ca un copilaş suav

te- aşezi pe umărul meu,

şi din lacrima-ţi curată,

îmi hrănesc propriul zeu.

creşte iarba, creşte valul,

zboară pasărea-n zenit,

căntă timpul cu cavalul,

oare eu, doamne, am murit?

nu mai vreau să fiu

pustiu,

fă-mă orgă în vânt de seară

să prind dorurile toate,

doina aspră şi amară,

liră, fă-mă, sau voiară,

ca la margine de ţară

să doinesc ca şi străbunii

şi să stau la capul mumii

să-mi jelesc mamă şi tată,

c-au fost blestemaţi de soartă.

tai apusu-n beregată,

cade noaptea-n călindar,

spală-mi ochiul de-ntuneric,

dă-mi lumina, doamne, -n dar.

dă-mi lumina să mă mântui,

irişii să-i fericesc,

c-am domnit în astă viaţă

în palat împărătesc.

nu mai pot să mor o dată,

am murit de-atâtea ori,

e şi moartea o răsplată

când eşti îngropat în flori.

fă-mă rece, fă-mă cal,

ca să simt biciul durerii,

timpul cânte din caval,

printre stele-n buza serii.

taie-n cruce cărăruia

pe unde treceam odată,

fă din mine chip cioplit,

şi din ea ulcior de vatră.

nu ştiu ce să fac, s-adorm,

cu privirea către cer

sau cu ochiul meu enorm

o dorinţă să-ţi mai cer.

am urcat atâtea scări,

de mătase si de spini,

prin atâtea întâmplări

am trecut ca doi străini.

tu acolo sus în cer,

ai rămas rece la toate,

eu aici, printre străini,

între viată şi-ntre moarte.

tot visez cai verzi pe cer,

aşa ca nălucile,

care-apar şi care pier

colindându-mi luncile

şi bând apa de izvor,

dăşelaţi de-atâta dor...

adu-mi raiul cu flori dalbe,

după soare când răsare,

adu-mi mai multă lumină

după lună când e plină,

şi opreşte vânturile

gâtuieşte gândurile,

răul ducă-l pe pustie

pe la noi să nu mai vie.

ia-mă-n curcubeul tău

şi mai fă-mă pui de smeu

să fiu drag cui m-a plăcut,

fără armă, fără scut

şi la răsărit de soare

să-mi iasă mândra-n cărare

şi la răsărit de lună,

ţuc-o, doamne, pe nebună !

că din zori pân’la chindie

aşa dragă mi-a fost mie...

doamne, nu mă adormi,

că nănaş ţie ti-oi fi,

şi de-o fi să fie-aşa,

florile m-or năpădi,

păsările m-or nunti,

teiul se va legăna,

floarea îşi va scutura

peste umbruliţa mea,

frunza-n dungă mi-o cânta:

cetioară, dragule,

acolo sus înspre cer

zboară bunul norocel,

te vor păzi mierlele,

te vor cânta mândrele,

te vor spăla apele,

dragele de văduviţe

îţi vor pune coroniţe

şi-ti vor duce dorul tau

tocmai sus la dumnezeu.

June 25, 2010

e bal mascat la bellagune

 

sufletul meu e un fel de sahară
bătută de vânt

ce pustiu dureros m-a cuprins ce
siberii albe

cu ghețuri și zăpezi printre
taigale pustii

unde se odihnesc lupii secolului
douăzeci și unu

gata oricând să sară cu colții în
ceafa cuvintelor

să le sugrume, să lase în urmă
numai hoituri

de vocale și consoane schioape
înecate în sânge

e bal mascat la bellagune o
caleașcă veche a oprit

și din ea au coborât măștile de
carnaval

marchizi pedanți în pași de
gavotă

și crinolinele care se rotesc în
valsuri galante

gondolierii dorm pe perne de vis

într-o veneție înghețată
așteptând să coboare

luna pentru serenadele lor
romantice

e bal mascat la bellagune
muzicile cu melodiile lor

suave despletesc valurile ușor
ondulate

doar porumbeii în piața san marco
ciugule

bobițe de adevăr dintr-o poveste
fără sfârșit

îndrăgostiții din alt veac cu
fracuri străvechi

și rochii demodate se plimbă prin
trecut

ca printr-o catacombă plină cu
mumii egiptene

umbrele în jurul lor ca niște
fantome se joacă

prin firidele timpului cu
clepsidrele sparte

din care curg firișoare de nisip
pe margini

de rochii dantelate rococo vântul
leagănă zări

sublunare cu miresme exotice de
parfumuri

ridicând perdeaua de pe un vis
oamenii se trezesc

în mascarale fără rușine
terfelind steaua

 cu ochii de târfe poemele spun parcă-nceputuri

 de orizonturi infinite din sufletul unei viori

se-aud nevralgice strunele
trezite de un arcuș

care a înnebunit într-o mână de
muzician

e bal mascat la bellagune brațe
de constelații

tremură-n unde spânzurate de dom

numai sufletul meu e un fel de
sahară bătută de vânt

care se învârtește printre aceste
obiecte

fugind de stihia timpului care
m-a cuprins

cu aripa lui implacabilă.

 

sâmbătă, 2 martie 2013