e bal mascat la bellagune

 

sufletul meu e un fel de sahară
bătută de vânt

ce pustiu dureros m-a cuprins ce
siberii albe

cu ghețuri și zăpezi printre
taigale pustii

unde se odihnesc lupii secolului
douăzeci și unu

gata oricând să sară cu colții în
ceafa cuvintelor

să le sugrume, să lase în urmă
numai hoituri

de vocale și consoane schioape
înecate în sânge

e bal mascat la bellagune o
caleașcă veche a oprit

și din ea au coborât măștile de
carnaval

marchizi pedanți în pași de
gavotă

și crinolinele care se rotesc în
valsuri galante

gondolierii dorm pe perne de vis

într-o veneție înghețată
așteptând să coboare

luna pentru serenadele lor
romantice

e bal mascat la bellagune
muzicile cu melodiile lor

suave despletesc valurile ușor
ondulate

doar porumbeii în piața san marco
ciugule

bobițe de adevăr dintr-o poveste
fără sfârșit

îndrăgostiții din alt veac cu
fracuri străvechi

și rochii demodate se plimbă prin
trecut

ca printr-o catacombă plină cu
mumii egiptene

umbrele în jurul lor ca niște
fantome se joacă

prin firidele timpului cu
clepsidrele sparte

din care curg firișoare de nisip
pe margini

de rochii dantelate rococo vântul
leagănă zări

sublunare cu miresme exotice de
parfumuri

ridicând perdeaua de pe un vis
oamenii se trezesc

în mascarale fără rușine
terfelind steaua

 cu ochii de târfe poemele spun parcă-nceputuri

 de orizonturi infinite din sufletul unei viori

se-aud nevralgice strunele
trezite de un arcuș

care a înnebunit într-o mână de
muzician

e bal mascat la bellagune brațe
de constelații

tremură-n unde spânzurate de dom

numai sufletul meu e un fel de
sahară bătută de vânt

care se învârtește printre aceste
obiecte

fugind de stihia timpului care
m-a cuprins

cu aripa lui implacabilă.

 

sâmbătă, 2 martie 2013