• Cazul Rosalia Lombardo - copilul mumie - Ea este cunoscută sub multe nume: Fata în sicriul de sticlă, Frumoasa Adormită, Cea mai frumoas...

    #CazulRosaliaLombardo, #CopilulMumie, #Sicilia, #Mumii, #IstoriiUitate, #StoreDayRomânia, #News, #TuȘtii, #Știai?

    https://storeday.ro/cazul-rosalia-lombardo-copilul-mumie/
    Cazul Rosalia Lombardo - copilul mumie - Ea este cunoscută sub multe nume: Fata în sicriul de sticlă, Frumoasa Adormită, Cea mai frumoas... #CazulRosaliaLombardo, #CopilulMumie, #Sicilia, #Mumii, #IstoriiUitate, #StoreDayRomânia, #News, #TuȘtii, #Știai? https://storeday.ro/cazul-rosalia-lombardo-copilul-mumie/
    STOREDAY.RO
    Cazul Rosalia Lombardo - copilul mumie • StoreDay România
    Cazul Rosalia Lombardo - copilul mumie - Ea este cunoscută sub multe nume: Fata în sicriul de sticlă, Frumoasa Adormită, Cea mai frumoasă...
  • RUGĂ

    cine-i demn de fericire

    să ia plânsul frunzei verzi,

    să-l transforme în iubire,

    prin pădure, prin livezi.

    dintr-o lacrimă sărată,

    pernă facă-si trupul meu,

    ca să doarmă-n veşnicie,

    străjuit de dumnezeu.

    timpul nu mai are febră,

    nu mai arde și e rece,

    în clepsidra lui nebună,

    timpul toarce, timpul trece.

    ca un copilaş suav

    te- aşezi pe umărul meu,

    şi din lacrima-ţi curată,

    îmi hrănesc propriul zeu.

    creşte iarba, creşte valul,

    zboară pasărea-n zenit,

    căntă timpul cu cavalul,

    oare eu, doamne, am murit?

    nu mai vreau să fiu

    pustiu,

    fă-mă orgă în vânt de seară

    să prind dorurile toate,

    doina aspră şi amară,

    liră, fă-mă, sau voiară,

    ca la margine de ţară

    să doinesc ca şi străbunii

    şi să stau la capul mumii

    să-mi jelesc mamă şi tată,

    c-au fost blestemaţi de soartă.

    tai apusu-n beregată,

    cade noaptea-n călindar,

    spală-mi ochiul de-ntuneric,

    dă-mi lumina, doamne, -n dar.

    dă-mi lumina să mă mântui,

    irişii să-i fericesc,

    c-am domnit în astă viaţă

    în palat împărătesc.

    nu mai pot să mor o dată,

    am murit de-atâtea ori,

    e şi moartea o răsplată

    când eşti îngropat în flori.

    fă-mă rece, fă-mă cal,

    ca să simt biciul durerii,

    timpul cânte din caval,

    printre stele-n buza serii.

    taie-n cruce cărăruia

    pe unde treceam odată,

    fă din mine chip cioplit,

    şi din ea ulcior de vatră.

    nu ştiu ce să fac, s-adorm,

    cu privirea către cer

    sau cu ochiul meu enorm

    o dorinţă să-ţi mai cer.

    am urcat atâtea scări,

    de mătase si de spini,

    prin atâtea întâmplări

    am trecut ca doi străini.

    tu acolo sus în cer,

    ai rămas rece la toate,

    eu aici, printre străini,

    între viată şi-ntre moarte.

    tot visez cai verzi pe cer,

    aşa ca nălucile,

    care-apar şi care pier

    colindându-mi luncile

    şi bând apa de izvor,

    dăşelaţi de-atâta dor...

    adu-mi raiul cu flori dalbe,

    după soare când răsare,

    adu-mi mai multă lumină

    după lună când e plină,

    şi opreşte vânturile

    gâtuieşte gândurile,

    răul ducă-l pe pustie

    pe la noi să nu mai vie.

    ia-mă-n curcubeul tău

    şi mai fă-mă pui de smeu

    să fiu drag cui m-a plăcut,

    fără armă, fără scut

    şi la răsărit de soare

    să-mi iasă mândra-n cărare

    şi la răsărit de lună,

    ţuc-o, doamne, pe nebună !

    că din zori pân’la chindie

    aşa dragă mi-a fost mie...

    doamne, nu mă adormi,

    că nănaş ţie ti-oi fi,

    şi de-o fi să fie-aşa,

    florile m-or năpădi,

    păsările m-or nunti,

    teiul se va legăna,

    floarea îşi va scutura

    peste umbruliţa mea,

    frunza-n dungă mi-o cânta:

    cetioară, dragule,

    acolo sus înspre cer

    zboară bunul norocel,

    te vor păzi mierlele,

    te vor cânta mândrele,

    te vor spăla apele,

    dragele de văduviţe

    îţi vor pune coroniţe

    şi-ti vor duce dorul tau

    tocmai sus la dumnezeu.

    June 25, 2010
    RUGĂ cine-i demn de fericire să ia plânsul frunzei verzi, să-l transforme în iubire, prin pădure, prin livezi. dintr-o lacrimă sărată, pernă facă-si trupul meu, ca să doarmă-n veşnicie, străjuit de dumnezeu. timpul nu mai are febră, nu mai arde și e rece, în clepsidra lui nebună, timpul toarce, timpul trece. ca un copilaş suav te- aşezi pe umărul meu, şi din lacrima-ţi curată, îmi hrănesc propriul zeu. creşte iarba, creşte valul, zboară pasărea-n zenit, căntă timpul cu cavalul, oare eu, doamne, am murit? nu mai vreau să fiu pustiu, fă-mă orgă în vânt de seară să prind dorurile toate, doina aspră şi amară, liră, fă-mă, sau voiară, ca la margine de ţară să doinesc ca şi străbunii şi să stau la capul mumii să-mi jelesc mamă şi tată, c-au fost blestemaţi de soartă. tai apusu-n beregată, cade noaptea-n călindar, spală-mi ochiul de-ntuneric, dă-mi lumina, doamne, -n dar. dă-mi lumina să mă mântui, irişii să-i fericesc, c-am domnit în astă viaţă în palat împărătesc. nu mai pot să mor o dată, am murit de-atâtea ori, e şi moartea o răsplată când eşti îngropat în flori. fă-mă rece, fă-mă cal, ca să simt biciul durerii, timpul cânte din caval, printre stele-n buza serii. taie-n cruce cărăruia pe unde treceam odată, fă din mine chip cioplit, şi din ea ulcior de vatră. nu ştiu ce să fac, s-adorm, cu privirea către cer sau cu ochiul meu enorm o dorinţă să-ţi mai cer. am urcat atâtea scări, de mătase si de spini, prin atâtea întâmplări am trecut ca doi străini. tu acolo sus în cer, ai rămas rece la toate, eu aici, printre străini, între viată şi-ntre moarte. tot visez cai verzi pe cer, aşa ca nălucile, care-apar şi care pier colindându-mi luncile şi bând apa de izvor, dăşelaţi de-atâta dor... adu-mi raiul cu flori dalbe, după soare când răsare, adu-mi mai multă lumină după lună când e plină, şi opreşte vânturile gâtuieşte gândurile, răul ducă-l pe pustie pe la noi să nu mai vie. ia-mă-n curcubeul tău şi mai fă-mă pui de smeu să fiu drag cui m-a plăcut, fără armă, fără scut şi la răsărit de soare să-mi iasă mândra-n cărare şi la răsărit de lună, ţuc-o, doamne, pe nebună ! că din zori pân’la chindie aşa dragă mi-a fost mie... doamne, nu mă adormi, că nănaş ţie ti-oi fi, şi de-o fi să fie-aşa, florile m-or năpădi, păsările m-or nunti, teiul se va legăna, floarea îşi va scutura peste umbruliţa mea, frunza-n dungă mi-o cânta: cetioară, dragule, acolo sus înspre cer zboară bunul norocel, te vor păzi mierlele, te vor cânta mândrele, te vor spăla apele, dragele de văduviţe îţi vor pune coroniţe şi-ti vor duce dorul tau tocmai sus la dumnezeu. June 25, 2010
  • e bal mascat la bellagune

     

    sufletul meu e un fel de sahară
    bătută de vânt

    ce pustiu dureros m-a cuprins ce
    siberii albe

    cu ghețuri și zăpezi printre
    taigale pustii

    unde se odihnesc lupii secolului
    douăzeci și unu

    gata oricând să sară cu colții în
    ceafa cuvintelor

    să le sugrume, să lase în urmă
    numai hoituri

    de vocale și consoane schioape
    înecate în sânge

    e bal mascat la bellagune o
    caleașcă veche a oprit

    și din ea au coborât măștile de
    carnaval

    marchizi pedanți în pași de
    gavotă

    și crinolinele care se rotesc în
    valsuri galante

    gondolierii dorm pe perne de vis

    într-o veneție înghețată
    așteptând să coboare

    luna pentru serenadele lor
    romantice

    e bal mascat la bellagune
    muzicile cu melodiile lor

    suave despletesc valurile ușor
    ondulate

    doar porumbeii în piața san marco
    ciugule

    bobițe de adevăr dintr-o poveste
    fără sfârșit

    îndrăgostiții din alt veac cu
    fracuri străvechi

    și rochii demodate se plimbă prin
    trecut

    ca printr-o catacombă plină cu
    mumii egiptene

    umbrele în jurul lor ca niște
    fantome se joacă

    prin firidele timpului cu
    clepsidrele sparte

    din care curg firișoare de nisip
    pe margini

    de rochii dantelate rococo vântul
    leagănă zări

    sublunare cu miresme exotice de
    parfumuri

    ridicând perdeaua de pe un vis
    oamenii se trezesc

    în mascarale fără rușine
    terfelind steaua

     cu ochii de târfe poemele spun parcă-nceputuri

     de orizonturi infinite din sufletul unei viori

    se-aud nevralgice strunele
    trezite de un arcuș

    care a înnebunit într-o mână de
    muzician

    e bal mascat la bellagune brațe
    de constelații

    tremură-n unde spânzurate de dom

    numai sufletul meu e un fel de
    sahară bătută de vânt

    care se învârtește printre aceste
    obiecte

    fugind de stihia timpului care
    m-a cuprins

    cu aripa lui implacabilă.

     

    sâmbătă, 2 martie 2013

     

     

     

     
    e bal mascat la bellagune   sufletul meu e un fel de sahară bătută de vânt ce pustiu dureros m-a cuprins ce siberii albe cu ghețuri și zăpezi printre taigale pustii unde se odihnesc lupii secolului douăzeci și unu gata oricând să sară cu colții în ceafa cuvintelor să le sugrume, să lase în urmă numai hoituri de vocale și consoane schioape înecate în sânge e bal mascat la bellagune o caleașcă veche a oprit și din ea au coborât măștile de carnaval marchizi pedanți în pași de gavotă și crinolinele care se rotesc în valsuri galante gondolierii dorm pe perne de vis într-o veneție înghețată așteptând să coboare luna pentru serenadele lor romantice e bal mascat la bellagune muzicile cu melodiile lor suave despletesc valurile ușor ondulate doar porumbeii în piața san marco ciugule bobițe de adevăr dintr-o poveste fără sfârșit îndrăgostiții din alt veac cu fracuri străvechi și rochii demodate se plimbă prin trecut ca printr-o catacombă plină cu mumii egiptene umbrele în jurul lor ca niște fantome se joacă prin firidele timpului cu clepsidrele sparte din care curg firișoare de nisip pe margini de rochii dantelate rococo vântul leagănă zări sublunare cu miresme exotice de parfumuri ridicând perdeaua de pe un vis oamenii se trezesc în mascarale fără rușine terfelind steaua  cu ochii de târfe poemele spun parcă-nceputuri  de orizonturi infinite din sufletul unei viori se-aud nevralgice strunele trezite de un arcuș care a înnebunit într-o mână de muzician e bal mascat la bellagune brațe de constelații tremură-n unde spânzurate de dom numai sufletul meu e un fel de sahară bătută de vânt care se învârtește printre aceste obiecte fugind de stihia timpului care m-a cuprins cu aripa lui implacabilă.   sâmbătă, 2 martie 2013