Jucăm
același joc de prea mult timp,

te-aș
întreba dacă mai sunt în tine,

în
mine s-a mai stins un anotimp,

ce-a
fost în ieri, azi nu ne mai susține;

 

și
în tăcerea grea mă știu îngândurat,

întors
în esențialul ce-mi revine,

orice
va fi în mâine de-ndurat,

e
mai puțin decât mi se cuvine.

Când
pornirile sinelui

întâlnesc
grotescul acestei lumi,

mă
sustrag prezentului

și
mă ascund în umbra unei tăceri,
..................

M-a
obosit trăirea în trecutul

în
care ești și totuși nu mai ești,

doar
unul dintre noi e abătutul

cel
care încă mai așteaptă vești;

 

nu-i
un secret că eu sunt cel în boală,

c-am
devenit un orb înstrăinat,

în
mine ființa-ntreagă se răscoală,

damnatul într-un trai banalizat.

 

Nu
sunt acel ceva, cel care...

nici
celui care i se potrivește fost ,

e
loc destul în noapte și sub soare,

găsesc
un rost și-n lumea făr ' de rost;

Îmbracă-mă în suflet iubită,
' n al meu, că-n al tău de prisos,
iubirea noastră-i ostenită,
mă simt cangrenat până-n os;


din ceea ce ne mai rămâne
putem încropi un azil,
iubește-mă în harem de cadâne
și-ți poți purta iubirea-n vodevil.


În mine se-ntâmplă nimicul,
în tine-i orice și oricum,
fa-ți parte din lumea și circul
jucat în prezent și postum;

Nu te-ntâlnesc decât prin gânduri
zorită înspre ce-i nedefinit,
în tine n-am aflat intrânduri
nimic ce poate fi sfârșit;


de-aici îmi pari o lume interzisă,
de-aproape nici nu te mai știu,
tandrețea ta sfioasă și proscrisă
mă-ndeamnă tainic să îți scriu.


Din tot ce-am început a-ți scrie
nu s-a-ntâmplat nimic concret,
m-aș bucura, în lumea ta târzie,
captiv să-ți fiu într-un secret;
........................

În lipsa ta nocturna-mi pare nudă
si vântu-mi cere să-l ascult,
în colțul pleoapei lacrima asudă,
croindu-mă într-un adult;


îmi port în palme gândul și obsesia
că între noi se cască un absurd,
în rostul lumii am lăsat impresia
că poți trăi în cuplul mut și surd.


Nu mai contează bârfa despre mine
că sunt prezentul timpului trecut,
iubirea noastră vrea recenzii bune,
chiar dacă aparținem timpului ”demult”;

În urma noastră-mi trebuie potopul
și tot ce-i înger/demon să dispară,
un puci al minții să ne dea esopul,
renaștere în primordiala fiară;

Aici te-am cunoscut,
dar înainte de tine
m-au primit în incertul vieții
apa, piatra și vântul.
Din ele ți-ai făcut chip și trup
tot din ele ți-ai tras seva
și ți-ai conturat firea.
În ele te-ai întors,
ți-ai descompus conștiința
și-ai dat țărâna pe țărână.
Pe mine m-ai lăsat în afara ei!
Sunt câinele credincios
chemat să-ți apere de semeni
amintirea.
Însă te întreb, fără de rost:.............

Bărbatul care-l știi, el nu mai este
statornicia am scos-o la mezat
de când trecutul nostru e poveste
m-am compromis, m-am complicat;


Prezența mea e una migratoare
nu schimb rebelul pe-un rigid concret
iubirea ta, mereu stăruitoare
îmi pare acum un lucru desuet.

Amurgul pe suflet m-atinge
când cerul atârnă prea-n jos,
astralul în noapte se stinge
ce-i ura?!... iubire întoarsă pe dos;


doar clipa te poartă-n aminte
și-n umbra memoriei ne-am prins,
iubirea nu poartă veșminte,
amanți în frivol ne-am pretins.