Argeşul curge agale,
sau învolburat - adunându-şi apele de sus de pe culmile Făgăraşului şi purtându-le
ocolit printre dealuri până jos în câmpie, în albia săpată de mii de ani între
maluri, depănându-şi povestea după cum i-a dictat Dumnezeu şi chemarea de
neoprit, către pântecele fremătând aşezat al femeii primitoare care e Dunărea.
În imaginarul curat,
el continuă să curgă liniştit, la fel ca în copilăria mea rămasă să se scalde
în miezul unei veri care se va fi încheiat decât doar odată cu viaţa ce îmi va
fi scris s-o trăiesc. Nu vreau să realizez că între timp Argeşul pare să fi
amorţit, transformându-se într-o salbă de lacuri unite printr-un firicel de apă
ce-şi aminteşte de legendara lui bărbăţie, doar în vremi bogate în ploi.
Nu sunt multe râuri de
talia lui în ţărişoară. Oltul, Mureşul , Jiul, Siretul, Prutul, artere principale
între care românismul îşi ţese pânza. Dar nu despre acel Argeş vreau să vorbesc,
ci despre celălalt Argeş, revista care tocmai ce a împlinit 50 de ani.
S-au deplasat la
Piteşti scriitori importanţi care au ţinut să semneze în cartea de argint, ca
martori la eveniment: George Vulturescu, Ioan Stoiciu, Radu Aldulescu, Aurel Maria
Baros, Vasile Spiridon, Marian Drăghici, Marian Barbu, Simona Graţia Dima, Mihai
Stan, Leo Butnaru, Dan V Cristea şi mulţi alţii. Dacă mi-au scăpat, sunt sigur
de asta, îmi cer mii de scuze! Sper ca aparatul meu de fotografiat să-şi fi
făcut mai bine datoria.
S-au împărţit diplome
de excelenţă şi vă mărturisesc în clipa când mi-am auzit strigat numele, am
rămas deosebit de surprins şi m-am emoţionat. Am citit revista Argeş de când mă
ştiu. Mi-am văzut prima poezie tipărită în paginile ei în perioada de glorie
când Tomozei l-a trimis pe Dan Rotaru la cenaclul Ion Minulescu, ce funcţiona pe
lângă Casa Tineretului, să culeagă dintr-un pom în primii ani de rod, câteva
fructe proaspete. Am primit imboldul cum se cuvenea şi ne-am aşezat
Continuare link
Argeşul curge agale,
sau învolburat - adunându-şi apele de sus de pe culmile Făgăraşului şi purtându-le
ocolit printre dealuri până jos în câmpie, în albia săpată de mii de ani între
maluri, depănându-şi povestea după cum i-a dictat Dumnezeu şi chemarea de
neoprit, către pântecele fremătând aşezat al femeii primitoare care e Dunărea.
În imaginarul curat,
el continuă să curgă liniştit, la fel ca în copilăria mea rămasă să se scalde
în miezul unei veri care se va fi încheiat decât doar odată cu viaţa ce îmi va
fi scris s-o trăiesc. Nu vreau să realizez că între timp Argeşul pare să fi
amorţit, transformându-se într-o salbă de lacuri unite printr-un firicel de apă
ce-şi aminteşte de legendara lui bărbăţie, doar în vremi bogate în ploi.
Nu sunt multe râuri de
talia lui în ţărişoară. Oltul, Mureşul , Jiul, Siretul, Prutul, artere principale
între care românismul îşi ţese pânza. Dar nu despre acel Argeş vreau să vorbesc,
ci despre celălalt Argeş, revista care tocmai ce a împlinit 50 de ani.
S-au deplasat la
Piteşti scriitori importanţi care au ţinut să semneze în cartea de argint, ca
martori la eveniment: George Vulturescu, Ioan Stoiciu, Radu Aldulescu, Aurel Maria
Baros, Vasile Spiridon, Marian Drăghici, Marian Barbu, Simona Graţia Dima, Mihai
Stan, Leo Butnaru, Dan V Cristea şi mulţi alţii. Dacă mi-au scăpat, sunt sigur
de asta, îmi cer mii de scuze! Sper ca aparatul meu de fotografiat să-şi fi
făcut mai bine datoria.
S-au împărţit diplome
de excelenţă şi vă mărturisesc în clipa când mi-am auzit strigat numele, am
rămas deosebit de surprins şi m-am emoţionat. Am citit revista Argeş de când mă
ştiu. Mi-am văzut prima poezie tipărită în paginile ei în perioada de glorie
când Tomozei l-a trimis pe Dan Rotaru la cenaclul Ion Minulescu, ce funcţiona pe
lângă Casa Tineretului, să culeagă dintr-un pom în primii ani de rod, câteva
fructe proaspete. Am primit imboldul cum se cuvenea şi ne-am aşezat
Continuare link
