Nu a fost
grea viaţa în capitală. Cea mai importantă răspunderea o avea când lustruia
cizmele generalului. Tare mulţumit era el când îşi căuta dimineaţa în bombeuri
mustaţa. Pleca liniştit la minister. Era la locul ei şi nici nu albise. Asta,
nu? Datorită Miţei!
Copiii au
crescut repede, mergeau singuri la şcoală. Miţa făcea cumpărături pentru casă
în cartier. Cumpăra mai mult de la „Prăvălia lui Nae”. Găsea acolo de toate.
Vindea un flăcău chipeş înalt de două ori cât „dânsa”. Ulterior a aflat că era
de fapt proprietarul prăvăliei. Nu i-a displăcut nici „dânsului” fata care-şi
făcea drum la prăvălie pentru orice fleac, aproape în fiecare zi. (Nu i-am
auzit niciodată pe cei doi în copilăria mea şi mai târziu, tutuindu-se.
„Dânsul”, „dânsa”, „dumnealui”, „dumneaei”, aşa vorbeau unul despre celălalt.)
– Ia spune
dumneata Miţo, nu ţi-ar place să vinzi în prăvălie? I-ar fi plăcut, nimic de
zis, dar era prea mică de înălţime şi abia de s-ar fi zărit de după tejghea.
– Ia să
vedem. Olteanul vânjos, a luat-o în braţe şi a trecut-o dincolo. Cam avea
dreptate „dânsa”, a trebuit să recunoască. În ziua următoare, când a trimis-o
generăleasa să cumpere cinci kile de crap proaspăt, adus de la Brăila, a
încercat din nou. Toată noaptea olteanul meşterise un grătar de lemn în jurul
tejghelei. A ridicat-o în braţe peste tejghea şi a trecut-o cu grjă dincolo.
N-o mai privea de sus. Se înălţase. Cu grătarul era deja la nivelul lui. A
profitat, nu mai era nimeni în prăvălie şi a sărutat-o.
În sâmbăta
din săptămâna următoare Nae a mers la general să o ceară de soţie. Generalul
l-a măsurat, cam înalt. Nu l-a întrebat decât unde a făcut armata. Olteanul i-a
răspuns scurt:
– La
cavalerie, să trăiţi domnule general!
Se pare că
răspunsul a fost bun şi l-a chemat la Bucureşti pe Mitică, era de grabă,
începuse războiul.
– Dom’
Mitică, dânsul şi dânsa s-au căsătorit.
Toate fragmentele aici
http://pasareacetii.blogspot.com Nu a fost
grea viaţa în capitală. Cea mai importantă răspunderea o avea când lustruia
cizmele generalului. Tare mulţumit era el când îşi căuta dimineaţa în bombeuri
mustaţa. Pleca liniştit la minister. Era la locul ei şi nici nu albise. Asta,
nu? Datorită Miţei!
Copiii au
crescut repede, mergeau singuri la şcoală. Miţa făcea cumpărături pentru casă
în cartier. Cumpăra mai mult de la „Prăvălia lui Nae”. Găsea acolo de toate.
Vindea un flăcău chipeş înalt de două ori cât „dânsa”. Ulterior a aflat că era
de fapt proprietarul prăvăliei. Nu i-a displăcut nici „dânsului” fata care-şi
făcea drum la prăvălie pentru orice fleac, aproape în fiecare zi. (Nu i-am
auzit niciodată pe cei doi în copilăria mea şi mai târziu, tutuindu-se.
„Dânsul”, „dânsa”, „dumnealui”, „dumneaei”, aşa vorbeau unul despre celălalt.)
– Ia spune
dumneata Miţo, nu ţi-ar place să vinzi în prăvălie? I-ar fi plăcut, nimic de
zis, dar era prea mică de înălţime şi abia de s-ar fi zărit de după tejghea.
– Ia să
vedem. Olteanul vânjos, a luat-o în braţe şi a trecut-o dincolo. Cam avea
dreptate „dânsa”, a trebuit să recunoască. În ziua următoare, când a trimis-o
generăleasa să cumpere cinci kile de crap proaspăt, adus de la Brăila, a
încercat din nou. Toată noaptea olteanul meşterise un grătar de lemn în jurul
tejghelei. A ridicat-o în braţe peste tejghea şi a trecut-o cu grjă dincolo.
N-o mai privea de sus. Se înălţase. Cu grătarul era deja la nivelul lui. A
profitat, nu mai era nimeni în prăvălie şi a sărutat-o.
În sâmbăta
din săptămâna următoare Nae a mers la general să o ceară de soţie. Generalul
l-a măsurat, cam înalt. Nu l-a întrebat decât unde a făcut armata. Olteanul i-a
răspuns scurt:
– La
cavalerie, să trăiţi domnule general!
Se pare că
răspunsul a fost bun şi l-a chemat la Bucureşti pe Mitică, era de grabă,
începuse războiul.
– Dom’
Mitică, dânsul şi dânsa s-au căsătorit.
Toate fragmentele aici http://pasareacetii.blogspot.com
