Felinarul roşu
(Fragment din romanul Titi, în proiect)
Ca soldat în garda regelui Mihai de unde plecase de trei săptămâni, Titi încă nu cunoscuse războiul şi iată că acel ceva, nici curiozitate, nici nerăbdare, dar nici teamă de a da piept cu duşmanul, era inevitabil sǎ se întâmple. Se împlinise mai repede decât preconiza. În gardă, se plictisise de ţinuta rigidă, de disciplina exagerată care îl făcea să se simtă prea încorsetat în uniforma elegantă ce trebuia s-o poarte impecabil, fără să-i ofere în schimb nimic spectaculos. Nu exista nici o posibilitate de a se afirma prin ceva anume, în faţă camarazilor, sau în proprii lui ochi. Așa că atunci când i s-a ivit prilejul, nu a ezitat să aleagă. Nu-şi găsise acolo rostul.
Se simţea bine şi apreciat doar când ajungea, destul de rar, la Crucea de piatră şi se privea ca într-o oglindă în ochii fetelor ce se înviorau brusc şi care mai de care săreau să-l întâmpine. Întârzia mai mult în salon, având un cuvânt şi o glumă bună pentru fiecare dintre fete. De multe ori nici măcar nu mai ajungea în camerele de sus, să fericească vreo norocoasă.
Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor după ce se lăsa întunericul. Flăcăruia felinarului, roşie de la gazul îndoit cu apă, agăţat direct în poartă sau pe zidul casei, nu reuşea să lumineze într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi pălăria, dacă era vreun domn, sau chipiul, dacă era unul dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile Bucureştilor. Cei cu bască treceau ceva mai în jos căci stradă plăcerilor avea mai multe stabilimente. Oferta fiind după condiţia şi buzunarul clientului.
Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecăreala fetelor care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete, te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese în ultima vreme. Sorbeai un pahar două din băutura fină şi numai după aceea îţi clăteai ochii, alegându-ţi una dintre fetele îmbrăcate cât se poate de transparent, astfel încât să pună în valoare calităţile de patrimoniu.
Titi venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă cu sublocotenentul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască(de unde nevastă?...) şi trebuie s-o încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de curând din Garda Regală, nu-i ştia nimeni rostul, aşa că încercarea dăduse rezultate. În birjă se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească liberă. A avut noroc. Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa, patroana, avea slăbiciune la el. Cum îl văzu îl luă în braţe şi-i şopti la ureche:
– Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus. Ce e cu uniforma asta jerpelită pe tine? Titi era într-o uniformă militară obişnuită, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete a gărzii regale.
– Îţi povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi dă-ne sus o sticlă cu lichior de nuci. Patroana se uită lung, fetele nu aveau voie să bea în timpul lucrului, dar se execută îndată. O luă pe Suzi de mână, extrăgând-o cu o plecăciune “vinovată” din grupul ce se strânsese în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele supărate, izbucniră pe mai multe voci.
– Titişor, ia-mă şi pe mine!
– Doamnelor, va rămân dator!
În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după două păhăruţe de lichior i-a primit bine. Dar parcă nu se potriveau ca altădată jocurile. Nu ardea focul…
– Suzi, ştiai că iedul tău stâng e mai nătâng şi dreptul mai fudul? Pare că n-a supt destul. Avea un bust perfect Suzi şi-i plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor spre gura lacomă.
– Mai lasă iezii că ne-apucă nămiezii fără speranţă! Ce-i cu pistolul tău, vegetează? Sau n-are gloanţe pe ţeavă, de nu percutează? Hotărăşte-te până joi!
– Suzi, mâine plec la război! Îl împinse cu putere de deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânără ce lucea, îl cercetă intens, cuprinzând-o încet din interior întunericul.
– Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-odată purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de inima în camerele alăturate. Se strânse lângă el, îi luă mâinile şi i le puse pe sâni cu capul dat pe spate şi frecându-şi-i de mâinile lui. Sfârcurile deveniseră tari şi sănii flămânzi parcă cerşeau adăpostul.
– Bine mă Titi!... Se mistuiră într-o îmbrăţișare lungă uitând amândoi locul în care se aflau.
https://pasareacetii.blogspot.com/.../felinarul...
Se incarca ...