Notă: Un text de-al meu inspirat(mă şi mir de modestie...), amintit şi scos la rampă azi de facebook, pe care l-am scris sub impresia lecturii superbei cărţi, Goarna lui Tuturuz, a lui Ştefan Mitroi. Nimic mai potrivit în aceste zile când mi-a apărut Tobârlanii la Editura Hoffman cu recomandarea acestui dOMn, mare scriitor! Pentru lectură daţi clic pe link https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/nota-un-text-de-al-meu-inspiratma-si.html

https://youtu.be/WWLyW9Y2L2M

Un anunţ important pentru prietenii şi cititorii interesaţi, care din cauza tirajului limitat la primele două ediţii, nu au reuşit să-şi procure Guşterele. Mâine, 15 septembrie, la chioşcurile de presă(alea care mai sunt) împreună cu Ziarul Jurnalul, Editura Hoffman în seria prestigioasă Jurnalul cărţilor esenţiale, difuzează o nouă ediţie a romanului, adăugită şi cu nume schimbat – Tobârlanii. În Merişanii de Argeş, satul de baştină al copilăriei, bunicul meu nu-şi purta numele, dorind probabil să şi-l ferească de poreclă. În şapte sate sau şaptezeci, extinzând demersul – nicăieri şi nimeni, nu ştiu să-şi fi purtat porecla atât de mândru, pe uliţele prăfuite ale începutului şi până aproape de sfârşitul secolului trecut. Tobârlan. Doamne, ce nume viguros, cât orgoliu, razvrătire dar şi nedumerire totodată pentru noi nepoţii, strigaţi mai târziu, „de-ai lui Tobârlan”, fără ca numele noastre adevărate, rostite doar când erau citite în catalog de învăţatori şi profesori, să fie ştiute întregi de cineva în comunitatea locului. Mulţumiri Domnului Andy Barcan, Directorul Editurii Hoffman, Domnilor Ştefan Mitroi şi Florin Dochia care m-au sprijinit în realizarea acestui proiect şi nu în ultimul rând celor de la Jurnalul. Vă doresc să aveţi(Sper să fie!) o lectură plăcută! https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/gusteri-la-oferta.html

Scriam în 2018 pe blogul meu, în 10 septembrie, câteva cuvinte despre Ciprian Chirvasiu care venise şi el la sărbătoarea noastră lăsându-şi umbra de mătase ca un gorun retezat timpuriu peste Curtea cu miracole şi privindu-ne de sus se bucura cu noi de poezie şi de glasul măiastru al Mariei Gheorghiu. Între timp un alt gorun George Mihalcea s-a înaţat la cer să-i citeasă lui Nichita pagini din Decameronul valah, lăsând în urmă în tufişurile din curtea de pe Liliecilor nr 7 şi în inimile noastre umbra şoaptei de taină a Litughiilor lui oranj. Mi-e dor de acele zile şi nopţi şi rasfoiesc uneori di album Fotografiile mele mişcate… Fotografii, clic pe link https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/amintiri-din-curtea-cu-miracole-scriam.html

Ofer Mariilor care ne înfrumuseţează viaţa, trei pagini din Tobârlanii, roman ce va apare la Editura Hoffman şi va fi pus în vânzare cu ziarul Jurnalul din 15 septembrie. LA MULŢI ANI! Pentru lectură clic pe link https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/ziua-mariei.html

XX. O antologie de autor. Ion Toma Ionescu 157.Şi a fost o zi, şi o noapte şi ei doi împreună ca o singură fiinţă aşa s-a ales bunul obicei să rămână de cuviinţă bărbatul la semănat şi femeia la cules… între cele două viaţa cu ale ei închinând cruce şi aşteptând să plouă sau să se usuce * Din osuarul îngerilor se scurge nesfârșit timpul 158.Pe plajă orbit de soare te caut oglindită în mine zveltă cu brațele arămii despicând valurile îmi potrivesc respirația iar tu scâncești plictisită ca un pescăruș decojindu-ți pielea de sare * Pe manechine de ipsos lâncezeşte umbros, mătasea… 159.Prostituata regală am studiat zeci de tratate privind corpul femeii divin cu linii perfect ajustate rotunde şi prelungi care nu pot ascunde minunea scânteii când ajungi sub crusta boabei de struguri în vin ideile cum că propriile corpuri le aparţin sunt depăşite şi vetuste fum… de la ascet până la poetul nebun îmi asum ce spun… nu ele femeile şi-au modelat corpul din praf de stele… şi nici nu l-au capturat din ecranul unui cinematograf… corpurile femeilor aparţin zeilor vieţii şi dragostei legenda fiicei faraonului Keops zice într-un paragraf din addenda vieţii ei sexuale fiecare dintre aspiranţii amanţi să-şi plătească onorariul nu în talanţi ci în pietre pătrate în schimbul favorurilor sale a fost cu mii de bărbaţi fără hei fără eh satisfăcută să vadă în ţinuturi aride cum creşte în jurul ei zidul marii piramide din Gizeh * Drag şoldul tău în rouă, cât Dumnezeu nevăzut astâmpără! 160.Selfie silueta unei preotese a soarelui alb se insinua ca o bulă papală în catedrală lipită de mine lac de sudoare în așternutul bolnav făcea selfie în privirea mea derutată și am simțit-o plonjând meteorit prin branulă lumânarea ardea întunericul coborâse în salon dintr-un faeton de ceară …se topea în miere și-n dulce durere m-am trezit * Înrobit lunii, precum apele mării în flux şi reflux… 161.Alte jocuri singurătatea nu-și sparge capul de piatră nu latră scântei în sinele ei dezghiocate ghiocuri pagini de gând imagini ghicitori la un rând frânturi de femei peste alte frânturi călcând pe tocuri înalte… viaţa înghite cu o mie de guri pământ din pământ... e o ușurare ca după moarte că sunt… * Şoapte de îngeri… în cerul încercuit, roi de licurici 162.Priveghi i se strecurase dracul sub piele a plecat de lângă raclă nu putea să mai stea fără să stoarcă lacrimă din ea… el continua să tacă pământ de flori mărunţit între stele de ceară nu era mult până-n zori muierile alea nebune de se dădeau în carusel în jurul lui l-or fi avut toate… o certară să plece să-şi adune puterile în somn „sapă să dai de izvor lacrimilor până îl duci la groapă…” cum sta el primenit întins pe spate îl simţeau pregătit pentru petrecerea burlacilor l-ar fi vrut ele ultima oară să-l atingă în voie să-l mângâie cu privirea… n-ar fi fost nevoie să ştie ea că sub linţoliu nu mai era nimic de dezmorţit pe scară până-n dormitor o ardeau hainele de doliu se eliberă de ele ca de un păcat n-a putut să-l înşele toată viaţa trupu-i stătut de femeie desţelenit ca un ogor fără haturi cu plugul de fier s-a ridicat din aşternut dimineaţa precum calea lactee în cer * Straturi de retină străvezind ceaţa în bătaia razei… 163.Omul negru omul cu puşca o eliberase scăpase de frustrarea umilinţei… atâtea nopţi eşuate în mângâieri sterile şi lungi… trupul ei devenise un sloi de gheaţă pe care mâinile lui îl şlefuiseră închizându-l apoi într-un chivot de tablă… nu l-a putut ierta cum să-i ierţi neputinţa... era împotriva firii el o crease… întins pe spate trupul bronzat al femeii priponit în miezul de raze pe aripa camionului unde îşi plimba şi vânatul în văzul lumii şi sfidarea legii… trupu-i gol scăpat din zăgazuri de căprioară ucisă legat cu sfori serba singura lui victorie… * Dincolo de tot, moartea ca o lupoaică alăptând puii 164.Perpetuum să iei noaptea de la capătul ei cu înţelegerea de pe urmă… şi apoi dimineaţa să-ţi iei înapoi viaţa de la celălalt capăt * Ascunşi în iarbă, ochi fioroşi de animal pândind asfaltul… 165. Copacul care şi-a pierdut pădurea şi odată am surprins un copac tembel care şi-a pierdut pădurea… rătăcind aiurea desprins din rădăcini acoperind cu umbra lui soarele şi călătorind cu el de la răsărit la apus în tandem mă tem cu cât timpul creştea înapoi înnopta numai unul din doi… nepregătită lumea cu nefirescul situaţiei s-a strâns gură cască pe străzi şi în pieţe ca la un miracol sau concurs de frumuseţe ce-o mai fi cu copacul ăsta ce se pune mască în faţa soarelui şi se dă în spectacol dând fiori şi îngheţ respiraţiei (priveam prin geamurile fumurii eclipsa…) cineva să-i reteze cu securea ramurile e un semn de la dumnezeu n-a mai vrut să-şi bifeze lipsa umbra îşi întinde tot mai deasă corona un linţoliu de doliu înfricoşează planeta doar în scorbura de-acasă nu s-a înroşit zona păsările şi-au pierdut girueta şi graiul volbura se târăşte fără rost peste câmpul de grâne raiul a ajuns un iad efemer ce ne rămâne ca să fim cum am fost... Ne va rămâne să îngropăm rădăcinile în cer 166.Înveşnicirea Literele sunt frunzele prin care respirăm, cu Dumnezeu odată, cuvintele rugăciunii… Suntem pădurea fermecată cercetând de aproapele faţa întunecată a lumii înluminând clapele negre şi albe şi ascultând în pragul dimineţii, la matineu, Sonata lunii. În urmă, copacii tăiaţi cu securea, împlinesc profeţia, înlemnind pe morminte cuvintele cruci, ca să nu mai poată Nimeni să egaleze măreţia Înveşnicirii, * Ori încotro o apuci… 167. Cămaşa lui Dumnezeu S-au întâmplat lucruri ciudate. Cămaşa Lui Dumnezeu cu platcă şi râuri de stele brodate, îmbrăcată cu faţa la spate, s-a îngreunat pe umeri. Un vânt hain bate în Cabala pandemizată de ciulini… Stai în faţa sorţii, sclav nu stăpân, şi numeri scos din rădăcini, morţii… N-ai vrea să vinzi ce nu ai în listele oficiale!... Apele s-au despărţit, tristele, în propria matcă. Cei doi fraţi, Tigru şi Eufrat, au secat în destinul de a nu mai putea împărţi pâinea şi vinul… Nimic nu mai e în echilibru! Dincolo de postulatele lui Bohr, bieţii electroni cad în chinul spiralei din interior… Un măslin înflorit, s-a stins pe trecere de pietoni… Parcurg ordonanţa militară cu proceduri rapide: Cum să învingem desţelenind fauna bărăganelor covide?... Am învăţat-o pe dinafară. Dinadins o invoc oriunde, cu credinţă. „Dumnezeu este şi nu greşesc trei oameni care se iubesc!” Intrând în joc, în consecinţă, ce veţi răspunde dacă veţi fi întrebaţi: Cum pot sta împreună trei oameni în acelaşi loc, distanţaţi?... S-au întâmplat lucruri ciudate. Cămaşa Lui Dumnezeu cu platcă şi râuri de stele brodate, îmbrăcată cu faţa la spate, s-a îngreunat pe umeri. https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/xx-o-antologie-de-autor-ion-toma-ionescu.html

XIX. O antologie de autor . Ion Toma Ionescu 143. vânt e vântul, care ne vântură în cele patru vânturi şi pământ pământul ce ne pământură în mormânturi apă e a apa care ne sapă şi ne îngroapă în groapa de apă lângă corabie… scut fără sabie şi arc de curcubeu în noaptea lungă a lumii gemene dumnezeu scapără amnarul pe cremene 144. între dragoste, şi moarte amuşinând omul e o pendulă fudulă de urechi altfel ar auzi de departe îngerul strigând rar fiare vechi răscumpăr fiare vechi în numerar… 145. al cincilea anotimp, e o fractură din marele timp câteva secunde fecunde undeva departe într-un univers dincolo de viaţă şi moarte întrevăd incert trupul unei femei gravide amforă de lut ars sordid şi sublim între mulţimile vide un expresionism rece calculat abandonat într-un deşert de un violet intens în care să mă deşert dens ca un poem într-un vers 146. fată frumoasă bună dimineaţa, aș dori în ceaţa cafelei pe terasă un soare blond blând cu toată dragostea dar james bond a comandat înainte o lună fierbinte așteptaţi la rând a doua zi tot flămând m-am înfiinţat în faţa tejghelei trezit mai devreme bună dimineaţa fată frumoasă am comandat de ieri şi mă simt încă neonorat… domnule drag nu mint în tăceri morfeme cuptorul s-a prăjit azi-noapte și risc sǎ vând plăcerile necoapte n-am mai intrat un timp în prăvălia cu iluzii dar în al cincilea anotimp duzii din faţa casei urcând flăcări în nori au înflorit în ninsori printr-o perdea de fum dincolo de drum am deschis uşa după tejghea păpuşa blondă vânzătoarea mea se făcuse scrum 147. mi-a cerut un cearşaf şi un prosop, şi a intrat sub duş a ieşit înnodându-mi ochii şoptiţi peste sâni prăbuşit la un capăt de pod n-aveam nici aripi nici mâini nu îndrăzneam la urcuş m-a împins domol către sofaua roşie aprinsă oferindu-mi singurul punct de sprijin şi am căzut în gol în răstimp m-am trezit în al cincilea anotimp corpu-i fără sfârşit îmi curenta degetele întindeam într-un firesc deplin sub muselina uşoară un năvod lunecos de nămol şi ceară iar buzele descifrau sfericul într-un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni decopertând întunericul ne-am căutat disperaţi fără să ne fi întâlnit vreodată cu puterile stoarse ne linişteam şi o luam de la început degetele răsfirate să nu pierd nimic recompuneau totul în suprafeţele devălmăşite lăsate în voia buzelor mele arse nu bănuiam să existe atâta delicateţe să nu mă rănească asumând eşecul mi-a şoptit ştii ne-am dorit prea mult să rămânem vii. 148. mi-am schimbat medicul de familie, e ca şi cum viaţa mea s-a schimbat şi ea odată cu trupul mi-am ales un drum înapoi în viitor nu mai sunt iepure şchiop şi mă joc de-a baba oarba cu lupul legaţi amândoi de păpuşar cu acelaşi fir… măcar dansăm de un veac în acelaşi delir respir cu ochi de ciclop un parfum viu intens şi miop… paralel un stafilococ auriu creşte rebel în starea lui de agregare şi mă izbeşte ca o stea căzătoare şi nu mai ştiu dacă e un ea sau o el medicul de la reanimare 149. zile de la capătul ploilor, zăbrele de apă inconsistente se ţes într-o pânză din care s-au scurs toate culorile unde e doamne al cincilea anotimp şi timpul un păianjen de pământ se risipeşte în oase ţesând giulgiul alb de mătase şi despărţindu-mă de umbră… umbra care nu mai sunt mă petrece fluturându-mi cu mâna din trenul de noapte 150. să rosteşti cuvântul, pe numele de strigat în dungă de pasăre de împărat să-l slăveşti întâi soarelui şi apoi iubitei să-i cobori în călcâi bezna umbrei lui şi ei să-i îndoi sub sărutul ispitei glezna… să-i ascunzi în nori cu palmele sânii rotunzi ai stăpânii sau sclavei după nevoi să pătrunzi în miezul enclavei între coapsele unde şi-a înnodat dumnezeu sinapsele… cuvântul e liber să zboare cât mai departe cu umbra în soare şi viaţa în moarte 151. tropăitul bocancilor, precum un noian de soldaţi argăsind la un loc cu moroii pielea măslinie a ploii… un miriapod de asfalt desprins din nori şi întins pod de oase peste gaura neagră cu sclipiri lucioase şi goale de sens din tavan ce îmi dă fiori un ecran smartphone imens cu bateria descărcată… oricât am fi blestemaţi nici dumnezeu în marea lui spălătorie nu ne mai spală vreodată să rămânem curaţi amin e cuvântul din urmă mai greu decât un păcat între fraţi e ca şi când abordând al cincilea anotimp şi bând vin în tăcere cu moartea la masă te-ai îndrăgosti de ea şi ai mai cere un rând 152. undeva la margine, de galaxie în al cincilea anotimp este un rai al pescarilor… unde mrenele şi floarea scobarilor celelalte neamuri de peşti legaţi cu beteală în hamuri sar fir întins de poveşti din ramuri când presari în nisip momeală mămăligă aurie şi tu asculţi nepământene secunde şi priveşti vrăjit scene din altă ligă cu iele cântând şi dansând îngereşte îl laşi dracului de peşte şi alergând către ele calci pe mămăligă… 153. unde sfârşeşte pârtia, e un zid schiurile descriu cu sunete înfundate hieroglife precipitate înainte de izbitură alb pe alb o răsuflare rece gură la gură mă petrece tăioasă dincolo de finit dar literele rămân suspendate negru pe negru în negura carului mic (înţepenit al maşinii de scris) stau prăvălit pe axa nopţii polare ca un turn fără ferestre încrucind calea lactee a lumii terestre cu sufletul călătorind în loitra carului mare şi nu-mi explic taciturn de ce stelele în lumânări se sting 154. prin voinţă divină, însăşi viaţa e parte din moarte… ne antrenăm alergăm înotăm ripostăm ne lansăm cu paraşuta ne trage aţa e un mix de stări în mişcare… doar când iubim ca o provocare acostăm la punct fix întinşi pe crucea de piatră şi atinşi o clipă de veşnicie parcă n-am mai vrea să murim… dar căţeaua lupă latră pe năsălie în mare tăcere când nu te-aştepţi şi cere stâlpi drepţi din păduri tinere trunchi lângă trunchi aliniaţi să sporească reţeaua de tensiune înaltă din noaptea cerească un arhiereu-vicar să închidă comutatorul un moment cât o rugăciune măcar …să nu-l desluşească poporul în genunchi si incoerent pe dumnezeu 155. ce uşori, se pun ani înapoi şi tot mai grei înainte… sania desprinsă din nori lunecă prin noi în zăpada fierbinte răscolind scrum şi mirări în cuvinte la un capăt de drum neatinsă de soare stă noaptea culme de rufe murdare întinsă între cer şi pământ împrăştiind spori… trufe negre rare în capcane de vânt e o stare devreme într-un anotimp-domn, ca un sâmbure încolţind în somn 156. arma de vânătoare, atârna de umăr aripă desperecheată de număr impar… era de-acolo de ziceai că nu e lighioană bătută în cuie ca o icoană pe tulpina unui stejar… coaja copacului acoperise pe jumătate chipul maicii domnului şi când îngerul l-a bătut pe spate complice a deschis un festival de alice judecătorul în robă l-a condamnat şapte ani de probă în anotimpul prescris ioan chiorul din merişani cum v-am zis… https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/xix-o-antologie-de-autor-ion-toma.html

Mi-a sugerat cineva, persoană însemnată, să nu mai fiu pe blog niciodată criticul de întâmpinare cu consideraţii acide şi să nu amestec literatura cu politicul, nici măcar din întâmplare până trec alegerile în partide. Să consemnez fără ură vise, dacă vreau să-mi păstrez graficul la elite şi să am traficul viu cât de cât. Să scriu eventual despre agricultură, că anul ăsta promite belşug, altfel risc să rămână locul pustiu şi eu în arătură cu nodul în gât, fără cal la plug... Sunt zone de drept interzise, zonele puterii. Ochii şi gura le ţii închise şi fără sticle incendiare! (Recipientele berii se păstrează reci(!), până vin pompierii de la greci...) Mǎ gândesc tot mai aplicat să las dracului politica asta de rahat! A venit toamna, doamna mea pregătește borcanele pentru magiun și murături. Se îngroașă raţia de tărâţe în lături, pentru porcine. Ţuica s-a dat deja jos din prun la vecine și stă pe vine în damigene borţoase de rușine. Mustul și el pe mărăcini în boaba de struguri nu tace, bolborosește după poloboace... Ar trebui să fac pace în consonanţă cu naţia tăcută, s-o las dracului de ordonanţă mai moale, că nu se face gaurǎ-n zid dacă un primar se mută și ia parale de la alt partid! …Și mandarinul, ce dacǎ a luat drumul mătăsii ca nebunul de Marco Polo și se plimbǎ solo pe arătură ca pe un zid chinezesc? Poate rǎmâne acolo, gândesc!... În Poiana lui Iocan Moromeţii mormǎie, se sfǎdesc: – Bǎi Tobârlane, tu ce crezi? Ce vrea să vândǎ mandarinul nostru la chinezi? – Nu știi mă Cocoșilǎ? Capra cu trei iezi… https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/povestea-plaiului-balai.html

131. stocate pe hard, are toate datele să intre cu oiştea-n gard fante galant oscilează între proză şi poezie ca studiu al unui preludiu lunecos dinamic lucid rafinează alcooluri în vid îşi mişcă uşor cuvintele aripi de aer şi apă unduitor ca o râmă îşi sapă în orb hărţile e un animal insidios şi rebel timpul vine spre el din toate părţile 132. nu se dau prinse, cu năvodul păsările toamnei nici panglici colorate nu se taie inaugurând exodul frunzelor stâlpii de fum se îndoaie periculos susţinând podul doldora de nuci doar cu focul de la trei uluci… nu stai făr’ de lemne în stivă în fundul curţii în pantalonii ăia scurţii în gura iernii ceara ei de divă aşteptând să răsară soarele din cazanul povernii că nu e vară 133. mi-am schimbat ochii, pot vedea lumea pe toate feţele… dimineţile vin acum la cafea în rochii de seară şi cursul vieţii îl pot întoarce din drum arzând liniştit precum o lumânare de ceară ce bine să ai întunericul tău de toate zilele îl lipeşti blând pe sânii femeii acoperindu-i deal-vale şi iar deal-vale în cerul mâinii măcar nu sunt munţii stâncoşi să-ţi zgârii palmele şi să ţâşnească iar lumina ce ochi păcătoşi… 134. eram frumoşi, împărăţeam tinereţii elanul sentimentele votca şi sucul de roşii… agăţam de lobul urechii cuvintele ca pe nişte cireşe de mai stăpâni ai azurului ne avântam pe luciul gheţii exersând piruete şi salturi mortale… patinatorii albaştrii ai aerului susţinuţi de propriile aplauze am descoperit în contractul cu viaţa clauze secrete …că lumea plină de şmenuri e împărţită de schengenuri gheaţa este mai subţire ca aţa cireşele sunt amare şi în ochii iubitei deposedaţi de candoare citesc acum asta e o ştire …nimic nu mai are dulceaţa cafelei cu sare 135. am să vă uimesc, poezia mea e doar o stare în care sufletul îşi găseşte un alt corp la început curgător tremurând de emoţie când se întrupează precum piftia de şorici din ţipătul înjunghiat al animalului în ajun de crăciun luând forma vasului de lut ars acoperit de ninsori împărţim viaţa în două ca pe o pâine neagră albind cuvintele cernite din dureri în timp ce sângele domnului dă pe foc într-un ceainic de tablă… 136. desenez în nisipul, sfântului duh chipul cuvântului şi decupez literele hârjâind nesigur cu un bomfaier ce desparte într-un caier spaima de moarte de setea de viaţă potrivind ora exactă ora exactă a meridianului meu ştii moartea e o carte în care scrii mereu şi ajuns la sfârşit crezi că păcăleşti alungind literele ca şi cum ai fi un pic dumnezeu 137. am văzut, fulgi de tăciune ningând peste rănile prin care sângeraseră cuiele cuvinte libere exersau în rugăciune împletituri de lână 138. nu urci la ceruri, pe aripi planat în lumină de îngeri îţi scuturi sufletul curat de ţărână îngropi caligrama la rădăcină de sângeri şi-ţi legi povară teama cu frânghia de ceară… nu urci la ceruri pe aripi planat în lumină de îngeri 139. ceaţa strecoară în imagini, rotocoale vineţii acoperind golul dintre cuvinte calculatorul toarce impersonal abia de simt sârma ghimpată pe care calc într-un echilibru precar lupii albi înfometaţi adulmecă în aer urma inconsistentă a fricii flori albastre de gheaţă subţiri înfloresc pe fereastra din cer a bunicii 140. e o iarnă, de ţinut minte liber la alb necuprins viscolul latră fierbinte şi la crucea de piatră felinarul s-a stins 141. solitar, la fereastra vagonului cu ochii în palma cu care mângâi imagini juisez… am atins linia albă a umbrei conturul unei femei sub cearşaful nins urmând calea dreaptă fără patimi deschisă mâinii lui dumnezeu de săptămâni adnotând pagini dincolo de iarnă mă aşteaptă femeia cu cinci sâni 142. şi după ce izbândeşti, să o iei de la capăt în aplauze… afişul vieţii are chipul unei mrene ce se zbate în spectacol pe uscat în timp ce moartea sapă cu şişul în apă nisipul sub malul surpat (Din volumul Al cincilea anotimp) https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/xviii-o-antologie-de-autor-ion-toma.html

2 septembrie 2020, 2 septembrie 2021... Într-un moment când propriile mele îndoieli deveniseră obstacole şi dansul cu fotografiile mişcate ale prietenilor, expuse pe sârmă în cleşti de argint – o poezie, o proză şi iar o poză – însemne inspirate sub cerul liber, mă temeam să nu pară mai potrivite ca aranjament, înşirate sub o cupolă de circ, decât într-un spectacol regizat între coperţile unei cărţi!). Am avut norocul să discut cu Romeo Ioan Roşianu şi el s-a arătat cucerit de idee, amintindu-mi ce bine ne-am simţit amândoi în Curtea cu cariatide la Sibiu într-un şir de nopţi artghotice, între prietenii Direcţia 9, cu Maria Gheorghiu şi Tic Petroşel încântându-ne, cu trufe negre, struguri storşi în vin şi nuduri întinse pe culmea de rufe într-o expoziţie ad-hoc… Azi se împlineşe un an de la apariţia cărţii şi nu mi s-a oferit prilejul să-i joc într-o lansare norocul. Să fie doar Covidul de vină?... Între timp a apărut şi Crucea de piatră la Art Creativ şi încă o carte, Tobârlanii, se pregăteşte să apară în această lună la editura Hoffman. Probabil că va fi un motiv să le lansez împreună toate trei născute într-un an, în toamnă, undeva, cândva... dacă îndoiala şi covidul ne vor lăsa... Pentru fotografii daţi clic pe link https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/trei-carti-nelansate.html