Adagio Mă lasă memoria, recunosc doar mângâierea arcuşului... O parte din mine pâlpâie ca lumina unui opaiţ de demult... Ascult mişcarea lui învăluitoare, curgând ca lava peste iarbă şi lucruri, imaginând în îmbrăţişarea violoncelului trupul adormit al femeii, al cărui suflet prizonier fâlfâie ca o cohortă de fluturi, în cutia de rezonanţă a dorului... Sunetul intră în mine pe toate coridoarele, ca un adagio regăsit. De fapt am pierdut numai numele compozitorului... https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/adagio.html