Derivat din avionul CN.235 cu origini comune spaniole și indoneziene, aeronava Airbus Military C-290 este un avion de transport cu o abilitate considerabilă. A avut neșansa de a lipsi de la competitia US Air Force dar continuă sa caștige pe alte piețe. În anul 1981, în cadrul Expoziției Aeronautice de la Paris, companiile indoneziană IPTN și cea spaniolă CASA și-au anunțat intentia de a crea un nou avion de transport în cadrul unui proiect comun cunoscut ca Airtech. Proiectul CN.235 a avut ca țintă piața avioanelor de linie regionale, dar cănd aeronava a fost gata în septembrie 1983, a fost imediat clar că designul său poate sta fără probleme la baza unui excelent avion mic de transport militar. Întra-devăr, avionul CN,235 s-a dovedit a nu fi foarte popular în rândurile companiilor de linie, dar a impresionat un numar mare de clienti militari ca aparat de transport solid cu performanțe bune de utilizare a pistelor de decolare /aterizare prost amenajate. Având în vedere popularitatea și calitațile evidente ale avionului CN-235, compania CASA, devenită mai târziu EADS CASA și, începând cu primavara anului 2009, Airbus Military, a dezvoltat o variantă mai lunga a aeronavei de bază, sub denumirea C-295. La rândul ei și aceasta a fost dezvoltată pentru misiuni speciale, dar a fost construita și ca avion de transport cu capacitate crescută. În anul 1997, în cadrul Expoziției Aeronautice de la Paris, CASA a anunțat finalizarea proiectului complet independent al aeronavei mai lungi numita C-295. Având o lungime totalăde 24,45m , avionul C-295 este cu 3,05m mai lung decât varianta CN-235. Sarcina utilă maximă este crescută cu peste 50%, ajungând la 9.250kg, ceea ce permite aeronavei C-295 să transporte 71 de soldați complet echipați, sau 49 de parașutiști, sau trei paleți standard sau trei "motoare de avioane de vânătoare". În misiunile de evacuare a răniților, aparatul C-295 poate primi 24 de tărgi și un personal medical format din maximum 7 persoane. Aeronava C-295 este ridicată de două motoare turbopropulsoare Pratt & Whitney Canada PW127G care dezvoltă 2.645CP(1.972KW), ele acționând elice Hamilton Standard HS0568F-5 cu șase pale. Ca și în cazul avionului CN 235, EADS CASA a dezvoltat o variantă pentru patrulare maritimă/antisubmarin a aparatului C-295, cunoscută ca C-295MPA sau C-295 Persuader. CN.235 Sistemele avionice de misiune ale aeronavei se bazeaza pe Sistemul Tactic Complet Integrat-FITS(Fully Integrated Tactical System) dezvoltat de EADS CASA, care include ca standard senzori pentru un radar de supraveghere și senzori infraroșu/electro-optici montați în turelă. Sistemul poate fi paletizat pentru a fi demontat ușor, permitând avionului realocare rapidă pentru misiuni de transport. Operațiunile personalizate includ identificarea prieten-inamic,canal de transmitere a datelor, echipament pentru spionaj electronic-Elint/ masuri de sprijin electronic, posibilitatea de a transporta balize sonar și detectoare de anomali magnetice.

                 A fost fară îndoială cel mai cunoscut avion german din cel de-al Doilea Război Mondial; evoluția sa in luptă a reprezentat soarta Luftwaffe; dominare totală în primele victorii, o luptă dură și de durată pentru a păstra superioritatea obținută și, în final, înfrângerea în fața numărului covârșitor al inamicului.

McDonnell Douglas F-15 Eagle              Gândit ca avion de vânătoare cu performanţe deosebite şi superior tehnologic faţă de rivalii săi, f-15 a fost cel mai bun avion de vânătoare din lumetimp de peste 25 de ani. A fost transformat,  deasemenea, într-o platformă de atac de mare succes.                 Istoria aparatului F-15 datează de la sfârşitul anilor 1960, când US Air Force a pus pe hârtie o specificaţie foarte modernă, cunoscută sub numele F-X. Aceastăa cerea, în esenţă , ca armamentul de bază de pe f-4(patru rachete Sparow, patru Sidewinder, plus un tun Vulcan de calibru  20 mm) sa fie transferat pe un avion modernizat, proiectat în special pentru misiuni de aer-aer. Rezultatul a fost F-15 Eagle, aeronava marcând un important pas înainte în aproape toate domeniile.                Distanţa maximă de zbor şi manevrabilitatea erau îmbunătăţite considerabil, radarul APG-63 montat pe aparat conducându-l într-o nouă eră a aparaturii cu capacitate de a detecta, urmării şi ţinti un inmic aflat sub orizontul radarului. Cabina a fost proiectată  pentru a permite unui singur pilot să profite de capacitatea maximă de luptă aferită de sistemele impresionante montate pe aparat, utilizând concepte noi la acel moment, precum monitorul montat la nivelul capului (HUD) şi sistemul de control cu mainile pe manşă - HOTAS ( Hands On Throttle And Stick ). Fuselajul  a fost ranforsat pentru a rezista la viraje efectuate la acceleraţii gravitaţionale foarte mari, în timp ce motoarele turbofan (turboventilatoarele ) F100 erau suficient de economice şi, cu toate acestea, foarte puternice.  O dată cu variantele F-15C/D şi cu unele aparate din seria A modernizate, pilotul putea impinge manşa la maxim în faţă pentru a atinge viteza maximă. De asemenea F-15 avea un sistem de manevrare "fără griji", care limita automat impulsurile  de control primite de la pilot la limitele extreme ale  anvelopei de zbor pentru a prevenii angajările.                                     F-15 a fost conceput să cotracareze bombardierele strategice sovietice.           Fiind gata de a intra în serviciu în noiembrie 1974, F-15A (şi varianta echivalentă F-15B) şi-a demonstrat imediat puterea de luptă îmbunătăţită în faţa aparatului F-4E Phantom, care era în acel moment principalul avion de vânătoare din dotarea USAF.            În serviciul USAF, repertoriul avioanelor F-15  a fost repede extins, pentru a face faţa tuturor tipurilor de avioane de vânătore. Timpul scurt de reacţie, radarul excelent şi performanţele extraordinare legate de viteză şi timpul de urcare au permis avionului de vânătoare să zboare cu uşurinţă ca aparat de interceptare, flotele de F-15 stând în alerta"Zulu", în bazele din Coreea de Sud şi Germania, dar şi pe teritoriul american. Aeronavele F-15 gri-deschis au desfăşurat, şi încă desfăşoara, misiuni de superioritate aeriană, atât în picaj, misiuni de escortă şi de patrulare aeriană.             Deloc suprinzător, statul Israel a devenit primul client la export pentru F-15, a devenit primul client la export pentru F-15, primul avion fiind livrat in decembrie 1976. Aparatele israeliene F-15(botezate Baz) au intrat repede in acţiune împotriva avioanelor siriene, obţinând mai multe succese. În 1982, aeronavele israeliene Eagle aveau un numar de aproximativ 40 de victorii aeriene, fără să piardă niciun aparat în timpul luptelor încrâncenate împotriva MIG-urilor siriene deasupra Văii Beka'a.             Evoluţia avionului Eagle a facut ca, în 1980, să intre în serviciu, livrările iniţiale fiind făcute către unităţile din Germania Federală şi bazele din Okinawa . Modelul C/D a venit cu mai multe caracteristici noi, printre care trebuie menţionate o rezistenţa mai mare la acceleraţia gravitaţională, o capacitate crescuta la transportarea combustibilului şi posibilitatea de a transporta rezervoare speciale de carburant de-a lungul lateralelor fuselajului.             Pe lângă reechiparea unor unităţi USAF, avioanele F-15C/D au ajuns şi la Forţele Aeriene din Israel şi în Arabia Saudită, acesta din urmă stat folosind varianta menţiontă la doborârea a două aparate Iraniene.  F- 4 Pfantom II în timpul războiului Iran-Irak, în 1984.