DXSatyricon
N-ați
înțeles nici astăzi, bieți critici mărginași,
Că scrisu-i
existența, iar restul doar panaș.
Vascrisul ei
de viață, pe orice vas mă aflu,
Visez sirena
dulce, ei, na, s-a rupt un cablu.
Apoi urcând
Olimpul, Parnasul și apoi Pindul,
Tot eu țin parastasul
și și-mi cânt poemul singur.
Ne despărțim,
se pare, dar noi nu ne cunoaștem,
De câte
veacuri, dragă, suntem tot dați în Paște?
Nu ne trezim
niciunde, nicicum dintr-un canon,
Canonul prinde
farmec anume c-un chanson.
Funest vâslaș de care se scrie și în cronici,
El poate ne desparte, cădea-vom hipertonici,
Ne-o săruta
c-un ultim oftat și mult fior,
Așa-mi
doresc, prințesă din depărtări, să mor.
Exiști?
Exist? Există viață după moarte?
O, Doamne,
infinită e orice libertate,
Păcatul nu-i
păcat de e nu-i făcut în silă,
Tortura se
preschimbă tre-simplu în tortilă.
Viasam că
trăncăneam cu însăși Cleopatra,
Eram prin
clasa a cincea ori poate printr-a șasea,
Îmi povestea
de Caesar, de alții, de Antoniu,
Eu pregăteam
în taină o bombă cu plutoniu,
Clădirea făcu
bum, se clătină clădirea,
Iar Cleopatra
brună fugi-n halat subțire,
s-au repezit
ciumații cu ură să mă-mnpungă,
mai rea era
gorila venită chiar din junglă,
noroc că-n
cale-și plimbă visările de îngeri
fecioarele
ce nu știu de supărări și plângeri.
Ți-e foame?
Cheamă leul, te va scăpa de toate,
Ascunde măști
de gaze, nepoate, strănepoate,
Cu Maldoror
nu-i bine să joci, te ține bine,
Să nu pierzi
ținte, șnururi la haine și botine,
Se-adună
cerul, cerne cu smirnă și podoabe,
Tu n-ai să
scapi, poete, adună versuri, boabe,
andrelele se joacă, iar firul morții merge,
oițele din
basme devin un pic mai blege,
așa trăiesc,
cu Cleo, cu Beatrice, Lara,
m-așteaptă
de departe eternă, primăvara.
BORIS MARIAN
DXSatyricon
N-ați
înțeles nici astăzi, bieți critici mărginași,
Că scrisu-i
existența, iar restul doar panaș.
Vascrisul ei
de viață, pe orice vas mă aflu,
Visez sirena
dulce, ei, na, s-a rupt un cablu.
Apoi urcând
Olimpul, Parnasul și apoi Pindul,
Tot eu țin parastasul
și și-mi cânt poemul singur.
Ne despărțim,
se pare, dar noi nu ne cunoaștem,
De câte
veacuri, dragă, suntem tot dați în Paște?
Nu ne trezim
niciunde, nicicum dintr-un canon,
Canonul prinde
farmec anume c-un chanson.
Funest vâslaș de care se scrie și în cronici,
El poate ne desparte, cădea-vom hipertonici,
Ne-o săruta
c-un ultim oftat și mult fior,
Așa-mi
doresc, prințesă din depărtări, să mor.
Exiști?
Exist? Există viață după moarte?
O, Doamne,
infinită e orice libertate,
Păcatul nu-i
păcat de e nu-i făcut în silă,
Tortura se
preschimbă tre-simplu în tortilă.
Viasam că
trăncăneam cu însăși Cleopatra,
Eram prin
clasa a cincea ori poate printr-a șasea,
Îmi povestea
de Caesar, de alții, de Antoniu,
Eu pregăteam
în taină o bombă cu plutoniu,
Clădirea făcu
bum, se clătină clădirea,
Iar Cleopatra
brună fugi-n halat subțire,
s-au repezit
ciumații cu ură să mă-mnpungă,
mai rea era
gorila venită chiar din junglă,
noroc că-n
cale-și plimbă visările de îngeri
fecioarele
ce nu știu de supărări și plângeri.
Ți-e foame?
Cheamă leul, te va scăpa de toate,
Ascunde măști
de gaze, nepoate, strănepoate,
Cu Maldoror
nu-i bine să joci, te ține bine,
Să nu pierzi
ținte, șnururi la haine și botine,
Se-adună
cerul, cerne cu smirnă și podoabe,
Tu n-ai să
scapi, poete, adună versuri, boabe,
andrelele se joacă, iar firul morții merge,
oițele din
basme devin un pic mai blege,
așa trăiesc,
cu Cleo, cu Beatrice, Lara,
m-așteaptă
de departe eternă, primăvara.
BORIS MARIAN
