Uneori o fotografie spune o #poveste, alteori deschide drumul către o #poezie. Versurile lui #Coșbuc par să-și găsesc firesc locul: https://www.mihaelatoila.ro/2026/07/decebal-catre-popor.html

Răzleţ din oştirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Şi piere. Din rană şi-ar smulge https://www.gimnaziu.info/moartea-lui-gelu-de-george-cosbuc

Noapte de vară de George Coşbuc (Balade și idile - 1893) Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri https://www.gimnaziu.info/noapte-de-vara-de-george-cosbuc

https://vasilegogea.wordpress.com/2019/10/10/o-statuie-a-lui-george-cosbuc-opera-a-sculptorului-ilarion-voinea-dezvelita-la-bistrita/

https://vasilegogea.wordpress.com/2018/10/14/14-ooo-de-file-din-manuscrisele-lui-nicolae-manolescu-donate-bibliotecii-judetene-george-cosbuc-bistrita-nasaud/

«»  Personalitatea zilei:   George Coşbuc !  „  Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii ... A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc." «»

  «»  „ La  09 Mai  1918,  Moare poetul George Coşbuc la numai 51 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Şerban Vodă - Bellu, lângă fiul său Alexandru, şi în vecinătatea marilor scriitori M. Eminescu, I.L. Caragiale,....  ”  «»

21.01.2015 Zilele sunt numărate. Mane, Tekel, Ufarsim. Zilele poetului se numără în versuri. El   moare cu fiecare vers. Poetul nu plânge. În fața LEGII , nici   PERSONAJUL LUI Kafka nu plângea. Aștepta. „O luptă-i viața, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor”, ce simplu ne spune Coșbuc un adevăr covârșitor -   iubim viața pentru că ea ne dăruie sentimentul că existăm între   semenii noștri, fie ca prieteni, fie ca neprieteni,   fie ca străini, dar suntem printre ei. Luptăm să fim printre ei. În momentul când murim sau nu mai comunicăm defel, ceea ce este echivalent morții, viața devine altceva, în orice caz nu se pulverizează în NIMIC.   Latinii spuneau bine – ex nihilo nihil, ceea ce înseamnă că noi nu putem să ne naștem din nimic, deci nu vom fi niciodată NIHIL. Cititorul poate să fie convins că moartea ca anihilare totală este un nonsens. De aceea nici ateismul nu este decât o aberație mentală. Nu trebuie să te supui unei imagini, nu trebuie să crezi pentru este absurd, cum spunea greșit Sf. Augustin. Dimpotrivă, gândește mai profund și vei înțelege că dincolo de viața de aici există altceva. Infinitul îngăduie orice formă de existență. Restul sunt adausuri ale educației noastre, bune sau mai puțin bune. Nu sunt teolog, gândesc doar ca un poet. Ca un artist. Arta este sora științei. Știința nu este dușmana credinței. „Ce-i pasă unei lumi întregi de moartea mea? ”, întreba același   genial Coșbuc, da , el avea geniu, poate că nu era Maestrul, precum Eminescu.   Desigur, nimeni nu este de neînlocuit. Spun o   banalitate, dar   puțini sesizează   cruzimea acestei realități. Un japonez spunea că el crede în Soare și în Oțel.   Este o formulă ca oricare alta. Lumină și tărie. Da. O vrabie s-a așezat pe grilaj. E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă și fără noi.   De pildă, eu scriu. Nimeni nu este obligat să mă citească. Dar eu scriu pentru asta vreau să fac.   Dacă te plictisesc, cititorule, nu mă citi. Nu am venit să te distrez. Nici să te întristez. Am venit să mă rog   unei Puteri Divine, care mă copleșește. Care știe că nu există moarte. Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows?

Cantec - Poezie de George Cosbuc Intr-un sumar comentariu despre poezia Cantec a lui George Cosbuc nu avem cum nu observa ca poetul ramane atasat de stravechile traditii populare romanesti, vazand patria mereu strabatuta de turme si cantata prin maiestrele acorduri ale cavalului si naiului.