În loc de măsuri de siguranţă, Apele Române ascunde adevărul
Având în vedere dinamica unei eventuale catastrofei, era necesar ca Apele Române să țină seama de constituția morfologică a văii și să adapteze exploatarea lacului de acumulare conform comportamentului zonei din ultimul timp. Sunt necesare efectuarea unor prospectări, implantarea unor piezometre – chiar dacă implică o anume dificultate datorită necesității de a atinge diferitele straturi ale munţilor – precum și markeri de teren pentru a afișa mișcările alunecărilor de teren. Aceste măsuri sunt utile în a determina cum să se procedeze pentru a preîntâmpina prăbuşirea munţilor din jur în cuva lacului de acumulare. În locul acestor măsuri, Apele Române are un comportament conspirativ, alunecarea muntelui de la Gura Vânturilor fiind ținută ascunsă de politicienii locali. Asta îmi aduce aminte de un caz din Italia, mult mai grav – alunecarea de pământ de la barajul Vajont din 1963. Doamne, fereşte!
Dezastrul de la Dam Vajont
În februarie 2008, în timpul Anului Internațional al Planetei Pământ, într-o sesiune dedicată importanței înțelegerii corecte a Științelor Pământului , dezastrul Vajont a fost citat, împreună cu alte patru evenimente, ca fiind un caz exemplar de “dezastru ce putea fi evitat”. Dar ce s-a întâmplat la Vajont?
La 9 octombrie 1963, ca urmare a prăbuşirii unui masiv muntos, situat lângă versantul nordic al Muntelui Toc, la granița dintre provinciile Belluno (Veneto) și Udine (la momentul respectiv, acum Pordenone, Friuli – Venezia Giulia), aproximativ 270 de milioane de metri cubi de rocă (un volum de aproape trei ori mai mare decât apa din rezervorul lacului de acumulare) au „alunecat” cu o viteză de 30 m/s (108 km/h), în cuva lacului (care conținea aproximativ 115 milioane m³ de apă la momentul dezastrului) creat de barajul Vajont, provocând un val depășind 200 m în înălțime pe valea Vajont, iar pe versantul opus, aproximativ 25 – 30 milioane m³ de apă distrug toate așezările de-a lungul malul lacului din municipiul Erto și localitatea Casso, prăvălindu-se apoi în valea Piave şi provocând distrugerea completă a oraşului Spar, estimându-se că unda de șoc provocată a fost egală cu cea a bombei atomice de la Hiroshima.
În loc de măsuri de siguranţă, Apele Române ascunde adevărul
Având în vedere dinamica unei eventuale catastrofei, era necesar ca Apele Române să țină seama de constituția morfologică a văii și să adapteze exploatarea lacului de acumulare conform comportamentului zonei din ultimul timp. Sunt necesare efectuarea unor prospectări, implantarea unor piezometre – chiar dacă implică o anume dificultate datorită necesității de a atinge diferitele straturi ale munţilor – precum și markeri de teren pentru a afișa mișcările alunecărilor de teren. Aceste măsuri sunt utile în a determina cum să se procedeze pentru a preîntâmpina prăbuşirea munţilor din jur în cuva lacului de acumulare. În locul acestor măsuri, Apele Române are un comportament conspirativ, alunecarea muntelui de la Gura Vânturilor fiind ținută ascunsă de politicienii locali. Asta îmi aduce aminte de un caz din Italia, mult mai grav – alunecarea de pământ de la barajul Vajont din 1963. Doamne, fereşte!
Dezastrul de la Dam Vajont
În februarie 2008, în timpul Anului Internațional al Planetei Pământ, într-o sesiune dedicată importanței înțelegerii corecte a Științelor Pământului , dezastrul Vajont a fost citat, împreună cu alte patru evenimente, ca fiind un caz exemplar de “dezastru ce putea fi evitat”. Dar ce s-a întâmplat la Vajont?
La 9 octombrie 1963, ca urmare a prăbuşirii unui masiv muntos, situat lângă versantul nordic al Muntelui Toc, la granița dintre provinciile Belluno (Veneto) și Udine (la momentul respectiv, acum Pordenone, Friuli – Venezia Giulia), aproximativ 270 de milioane de metri cubi de rocă (un volum de aproape trei ori mai mare decât apa din rezervorul lacului de acumulare) au „alunecat” cu o viteză de 30 m/s (108 km/h), în cuva lacului (care conținea aproximativ 115 milioane m³ de apă la momentul dezastrului) creat de barajul Vajont, provocând un val depășind 200 m în înălțime pe valea Vajont, iar pe versantul opus, aproximativ 25 – 30 milioane m³ de apă distrug toate așezările de-a lungul malul lacului din municipiul Erto și localitatea Casso, prăvălindu-se apoi în valea Piave şi provocând distrugerea completă a oraşului Spar, estimându-se că unda de șoc provocată a fost egală cu cea a bombei atomice de la Hiroshima.
