La vernisajul unei expoziţii, vorbitorii, critici de artă, după ce au furat din privire culoarea și căldura tablourilor, o amestecă și o reproduc în cuvinte meșteșugite oferind o viziune separată, care rareori se întâlnește cu cea originală a autorului, sau cu propria ta părere pe care ţi-ai cuibărit-o discret ca spectator, într-o lectură ca o odihnă a sufletului.
N-a fost cazul aseară. Criticii au lipsit. N-au nimerit la numǎrul 45, pe strada Puţul lui Zamfir, la Galeria ArXpert și atmosfera mult mai destinsă fără ei, nu l-a înluminat așezându-l pe Petre lângă Dumnezeu. Ba, dimpotrivă! Am văzut ce simplu și firesc se însera cu zâmbetul de mijlociul verii Petre, între oamenii de-acolo.
Cu siguranţă pe câmpia întinsă de la marginea Băileştiului, într-un Ierusalim etern, în umbra unui drum, între cer și pământ, ne-a strâns din tablourile lui pe toţi de-au rămas fără oameni tablourile și ne-a omenit ca pe prieteni, îmbiindu-ne cu bucurie sǎ închinăm un pahar tinereţii lui.
– Măi Tomo, necredinciosule, te vd stingher! Tu n-ai găsit o călugăriţă tânără, s-o mângâi, sǎ te împlinești? Aurele, Sibicene, spune-i tu prietenului tău și al meu ce mult m-a iubit pe mine Dumnezeu. Și a trecut mai departe.
La capătul serii am plecat către case, unii mai bogaţi cu un tablou, eu mai bogat cu o carte. Carraria. O citisem cu încântare, dar nu o aveam.
*
Pe 4 aprilie 2015 primeam pe e-mail de la Al. Cistelecan o sintagma scurtǎ: “Mulțumiri - și felicitări! - pentru Norduri!” O săgetare care mi-a bucurat sufletul.
În aceeaşi zi pe facebook o alta săgetare, ca o replică dureroasă mă izbea în inimă citind o postare a lui Aurel Sibiceanu: “De două ceasuri s-a stins Petre!...” Cum sǎ se stingă Petre!?... Petre Anghel - şi devin subiectiv - a scris
Continuare link
https://pasareacetii.blogspot.com/2019/10/fotografii-miscate-petre-anghel.html La vernisajul unei expoziţii, vorbitorii, critici de artă, după ce au furat din privire culoarea și căldura tablourilor, o amestecă și o reproduc în cuvinte meșteșugite oferind o viziune separată, care rareori se întâlnește cu cea originală a autorului, sau cu propria ta părere pe care ţi-ai cuibărit-o discret ca spectator, într-o lectură ca o odihnă a sufletului.
N-a fost cazul aseară. Criticii au lipsit. N-au nimerit la numǎrul 45, pe strada Puţul lui Zamfir, la Galeria ArXpert și atmosfera mult mai destinsă fără ei, nu l-a înluminat așezându-l pe Petre lângă Dumnezeu. Ba, dimpotrivă! Am văzut ce simplu și firesc se însera cu zâmbetul de mijlociul verii Petre, între oamenii de-acolo.
Cu siguranţă pe câmpia întinsă de la marginea Băileştiului, într-un Ierusalim etern, în umbra unui drum, între cer și pământ, ne-a strâns din tablourile lui pe toţi de-au rămas fără oameni tablourile și ne-a omenit ca pe prieteni, îmbiindu-ne cu bucurie sǎ închinăm un pahar tinereţii lui.
– Măi Tomo, necredinciosule, te vd stingher! Tu n-ai găsit o călugăriţă tânără, s-o mângâi, sǎ te împlinești? Aurele, Sibicene, spune-i tu prietenului tău și al meu ce mult m-a iubit pe mine Dumnezeu. Și a trecut mai departe.
La capătul serii am plecat către case, unii mai bogaţi cu un tablou, eu mai bogat cu o carte. Carraria. O citisem cu încântare, dar nu o aveam.
*
Pe 4 aprilie 2015 primeam pe e-mail de la Al. Cistelecan o sintagma scurtǎ: “Mulțumiri - și felicitări! - pentru Norduri!” O săgetare care mi-a bucurat sufletul.
În aceeaşi zi pe facebook o alta săgetare, ca o replică dureroasă mă izbea în inimă citind o postare a lui Aurel Sibiceanu: “De două ceasuri s-a stins Petre!...” Cum sǎ se stingă Petre!?... Petre Anghel - şi devin subiectiv - a scris
Continuare link
https://pasareacetii.blogspot.com/2019/10/fotografii-miscate-petre-anghel.html
