131. stocate pe hard, are toate datele să intre cu oiştea-n gard fante galant oscilează între proză şi poezie ca studiu al unui preludiu lunecos dinamic lucid rafinează alcooluri în vid îşi mişcă uşor cuvintele aripi de aer şi apă unduitor ca o râmă îşi sapă în orb hărţile e un animal insidios şi rebel timpul vine spre el din toate părţile 132. nu se dau prinse, cu năvodul păsările toamnei nici panglici colorate nu se taie inaugurând exodul frunzelor stâlpii de fum se îndoaie periculos susţinând podul doldora de nuci doar cu focul de la trei uluci… nu stai făr’ de lemne în stivă în fundul curţii în pantalonii ăia scurţii în gura iernii ceara ei de divă aşteptând să răsară soarele din cazanul povernii că nu e vară 133. mi-am schimbat ochii, pot vedea lumea pe toate feţele… dimineţile vin acum la cafea în rochii de seară şi cursul vieţii îl pot întoarce din drum arzând liniştit precum o lumânare de ceară ce bine să ai întunericul tău de toate zilele îl lipeşti blând pe sânii femeii acoperindu-i deal-vale şi iar deal-vale în cerul mâinii măcar nu sunt munţii stâncoşi să-ţi zgârii palmele şi să ţâşnească iar lumina ce ochi păcătoşi… 134. eram frumoşi, împărăţeam tinereţii elanul sentimentele votca şi sucul de roşii… agăţam de lobul urechii cuvintele ca pe nişte cireşe de mai stăpâni ai azurului ne avântam pe luciul gheţii exersând piruete şi salturi mortale… patinatorii albaştrii ai aerului susţinuţi de propriile aplauze am descoperit în contractul cu viaţa clauze secrete …că lumea plină de şmenuri e împărţită de schengenuri gheaţa este mai subţire ca aţa cireşele sunt amare şi în ochii iubitei deposedaţi de candoare citesc acum asta e o ştire …nimic nu mai are dulceaţa cafelei cu sare 135. am să vă uimesc, poezia mea e doar o stare în care sufletul îşi găseşte un alt corp la început curgător tremurând de emoţie când se întrupează precum piftia de şorici din ţipătul înjunghiat al animalului în ajun de crăciun luând forma vasului de lut ars acoperit de ninsori împărţim viaţa în două ca pe o pâine neagră albind cuvintele cernite din dureri în timp ce sângele domnului dă pe foc într-un ceainic de tablă… 136. desenez în nisipul, sfântului duh chipul cuvântului şi decupez literele hârjâind nesigur cu un bomfaier ce desparte într-un caier spaima de moarte de setea de viaţă potrivind ora exactă ora exactă a meridianului meu ştii moartea e o carte în care scrii mereu şi ajuns la sfârşit crezi că păcăleşti alungind literele ca şi cum ai fi un pic dumnezeu 137. am văzut, fulgi de tăciune ningând peste rănile prin care sângeraseră cuiele cuvinte libere exersau în rugăciune împletituri de lână 138. nu urci la ceruri, pe aripi planat în lumină de îngeri îţi scuturi sufletul curat de ţărână îngropi caligrama la rădăcină de sângeri şi-ţi legi povară teama cu frânghia de ceară… nu urci la ceruri pe aripi planat în lumină de îngeri 139. ceaţa strecoară în imagini, rotocoale vineţii acoperind golul dintre cuvinte calculatorul toarce impersonal abia de simt sârma ghimpată pe care calc într-un echilibru precar lupii albi înfometaţi adulmecă în aer urma inconsistentă a fricii flori albastre de gheaţă subţiri înfloresc pe fereastra din cer a bunicii 140. e o iarnă, de ţinut minte liber la alb necuprins viscolul latră fierbinte şi la crucea de piatră felinarul s-a stins 141. solitar, la fereastra vagonului cu ochii în palma cu care mângâi imagini juisez… am atins linia albă a umbrei conturul unei femei sub cearşaful nins urmând calea dreaptă fără patimi deschisă mâinii lui dumnezeu de săptămâni adnotând pagini dincolo de iarnă mă aşteaptă femeia cu cinci sâni 142. şi după ce izbândeşti, să o iei de la capăt în aplauze… afişul vieţii are chipul unei mrene ce se zbate în spectacol pe uscat în timp ce moartea sapă cu şişul în apă nisipul sub malul surpat (Din volumul Al cincilea anotimp) https://pasareacetii.blogspot.com/2021/09/xviii-o-antologie-de-autor-ion-toma.html