VII. O antologie de autor Ion Toma Ionescu 38. ţapinarii cerului primenesc vorbele rugăciunii… sub piele diluviul mă strânge precum coaja unui copac dacă spinarea fulgerului ar fi fost ursită să spargă cercul de nori poate că ploaia n-ar fi rămas nesfârşită doi câte doi perechi urcăm pe corabie mireasmă de sare trece peste bordul înalt năpădeşte precum iarba înşiraţi pe zare îngeri ţapinari în convoi prelung cară cu plutele tulpini de stejari doar în cer a rămas pământ pe un vârf de munte un platou cu pădure de cruci singuri peştii uitaţi în adânc tăcuţii peşti tresar năluci în ecoul loviturilor de secure 39. tinereţea ne-a căzut de pe umeri ochii pândesc la geam încercănata memorie… se clatină noaptea ca o leoaică rănită gura-i de foc scuipă vipere în spatele draperiilor răvăşiţi ca două corăbii cu catargele asuprite în ţărm de furnici şi de greieri presărăm nisipuri cât să umplem ruina din obositele chipuri curge ora din turn în oglindă se lasă ziua însinguraţi ne privim tinereţea ne-a căzut de pe umeri ca o hlamidă a umbrei 40. pleoapa lui dumnezeu în văzduh lucrurile deschise vânturilor şi fiinţele norod de îngeri ce-or fi se subţiază rar se dă prins peştele în năvod se strecoară liber prin ochiurile brizei dar vai un stol de sturzi fremătând în cercuri largi plonjează în vârtejul elicei ca-ntr-un ochi de apă zvârlitură de pietre să fi fost şi râul inexplicabil să nu mai curgă sub pleoapa lui dumnezeu flăcări ruginii se risipesc în bătaia vântului 41. timpul vidrei roi de lăcuste izbind retina în vria acelor de ceasornic precum ştergătoarele de parbriz fragmentând rigoarea ploii un bici de foc sparge pârloaga norilor cine sunt să fiu eu şi-a pierdut steagul liberul arbitru în cursa nebună a întrebărilor esenţiale poate meteoriţii în tăcerea întinsă a câmpiei dezmierdând pielea de bivoliţă a nopţii din loc în loc vor deschide hublouri în interiorul literei vii la început cuvântul a fost piatră aruncată în mare şi marea învolburată înghiţi în burta ei uriaşă de balenă rapace focul numai din mare se întrupează zeiţa şi tot în mare corăbiile se întorc din păduri unde corăbierii altădată şi-au ascuţit săbiile muşcând adânc lemnul de chiparos e timpul vidrei roi de lacuste devorează nisipul clepsidrei... întorcând lumea pe dos 42. in nuce un strat gros de brumă se cerne peste oasele mele de humă… degete dezghiocate de unghii au scăpat pe jos rărunchii complicatului puzzle sigur aş putea risipi pe planşetă pajisti verzi şi pot grăbi licitaţia cu fluturi târzii numai că totul ar aduce cu un viol s-ar clătina somnul domol al pietrelor sus în înalt peste faguri de stele îngerii toarnă asfalt proaspăt 43. ninge iar s-au jucat îngerii toată noaptea s-au zbenguit s-au bătut cu pernele lor moi un fulg n-a rămas în cer ne-a acoperit zăpada parcă şi sângele-n mine e alb îmi ţin strâns în pumni respiraţia să nu-mi scape ca pe vremuri sfoara la zmeu 44. bursa locurilor de îngeri în răstimpuri cad păsări una după alta precum casele de chirpici înmuiate în armătură cum să cadă o pasăre din cer dacă nu s-ar răsturna pământul din când în când ca o clepsidră cu oasele istovite de viitură şuvoaie de bolovani se rostogolesc pe versantul strâmt cât un gât de lebădă un lanţ de îngeri surfând supli se strecoară bine antrenaţi pe scara mică agăţată de turla bisericii lustruind scândurile cu ceară încolonaţi aşteptăm bursa locurilor de îngeri https://pasareacetii.blogspot.com/2021/08/vii-o-antologie-de-autor-ion-toma.html