Mi-am propus să dau în judecata dumneavoastră, stimaţi trecători prin postările mele, televiziunile în general, pentru rele tratamente ale zilei de ieri, vis a vis de evenimentele relatate care m-au trecut visceral prin toate stările de umori şi m-au dat pe spate... După ce luceafărul huilei într-un lichid galben-verzui, cu o zi înainte, îi vopsise eroi pe minerii lui, schimbând sensul unor cuvinte. Adică, ce poate fi mai sadică decât aniversarea de Covid! trâmbiţată pe micul ecran toată ziua, la un an de la întâmplarea de debut al războiului nevăzut dar simţit din plin, cu crampoane la gleznă, semănând beznă în destin şi bătând lacrimi în piua! Nu mai avem ce aniversa(?), s-au sfârşit resursele(?), s-au desfiinţat cursele de cutere, veştile bune s-au evaporat? Uite s-a vaccinat Simona(!), nu va ieşit, dar aţi încercat!... Vă dau eu muşteriu, un Guştere viu! Niciodată nu e târziu!... A împlinit 5 ani de când s-a lansat în literatură. Pe el nu l-a osanat ca pe Bin Laden cu oxigen, gură la gură, nici o televiziune şi l-am reinventat prin extruziune într-o nouă ediţie, a treia. Tot fără ură şi fără muniţie de asalt, şi cu alt nume nou de tranziţie, l-am rebotezat Tobârlanii, romanul, ca să fie mai greu de tradus, să se bucure la fel şi americanul şi poporul rus. Unde dai şi unde latră! Ce-am avut eu de spus aici, în mai mică sau mai mare măsură, că e rândul Tobârlanilor după Crucea de piatră! Şi tot n-am găsit editură!… https://pasareacetii.blogspot.com/2021/02/cinci-ani-de-la-gusterele-de-bucuresti.html