Cam pişicher Dragobetele sărută fetele!…
De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a semănat în urma sa, voit, atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o sărutare, în fiecare primăvară, de amintire. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure, sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi bureţi, să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele întredeschise, sărutările promise ale Dragobetelui, care iată că în sfârşit a venit.
Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt, stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg să rămână iubită.
Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în 28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti, şi în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.
Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete - picioare de ţap). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul, cu picioarele iuţi!... Prinzi fetele şi le săruţi!...
După credinţa poporului meu, tot în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată aceste locuri în care ne-am născut, se pare că la fel vizează şi ele un sărut...
https://pasareacetii.blogspot.com/2020/02/dragobete-picioare-iuti.html
De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a semănat în urma sa, voit, atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o sărutare, în fiecare primăvară, de amintire. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure, sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi bureţi, să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele întredeschise, sărutările promise ale Dragobetelui, care iată că în sfârşit a venit.
Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt, stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg să rămână iubită.
Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în 28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti, şi în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.
Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete - picioare de ţap). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul, cu picioarele iuţi!... Prinzi fetele şi le săruţi!...
După credinţa poporului meu, tot în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată aceste locuri în care ne-am născut, se pare că la fel vizează şi ele un sărut...
https://pasareacetii.blogspot.com/2020/02/dragobete-picioare-iuti.html
Cam pişicher Dragobetele sărută fetele!…
De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a semănat în urma sa, voit, atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o sărutare, în fiecare primăvară, de amintire. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure, sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi bureţi, să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele întredeschise, sărutările promise ale Dragobetelui, care iată că în sfârşit a venit.
Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt, stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg să rămână iubită.
Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în 28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti, şi în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.
Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete - picioare de ţap). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul, cu picioarele iuţi!... Prinzi fetele şi le săruţi!...
După credinţa poporului meu, tot în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată aceste locuri în care ne-am născut, se pare că la fel vizează şi ele un sărut...
https://pasareacetii.blogspot.com/2020/02/dragobete-picioare-iuti.html