Cu „bucuria lecturii” citesc ultimele minute de pregătire înaintea partidei. Emoţia vine odată cu imaginile mulţimii care se varsă ca o maree liniştită pe străzile complexului de la Melbourne Parks, către tribunele arenei Rod Laver. E 2 noaptea, ora Bucureştiului şi la antipozi suntem în plină zi. Simona îşi leagă cu grijă şireturile de la adidaşii ei personalizaţi, de parcă şi-ar pune aripi nevăzute la picioare. Îşi potriveşte cozorocul în respect pentru soarele australian care a făcut atâtea ravagii, îşi roteşte în control radarul gâtului, mai face câteva mişcări şi porneşte încrezătoare către dreptunghiul lagunei albastre. Îi povestise Darren Cahill cum cangurul, într-o luptă cu câinele Dingo, se apără într-un mod foarte interesant, îndreptându-se întotdeauna spre apă, unde încearcă să-şi înece duşmanul. Şi încă un fapt de ţinut minte. Dintre multiplele curiozităţi, cangurii nu ştiu să meargă cu spatele, ei avansează doar cu faţa-nainte. Mertens îngândurată pare uşor copleşită Simona intră şi priveşte cu ochii ei senini spre locul în care ştie că o aşteaptă echipa. Şi începe duelul. Belgianca serveşte mai puternic, dar greşeşte suficient de mult. Simona nu arată încă cea mai bună formă sportivă, dar o analiză făcută cu acurateţe ne arată uşor că a crescut de la meci la meci în acest turneu. De obicei când porneşte greu are viitor, se opreşte sus! Cum v-am mai spus, o ştim cu toţii, Simona n-ar mai fi Simona, dacă nu ne-ar da emoţii. După un deal, e sigur o vale şi iar un deal!... Important să rămână cu biciul în mână şi călare pe cal!... Simona Halep - Elisa Mertens 6-4/ 6-4/ O partidă de zile mari Călărind un cal alb în nopţile albe. Ar mai fi două… Ce strălucitoare nopţi! https://pasareacetii.blogspot.com/2020/01/calarind-un-cal-alb.html