Dacă m-aş lua după finalul celui de al doilea pasaj al textului publicat pe coperta a IV-a a volumului TABLETE ÎN ALB ŞI NEGRU, apărut la editura GRINTA, sub semnătura lui Ion Toma Ionescu, ar trebui să pricep că domnul Marian Drăghici nu ştia că exista „un mare prozator în Piteşti” căruia autorul cărţii de faţă „îi trimisesem Guşterele”, fiind „sigur că Guşterele meu l-a muşcat” (adică l-a impresionat pe destinatar). Cum acesta „Avea o problemă cu numele autorului”, deoarece destinatarul, se spune mai departe, „Îl uitase”, fiindcă „Nu ne cunoşteam”, inspirat, prozatorul găseşte soluţia salvării situaţiei: „Îmi venea să mă ridic de la locul meu şi să-i zic: „Ţine minte trei cuvinte: Ion Toma Ionescu”! Finalul aduce lumină: „Şi el (dl. Marian Drăghici) dând cu banul rosti nesigur: Ion Popa Argeşanu”, încheind – pasajul – astfel: „Bietul Argeşanu nu mai e de viitor”. Cronicarul constată că viitorul este al domnului Ion Toma Ionescu – semnatarul prozelor socotite tablete – de mărimi şi valori felurite, dar viguroase. 164 de pagini de PROZĂ, cartea e structurată pe patru capitole, titulatura lor generând un crescendo estetic corelat literalmente cu atenţionarea de mai înainte, „Ţine minte trei cuvinte…”: 1. „Tablete în alb şi negru”, 2. „Bucureşti – Piteşti”, 3. „Piteşti – Bucureşti” şi 4. „Note de lectură. Portrete”. Forţa epică satisface pretenţiile cititorilor de proză scurtă, prin substanţa titlurilor, urmând ca plăcerea lecturii să atingă culmea valorică la capătul multora dintre ele. Construcţii de situaţii desenând evenimente, stări şi idei, care prind viaţă prin personajele prezente în naraţiuni. Mă rezum, silit de spaţiul tipografic, la: „US Open”, „Sala Oglinzilor”, „Şarjă la o lansare. Octavian Sachelarie”, „Revista ARGEŞ la aniversare”, „Noe al sunetelor. Hary Tavitian”, „Desant 2014”, „Spitalul de poezie”, „La Firiţă Carp cu Direcţia 9, sau invers”, „În căutarea oii fantastice. Haruki Murakami”, „Priveliştile scribului. Aurel Sibiceanu”, „Fluture de piatră. Maria Magdalena Grigore”. Rezonanţe stilistice din „Cronicile optimistului” ale lui G. Călinescu, din „Jurnalul” lui Eugen Barbu inclusiv dintr-al „Principelui”, din „Tabletele” lui Geo Bogza, TABLETELE scriitorului Ion Toma Ionescu clocotesc de un puls epic stenic, înviorător, în tonalităţi critic-amicale, ridicând vizibile jaloane ale eticii proprii, întemeiate pe „văd cu inima şi cântăresc cu mintea”. Savoarea convieţuieşte cu rectitudinea, verva cu sobrietatea înfăşurată în tâlc. Un foarte subtil anton-pannism distilează ironia muzicalizată de acordurile cu freatica literatură indusă. O probă: „Cititorul de operă, instrumentul care cântăreşte şi stabileşte datele primare, seci, ale cărţii tale, e un instrument sofisticat modern şi rapid ce-şi face treaba în câteva secunde, dar cel ce interpretează şi dă verdictul e tot criticul, dezbrăcat de preconcepte, de influenţe, de ierarhii prestabilite, obiceiuri proaste şi ca albul să nu fie negru, el să rămână integru în exerciţiul funcţiunii, automat criticul e dezbrăcat şi de haine. Am preferat o femeie unui bărbat gol. Misterul ei mi s-a părut la un preţ convenabil. Dincolo de fereastră e o copilă blondă, tristă, cu faţa angelică, obosită”. „În partea opusă se apropia un grup zgomotos de tineri. Faţa copilei s-a destins, mi-a întors spatele îndreptându-se către turbulenţi. Aceştia, aruncând cu cărţi, toţi odată, au spart cumva geamul şi au reuşit să pătrundă în interior declanşând sărbătoarea desfrâului. Sigur contul meu se lichidase” (Ultima Tabletă). Îţi recomandăm să citeşti şi:Primar ca la carteTimp şi creaţieUn maestru al cotidianuluiUn roman de dragoste şi „război”Remember – Cu Argeşanu şi Tomozei la taifasCum „vede” ÎPS Calinic în viitor?Triunghiular de Carte, LA „DINICU GOLESCU”Un album de referinţă Antim Ivireanul