Femeie

 

Tu miroși a floare rară și-a
miresme de poiană,

Înfășoară-mă în priviri și-n
frunze de chiparos,

Aș dărâma orice obstacol, de-ai
fi zidită ca o Ană

Iar pe Manole, criminalul, l-aș
arunca cu capu-n jos.

 

Te-aș scoate dintre ziduri vechi
ca pe o  marmură curată

Și aș chema pe Fidias să-ți
toarne corpul tău de zee,

Să facă floare de cicoare din
chipul tău frumos de fată

Și să te facă înger dulce, dar să
rămâi totuși femeie.

 

În jurul tău să strălucească o aură din sfântul soare

Să luminezi ca o ispită, într-o risipă de culori,

Să te-nzestreze Dumnezeu cu dragoste
și cu candoare,

Să fii cea mai frumoasă floare
dintre mirificele flori.

 

Era o toamnă ruginită, te-am
cunoscut și eu cândva

Și toamna-și arunca veșmântul în
risipiri de galben pur,

Bătrânul vânt venit din nord se
auzea cum fluiera,

Era o noapte de poveste cum este
noaptea din Jaipur.

 

În despletirea mătăsoasă a unei
toamne  orbitoare

Îți mângâiam rotula dulce și
sânii tăi atât sfinți,

Tulpinile-adolescentine a două
trupuri în candoare

Și blestemați de tot pe viață
și  de părinții din părinți.

 

Și azi miroși a floare rară și a
miresme de poiană

Și-ți preamăresc coapsa de aur,
înveșmântată în atlas,

Chiar dacă timpul a trecut și-a
astupat o veche rană,

Ceva din noi ca o poveste în
suflete tot ne-a rămas.