Nichita, dar eu?

Leoaică, tânără, iubirea
azi mi-a murit în brațe.
Mă pândise-o întristare
de mult timp.
Înspăimântată și-a găsit amar sfârșit,
În două mâini pictate în granit.
Și deodată-n jurul meu natura
a luptat să-mi poarte ura,
să o strângă toată, toată
să o lepede de moarte.
Și privirea a-ncetat să mai caute uitare,
Dar auzul i-a urlat, ca un strigăt înfundat,
Amoru-i decapitat.
I-am dus mâna la sprânceană
la tâmplă și la bărbie,
Într-un gest grăbit, deși surprinsă-n agonie,
Lupta nu a continuat.
Iubire, ce nebunie!
Leoaica astăzi a-ncetat
Să mai suporte o nefericire.
A murit fără să lase mărturie
Că sufletul e prea îngreunat
De mâinile ce astăzi le-a uitat.