Plouă trist ca liniștea unui mortuar în paradox boem cu infinitul lumii . Așteptam răsăritul să prindă nuanțe pe peretele stâng al camerei, dar cerul e furtunos. Și-a închis porțile norilor și a lăsat copacii străjeri toamnei. 
Cerul curge istovit de vară, cu oameni speriați în fața năpastei. Dimineața asta timpurie devine un moment muzical ce mă izolează într-un extaz lăuntric .