Ceea ce nu desluşim într-un reflex emoţional spontan, e doar nevoia nesătulă a sufletului de a se hrăni cu emoţii în stare amorfă. De a surprinde tragicul, de a se încolţi în ambiente neşlefuite sau de a savura fiecare boare de tristeţe.
Golul adâncimii tristeţilor ce ne încordează fiecare muşchi cranieni e doar o nebunie a singularităţii spirituale.
Scepticismul vulgar, ce-mi poartă sâmbetele în fiecare zi, îmi nimiceşte entuziasmul de a trăi. Sufăr de frica patologică pentru singurătate. Ce degradantă este mântuirea întru renunţare.