e vremea colindelor
 
Doamne,
 intrăm în zodia sărbătorilor
când se frământă colacii
 şi când nuntim
naşterea Fiului Tău
 în ieslea cu paie;
curge timpul şi abisul,
 steaua curge
 către această minune
care a înviorat lumea
 şi-a lepădat-o
de păcatul original…
trag clopotele
şi Cineva se naşte
în preacurată liturghie,
cineva fără nume ,
căruia mulţimile
 i-au zis Isus Hristos.
Şi acolo
 în noaptea aceea
 a plâns  toată vecia;
 de-acum alt drum duce
 către izvoarele noastre
spre vatra şi neamul
din care am ieşit,
 un imn curat
 la fiecare  poartă,
 şi-n fiecare casă,
 colinde cântate
prin satele pustii
şi prin cimitirile pline
de singurătăţi şi bălării,
 vestire de Prunc,
născut şi dus la ceruri
 seara  pe-un braţ de cruce
 de un înger…
Se-aud colindele din Răsărit
 în liniştea fără de nume
şi-acum coboară
 ceru-n lume,
rupând din pâine şi din vin,
 prescuri,
în staulul pustiu…
E laudă şi plâns şi imn
şi numai zare-nseninată
 într-o eternă
 sărbătoare…
 Şi tu, măicuţă,
 să  apari
din neguri
de singurătate
şi să-mi aduci
din podul tău
urcior cu vin şi cu bucate
şi-o pască-a învierii
 noastre,
 blagoslovind
 acest destin
cu dragoste şi cu festin…