Trec destul de rar prin Piteşti în ultima vreme. Tot atât de
rar cum ajung la mormântul mamei mele. Şi acolo recunosc tot mai greu locul. De
fiecare datǎ mǎ rǎtǎcesc şi mǎ simt aiurea de parcǎ aş sti sigur cǎ mama s-a
întâlnit cu profesoara mea de limbǎ românǎ şi mǎ va certa. Precis i-a şoptit
Doamna Lupşe, cǎ nu ştiu nici acum sǎ pun virgula.
Cimitirul se lǎrgeşte continuu şi pe strǎzile întortocheate
se înalţǎ alte şi alte edificii, pregǎtite din timp sǎ gǎzduiascǎ fericirea
veşnicǎ. Eu cu lumânarea în mânǎ bǎnǎnǎi prin cimitir, constatând cǎ mama s-a mutat
mai în centru şi cartierele noi cu cavouri înalte ţin umbrǎ.
Cât de naiv poţi sǎ fii sǎ-ţi pregǎteşti singur de viu celula
pentru mai târziu!? Sǎ-ti închizi propria libertate şi dincolo!? Sǎ munceşti
din greu, sǎ te speteşti toatǎ viaţa sǎ intri în rândul lumii şi sǎ-ţi poţi înǎlţa
cavoul pe mǎsura rangului. Ba chiar e voie sǎ-ţi cumperi cu bani un rang mai
înalt, sǎ-ţi ridici un palat. Nici nu e nevoie de licitaţie neapǎrat. Poţi veni
cu firma ta, dai directorului cimitirului 20% din investiţie(nu e mult, omul
trebuie sǎ dea şi el mai departe!) şi-ţi adaugi la proiect câte turnuleţe vrei.
Cum spuneam, trec destul de rar prin Piteşti. Un oraş de
gospodari cu edili cuminţi care se gândesc permanent la nevoile oamenilor sǎrmani.
(“Ei n-au bani de cavouri, cimentul e scump, de ce sǎ nu le facem şi lor aici
pe pǎmânt fericirea veşnicǎ!”.
Planul s-a aprobat în consiliu. Evident
Continuare link
rar cum ajung la mormântul mamei mele. Şi acolo recunosc tot mai greu locul. De
fiecare datǎ mǎ rǎtǎcesc şi mǎ simt aiurea de parcǎ aş sti sigur cǎ mama s-a
întâlnit cu profesoara mea de limbǎ românǎ şi mǎ va certa. Precis i-a şoptit
Doamna Lupşe, cǎ nu ştiu nici acum sǎ pun virgula.
Cimitirul se lǎrgeşte continuu şi pe strǎzile întortocheate
se înalţǎ alte şi alte edificii, pregǎtite din timp sǎ gǎzduiascǎ fericirea
veşnicǎ. Eu cu lumânarea în mânǎ bǎnǎnǎi prin cimitir, constatând cǎ mama s-a mutat
mai în centru şi cartierele noi cu cavouri înalte ţin umbrǎ.
Cât de naiv poţi sǎ fii sǎ-ţi pregǎteşti singur de viu celula
pentru mai târziu!? Sǎ-ti închizi propria libertate şi dincolo!? Sǎ munceşti
din greu, sǎ te speteşti toatǎ viaţa sǎ intri în rândul lumii şi sǎ-ţi poţi înǎlţa
cavoul pe mǎsura rangului. Ba chiar e voie sǎ-ţi cumperi cu bani un rang mai
înalt, sǎ-ţi ridici un palat. Nici nu e nevoie de licitaţie neapǎrat. Poţi veni
cu firma ta, dai directorului cimitirului 20% din investiţie(nu e mult, omul
trebuie sǎ dea şi el mai departe!) şi-ţi adaugi la proiect câte turnuleţe vrei.
Cum spuneam, trec destul de rar prin Piteşti. Un oraş de
gospodari cu edili cuminţi care se gândesc permanent la nevoile oamenilor sǎrmani.
(“Ei n-au bani de cavouri, cimentul e scump, de ce sǎ nu le facem şi lor aici
pe pǎmânt fericirea veşnicǎ!”.
Planul s-a aprobat în consiliu. Evident
Continuare link
Trec destul de rar prin Piteşti în ultima vreme. Tot atât de
rar cum ajung la mormântul mamei mele. Şi acolo recunosc tot mai greu locul. De
fiecare datǎ mǎ rǎtǎcesc şi mǎ simt aiurea de parcǎ aş sti sigur cǎ mama s-a
întâlnit cu profesoara mea de limbǎ românǎ şi mǎ va certa. Precis i-a şoptit
Doamna Lupşe, cǎ nu ştiu nici acum sǎ pun virgula.
Cimitirul se lǎrgeşte continuu şi pe strǎzile întortocheate
se înalţǎ alte şi alte edificii, pregǎtite din timp sǎ gǎzduiascǎ fericirea
veşnicǎ. Eu cu lumânarea în mânǎ bǎnǎnǎi prin cimitir, constatând cǎ mama s-a mutat
mai în centru şi cartierele noi cu cavouri înalte ţin umbrǎ.
Cât de naiv poţi sǎ fii sǎ-ţi pregǎteşti singur de viu celula
pentru mai târziu!? Sǎ-ti închizi propria libertate şi dincolo!? Sǎ munceşti
din greu, sǎ te speteşti toatǎ viaţa sǎ intri în rândul lumii şi sǎ-ţi poţi înǎlţa
cavoul pe mǎsura rangului. Ba chiar e voie sǎ-ţi cumperi cu bani un rang mai
înalt, sǎ-ţi ridici un palat. Nici nu e nevoie de licitaţie neapǎrat. Poţi veni
cu firma ta, dai directorului cimitirului 20% din investiţie(nu e mult, omul
trebuie sǎ dea şi el mai departe!) şi-ţi adaugi la proiect câte turnuleţe vrei.
Cum spuneam, trec destul de rar prin Piteşti. Un oraş de
gospodari cu edili cuminţi care se gândesc permanent la nevoile oamenilor sǎrmani.
(“Ei n-au bani de cavouri, cimentul e scump, de ce sǎ nu le facem şi lor aici
pe pǎmânt fericirea veşnicǎ!”.
Planul s-a aprobat în consiliu. Evident
Continuare link