Cutia de viteze îşi arǎta sufletul, pentru cel care voia sǎ-l pǎtrundǎ, mai ales în schimbul de dupǎ amiazǎ. Dupǎ ce cǎtre searǎ, dupǎ operativa de la ora 17 plecau acasǎ şefii şi culuarele se goleau de agitaţia paşilor grǎbiţi, ca într-un stup unde albinele lucrǎtoare terminaserǎ de strâns polenul. Parcǎ şi zgomotul, scos din mǎruntaiele strungurilor automate ce mestecau înghiţând barele de metal, se aşeza mai paşnic, devenind mult mai suportabil, armonizǎndu-se cumva, precum momentul de încǎlzire al unei orchestre simfonice în aşteptarea baghetei care sǎ-i dea semnalul de început al concertului. Atunci era clipa când ea ieşea la plimbare pe falezǎ, într-o rochie albǎ uşoarǎ… Urmǎream cum desculţǎ cǎlca pe dalele stropite de ulei, pline de şpan, ca pe scoici în nisipul spǎlat de valuri şi nu curgea sângele, cǎci briza mǎrii vindeca pe loc orice ranǎ. Continuam sǎ scriu versuri în punctual meu de control final. La montaj totul era pregǎtit. Costicǎ Turigioiu adusese Continuare link