Nota:
Deschid aici un colt al amintirilor.
Povesti din Cutia de viteze
Cutia de viteze era a oamenilor. Indiferent cȃtã
tehnologie ȋngloba ȋntrȃnsa, ea era ȋn primul rȃnd a oamenilor care puneau
sufletul, pasiunea si priceperea lor ȋn ea. Voi vorbi azi despre coloși. Ei
primii ȋmi rãsar ȋn minte ca niște munți frumoși pe care se cațãrã pãdurea.
Pãdurea oamenilor. Ea trebuia aliniatã, parcelatã, organizatã, ȋnvãțatã cã un
tren(arbore primar), nu trebuie sã aibã ȋntotdeauna cale feratã, și, un micron
e ca un cartof aruncat ȋntr-un vagon.
Pãdurea ca orice pãdure de cȃnd e lumea era plinã de
sãlbãticiuni.
Sã lãsãm deocamdatã inginerii, mulți, care au trecut
pe-acolo, unii direct de pe bãncile facultãților. Dupã tamponarea de coloși
și-au dat ȋn practicã doctoratul, devenind apoi conducãtori faimoși de mari
unitãți. Dupã mine coloșii, cei patru coloși de la cutia de viteze au fost trei
(unul bun de gurã), ca-n scripturã, Luca și Matei.(Sã nu se supere nea Matei de
la SDV-uri nu e vorba despre el, cu toate cã ar merita…Și Luca e altcineva)
Sã-i luãm pe rȃnd și sã nu ne grãbim.
Ȋn Regatul pinioanelor, Constantinescu. Toți ȋl
strigam Costicã și nu Gheorghe ca-n buletin. Poporul ȋi știa de Limbã, pentru
cã atunci cȃnd se enerva, plimba limba-n gurã și se stropșea de nu mai
ȋnțelegeai nimic. Știai decȃt cã te-a certat și te-a trecut apa, lãsȃndu-te din
brațe drept la inamic, cu mapa. Mai bine te-ar fi bãtut sau te-ar fi agãțat pe
culmea de rufe, la uscat.
Dacã te vedea cã ȋnțelegi nițel din taina vastã a
roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat de nevastã. Ținea mult la
Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școla de maiștrii.
Nu sunt aștrii cȃte ȋnjurãturi și-o fi luat, dar la ȋnvãțat meserie. Totuși
nu-l mulțumea Costicã Dumitrache ȋntr’ajuns. Mustangul ãsta dacã nu mergea ceva
bine, punea mȃna și regla el mașinile. Nu-și ținea rangul, nu-i era rușine.
– Mãi Costicã, la servici tu ești șef, vii la cravatã
asortatã de diverse culori, nu-ți bagi mȃinile ȋn ulei, cã se cheamã cã ai
murãturi, nu reglori!
Continuare link
Deschid aici un colt al amintirilor.
Povesti din Cutia de viteze
Cutia de viteze era a oamenilor. Indiferent cȃtã
tehnologie ȋngloba ȋntrȃnsa, ea era ȋn primul rȃnd a oamenilor care puneau
sufletul, pasiunea si priceperea lor ȋn ea. Voi vorbi azi despre coloși. Ei
primii ȋmi rãsar ȋn minte ca niște munți frumoși pe care se cațãrã pãdurea.
Pãdurea oamenilor. Ea trebuia aliniatã, parcelatã, organizatã, ȋnvãțatã cã un
tren(arbore primar), nu trebuie sã aibã ȋntotdeauna cale feratã, și, un micron
e ca un cartof aruncat ȋntr-un vagon.
Pãdurea ca orice pãdure de cȃnd e lumea era plinã de
sãlbãticiuni.
Sã lãsãm deocamdatã inginerii, mulți, care au trecut
pe-acolo, unii direct de pe bãncile facultãților. Dupã tamponarea de coloși
și-au dat ȋn practicã doctoratul, devenind apoi conducãtori faimoși de mari
unitãți. Dupã mine coloșii, cei patru coloși de la cutia de viteze au fost trei
(unul bun de gurã), ca-n scripturã, Luca și Matei.(Sã nu se supere nea Matei de
la SDV-uri nu e vorba despre el, cu toate cã ar merita…Și Luca e altcineva)
Sã-i luãm pe rȃnd și sã nu ne grãbim.
Ȋn Regatul pinioanelor, Constantinescu. Toți ȋl
strigam Costicã și nu Gheorghe ca-n buletin. Poporul ȋi știa de Limbã, pentru
cã atunci cȃnd se enerva, plimba limba-n gurã și se stropșea de nu mai
ȋnțelegeai nimic. Știai decȃt cã te-a certat și te-a trecut apa, lãsȃndu-te din
brațe drept la inamic, cu mapa. Mai bine te-ar fi bãtut sau te-ar fi agãțat pe
culmea de rufe, la uscat.
Dacã te vedea cã ȋnțelegi nițel din taina vastã a
roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat de nevastã. Ținea mult la
Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școla de maiștrii.
Nu sunt aștrii cȃte ȋnjurãturi și-o fi luat, dar la ȋnvãțat meserie. Totuși
nu-l mulțumea Costicã Dumitrache ȋntr’ajuns. Mustangul ãsta dacã nu mergea ceva
bine, punea mȃna și regla el mașinile. Nu-și ținea rangul, nu-i era rușine.
– Mãi Costicã, la servici tu ești șef, vii la cravatã
asortatã de diverse culori, nu-ți bagi mȃinile ȋn ulei, cã se cheamã cã ai
murãturi, nu reglori!
Continuare link
Nota:
Deschid aici un colt al amintirilor.
Povesti din Cutia de viteze
Cutia de viteze era a oamenilor. Indiferent cȃtã
tehnologie ȋngloba ȋntrȃnsa, ea era ȋn primul rȃnd a oamenilor care puneau
sufletul, pasiunea si priceperea lor ȋn ea. Voi vorbi azi despre coloși. Ei
primii ȋmi rãsar ȋn minte ca niște munți frumoși pe care se cațãrã pãdurea.
Pãdurea oamenilor. Ea trebuia aliniatã, parcelatã, organizatã, ȋnvãțatã cã un
tren(arbore primar), nu trebuie sã aibã ȋntotdeauna cale feratã, și, un micron
e ca un cartof aruncat ȋntr-un vagon.
Pãdurea ca orice pãdure de cȃnd e lumea era plinã de
sãlbãticiuni.
Sã lãsãm deocamdatã inginerii, mulți, care au trecut
pe-acolo, unii direct de pe bãncile facultãților. Dupã tamponarea de coloși
și-au dat ȋn practicã doctoratul, devenind apoi conducãtori faimoși de mari
unitãți. Dupã mine coloșii, cei patru coloși de la cutia de viteze au fost trei
(unul bun de gurã), ca-n scripturã, Luca și Matei.(Sã nu se supere nea Matei de
la SDV-uri nu e vorba despre el, cu toate cã ar merita…Și Luca e altcineva)
Sã-i luãm pe rȃnd și sã nu ne grãbim.
Ȋn Regatul pinioanelor, Constantinescu. Toți ȋl
strigam Costicã și nu Gheorghe ca-n buletin. Poporul ȋi știa de Limbã, pentru
cã atunci cȃnd se enerva, plimba limba-n gurã și se stropșea de nu mai
ȋnțelegeai nimic. Știai decȃt cã te-a certat și te-a trecut apa, lãsȃndu-te din
brațe drept la inamic, cu mapa. Mai bine te-ar fi bãtut sau te-ar fi agãțat pe
culmea de rufe, la uscat.
Dacã te vedea cã ȋnțelegi nițel din taina vastã a
roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat de nevastã. Ținea mult la
Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școla de maiștrii.
Nu sunt aștrii cȃte ȋnjurãturi și-o fi luat, dar la ȋnvãțat meserie. Totuși
nu-l mulțumea Costicã Dumitrache ȋntr’ajuns. Mustangul ãsta dacã nu mergea ceva
bine, punea mȃna și regla el mașinile. Nu-și ținea rangul, nu-i era rușine.
– Mãi Costicã, la servici tu ești șef, vii la cravatã
asortatã de diverse culori, nu-ți bagi mȃinile ȋn ulei, cã se cheamã cã ai
murãturi, nu reglori!
Continuare link