între vară şi toamnă

 

e ceva între vară şi toamnă,

vin nopţi cu febră peste noi,

cu vise dulci din lumi uitate,

cu frig şi tragicele ploi,

ce-s pline de singurătate.

mai vine-o toamnă cu mult dor,

delir fecund de minotaur,

cad frunze
galbene-n pridvor,

polei făcut din praf de aur,

un flutur aripa îşi frânge,

bolnav pe-un băţ micuţ de laur

şi noaptea încet-încet se stinge

şi cad amurgurile-n haos…

prin serile ca nişte vicii

cădelniţează Menelaus,

precum nebunii prin ospicii.

mai trece-o zi cu umbre lipsă,

pe cerul luciu de oglinzi,

mai vine-ncet câte-o eclipsă,

pentru nebunii suferinzi.

iar peste timpul smuls din noi

jalnic se aude ca un tril,

cântecul vieţii de apoi

jucând prin noapte un cadril.